In Casa

In Casa

0743.060.669 – daca sunati la numarul asta, la celalalt capat al firului veti auzi vocea surorii mele, Lia.

Fie ca vreti o ciocolata calda cu scortisoara, un pahar cu vin rosu sau, pur si simplu, pe cineva prietenos cu care sa povestiti, Lia vi le va oferi pe toate si va va invita la ea, In Casa.

Si acum sa va spun povestea pe larg.   Daca imi cititi de ceva vreme blogul, o cunoasteti pe Lia din povestile mele. Ei bine, Lia s-a mutat de la Cluj la Bucuresti si a inceput sa-si caute un job. Pentru ca ea e o persoana foarte speciala (si n-o spun doar pentru ca sunt sora ei, duh), nu putea sa-si gaseasca decat un job pe masura. Astfel Lia a devenit gazda In Casa.

Ce este In Casa, poate va intrebati. “Stiti conceptul de “open house”? Adica acele familii care au mereu usa casei deschisa pentru prieteni, prietenii prietenilor si prietenii prietenilor prietenilor?! Si noi suntem la fel - un open house pentru oricine doreste sa bea o cafea sau ceva bun, sa manance uneori ceva special gatit in casa de invitatii nostri, sa socializeze sau sa cumpere un cadou dragutz. Suntem o casa deschisa unde se intampla mereu lucruri: vernisaje, lansari si diverse alte evenimente. Si mai mult decat atat puteti sa inchiriati casa sau doar o camera pentru petreceri, conferinte, orice vreti…”

In Casa este un loc foarte cozy, care aduce foarte tare a casa unui bun prieten. Aici va puteti relaxa cu prietenele si prietenii seara, in fata unui pahar de vin sau a unui fresh, puteti savura delicatesele de la The Social Kitchen, pregatite de Florin, sau degusta vinurile de la recent-infiintatul Wine Club.

Puteti veni intr-o dimineata cu un laptop plin de treaba si vi se va oferi o canapea comoda, Internet wireless si o cafea aromata. Sau puteti veni intr-o dupa-amiaza mohorata si Lia va va oferi un ceai, briose facut de ea (din partea casei ), o carte buna din biblioteca sau, daca simtiti nevoia, un partener de discutie.

Pentru ca Lia nu este acolo doar sa va prepare cel mai delicios latte, ci si sa va tina companie pana va sosesc ceilalti prieteni, ca orice gazda excelenta, sau sa va ajute sa organizati un eveniment dragut, fie ca este vorba despre un mic party, o lansare, un eveniment de PR etc.   

Daca aspirati la o cariera cinematografica, In Casa e the place to be. Situat intre o agentie de casting (la etaj) si o sala unde se fac cursuri de actorie si dans contemporan (la subsol), acest mic local prietenos este popasul perfect in drumul spre premiile Cannes.

Asta ca sa nu mai pomenesc faptul ca proprietarul (Bogdan Dumitrache) este unul dintre cei mai talentati actori din generatia lui (daca n-ati vazut inca "Din dragoste cu cele mai bune intentii", vi-l recomand cu caldura, e cea mai autentica comedie amara romaneasca pe care am vazut-o in ultima vreme). Pana la urma, s-ar putea sa nu glumesc cu Cannes-ul ala.

La fel de prietenoase ca atmosfera si gazda sunt si preturile. La 3 lei apa, 5 lei cafeaua, 6 lei cappuccino, 8 lei fresh-ul de portocale si 10 lei vinul, cred ca e unul dintre cele mai client-friendly localuri de gen din Capitala.

Intotdeauna mi-am dorit sa am un loc al meu in Bucuresti, unde sa ma cunosc cu cei ai casei, unde sa fiu intrebata“Ca de obicei?", ca apoi sa-mi primesc latte machiatto asa cum imi place si, mai ales, unde sa ma simt, pur si simplu, confortabil. Se pare ca in sfarsit am descoperit acel loc.

Daca si voi cautati ceva similar, dati o fuga pana la In Casa (strada Constantin Coanda 18, intre Romana si Victoriei; daca veniti cu autobuzul 300, puteti cobora la statia Povernei).

Lia abia asteapta sa va cunoasca, sa va serveasca cu toate bunatatile si sa va faca ziua mai usoara si mai frumoasa. In Casa e deschisa zilnic intre 10 si 23, iar pe Lia o gasiti acolo de luni pana vineri, de la 17 la 23 (cu exceptia zilei de joi, cand e de la 10 la 15).

Ramaneti aproape – pregatesc ceva foarte simpatic pentru luna martie In Casa. Pana atunci, insa, feel free sa va familiarizati cu atmosfera.

Iata si cateva imagini. Locul meu preferat, barul din bucatarie.

Si restul casei.

Sper ca v-am facut macar putin curiosi/curioase si abia astept sa ne vedem In Casa!

[ ... ]

Prinţesa Olimpia şi regatul ei de muşcate

Prinţesa Olimpia şi regatul ei de muşcate

Pe 6 ianuarie, seara, eram la Gara de Nord. Mai aveam 30 de minute pana imi pleca trenul spre casa si tocmai luasem biletul, cand am realizat ca mi-am uitat reportofonul. 

Nu-l iau peste tot cu mine, dar de data asta voiam sa inregistrez o conversatie foarte importanta. Incercam sa ma linistesc spunandu-mi ca voi apuca sa inregistrez respectiva discutie peste cateva saptamani sau peste cateva luni. Intr-un final, insa, am decis sa-mi sun sora si s-o rog sa vina la gara cu el. Oricat de dramatic suna, as fi regretat toata viata daca n-as fi luat acel reportofon cu mine.

*

Daca un psiholog mi-ar analiza vreodata pasiunea pentru povesti/povestit, ar descoperi ca totul a inceput in copilarie, cu povestile bunicii mele. Refuzam sa adorm seara daca nu imi povestea aventurile ei incredibile din copilarie. 

Cum, in timpul razboiului, soldatii rusi o alergasera prin lanul de porumb, cum un unchi le tinuse ascunse pe ea si pe verisoara ei cateva zile sub fan, in pod, pentru a le salva. Cum rusii au venit sa ia fan de acolo, si cum unchiul le arunca fanul din partea opusa, in timp ce fetele, cu inima bubuinda, erau la cativa metri de cizmele strainilor.

Cum umbla iarna doar cu o pereche de sandale in picioare, si cum plangea pe drum de frig si de durere, in timp ce ducea lapte la cativa kilometri departare. Cum a inceput sa-si confectioneze singura hainele inca de la 6 ani si cum, cu nimic mai prejos decat Coco Chanel, isi facea in tinerete taioare si rochii, pe care i le admira toata lumea. Cum l-a cunoscut pe bunicul meu cel chipes si cum, la cununia civila, pentru ca erau saraci, i-a facut ea costumul si si-a croit ei insasi cea mai eleganta rochie bleumarin.

Mama (cum ii spun eu bunicii) a facut mai mult decat sa-mi povesteasca viata ei romantata. Pe langa clasicele povesti si basme pe care mi le povestea serile, mi-a creat un basm personalizat, in care eroina avea numele meu. 

Abia mai tarziu, cand am ajuns sa citesc singura povesti, mi-am dat seama ca printesa cu numele meu era una nemaiintalnita in literatura: spre diferenta de eroinele clasice, care traiau izolate in turnuri sau erau cufundate in somn, eroina mea plecase intr-o aventura pe cont propriu si se lupta cu toate creaturile malefice care-i ieseau in cale, cot la cot cu barbatii. Tiza mea a fost prima power woman din lumea basmelor. 

Pe langa povesti, mama imi canta mereu romante sau cantece pe care le crea pe loc, si care aveau, invariabil, rima imperecheata. In tinerete, cand iesea cu bunicul la restaurant sau la petreceri, era rugata deseori sa urce pe scena pentru a interpreta o romanta, in aplauzele mesenilor. N-am mostenit-o la capitolul asta.

*

De multe ori, de-a lungul anilor, mama m-a rugat s-o inregistrez cantand sau povestindu-si viata. I-am spus mereu c-o s-o fac, dar niciodata nu m-am grabit. Aveam tot timpul din lume. Apoi, pe 4 ianuarie, am aflat ca medicii ii descoperisera o tumoare in stomac. Parintii mi-au spus ca pana nu o duc la un specialist nu vor sti cum stau lucrurile dar ca, cel mai probabil, va avea nevoie de o interventie chirurgicala si totul va fi bine. A fost pentru prima data cand m-am gandit serios s-o inregistrez pe un reportofon, desi eram convinsa ca problemele ei medicale se vor rezolva.

*

Pe 7 ianuarie, sambata, eram impreuna cu parintii acasa la un chirurg, prieten de familie, pe care l-au rugat sa se uite peste ecografia bunicii si sa ne spuna ce e de facut. Din pacate, in timp, am invatat cum arata fata unui medic care urmeaza sa-ti dea vesti proaste. Asa arata si fata doctorului ce examina radiografia. Intr-un final, ne-a spus grav ca tumoarea bunicii mele ajunsese de dimensiunile unei mingi de fotbal si ca, deoarece cuprinsese toate organele interne, nu mai putea fi extirpata. Printre siroaie de lacrimi, l-am mai auzit spunandu-ne sa-i oferim tot ce-si doreste in urmatoarea perioada, pentru ca mai are de trait doar cateva luni.

Tot drumul spre casa, in timp ce incercam sa accept situatia si sa-mi imaginez viata peste cateva luni, un gand ma obseda: trebuie s-o inregistrez povestind azi. Trebuie s-o inregistrez azi! Trebuie s-o inregistrez azi!

*

Peste cateva ore, in timp ce doctorul tocmai ii pusese o perfuzie, m-am cuibarit langa ea in pat. Parintii au decis sa nu-i spuna inca despre gravitatea situatiei, asa ca imi zambea increzatoare, spunandu-mi ca perfuziile o fac sa se simta mai bine. De mai multe ori in cursul acelei zile a trebuit sa ies din camera pentru a plange in liniste.

*

I-am spus ca mi-am adus reportofonul si ca vreau sa-mi povesteasca viata ei, incepand din copilarie. Fara sa ma intrebe de ce, mi-a raspuns la intrebari bucuroasa, desi vocea ii era tot mai stinsa. Iar eu, desi vedeam cat de obosita era, nu ma puteam opri. Ii fortam creierul cu intrebari peste intrebari, o obligam sa-si pastreze coerenta povestii cand, din cauza oboselii sau a sedativelor incepea sa divagheze, incercam cu disperare s-o fac sa-si aminteasca episoade pe care le stiam aproape pe de rost, si peste care acum sarea.

Intr-un final, am obtinut 2 ore si jumatate de povesti. Mi-am promis ca la urmatoarea intalnire o sa am mai mult.

*

Am luat inca o data reportofonul cu mine, cand m-am intors acasa, de ziua mea, la sfarsitul lunii. Speram sa reusesc sa completez multe goluri din poveste si sa ajung si la o perioada pe care n-o acoperisem. Eram obsedata de ideea de a avea toata povestea vietii ei, povestita de ea.

Cand am ajuns acasa, insa, mama nu mai vorbea. Cerea apa sau injectii cand chinurile erau prea mari, ma ruga s-o duc la baie, dar in rest, mintea ei, coplesita de durere, nu mai lega alte propozitii. Nici n-am mai scos reportofonul din geanta.

*

De ziua mea, am rugat pe toata lumea din casa sa nu-mi ureze la multi ani si sa nu-mi cumpere nimic drept cadou. Eram prea trista sa-mi pese. Tata n-a tinut cont, insa, de interdictie si a venit sa ma felicite, cand eram cu totii stransi in camera ei. Cand a auzit felicitarile, a ridicat capul spre mine si in ochi i-a stralucit, timp de cateva secunde, dragostea nesfarsita pe care mi-o purta. Mi-a spus la multi ani si m-am aplecat sa ma sarute pe obraz. A fost cel mai frumos cadou pe care l-am primit vreodata.

*

Peste doua zile, mama a murit, in bratele mele si ale surorii mele, Lia. Stiam ca ii era frica sa moara singura, asa ca eram bucuroasa ca suntem cu ea, dar pe de alta parte, nu va doresc niciunuia dintre voi sa va moara cineva drag in brate si sa simtiti neputinta crancena care va cuprinde. Panica cand vezi transformarile fizice ireversibile, disperarea ca nu stii sa iei un puls ca lumea, groaza cand lumina care palpaie in ochi se opreste, spaima violenta care iti opreste creierul si te face doar sa-ti suni, plangand in hohote, parintii.

*

Desi as da orice sa uit acele imagini, imi apar frecvent in minte, uneori si in vise. Tot ce a urmat apoi a fost un vartej, din care nu am iesit inca. Ma bucur ca am apucat sa fac doua lucruri: sa o machiez inainte sa o ia masina mortuara, pentru ca stiam cat de cocheta fusese toata viata, si sa salvez doua muscate din apartamentul ei. Iubea florile nespus si, de fiecare data cand ma uit la plantele astea pipernicite, cu cateva prapadite de frunze, imi aduc aminte cat de mult tinea la ele si ma linistesc.

Dar cel mai mult ma bucur ca, intr-o cutie din dormitorul meu, exista un aparat cu vocea ei. Desi stiu ca inca nu sunt pregatita s-o ascult (am plans tot timpul cat am scris acest text, pot doar sa-mi imaginez cum va fi s-o aud iar), va veni ziua in care o sa am forta sa transcriu cele 2 ore si jumatate.

Iar apoi o sa scriu povestea unei printese puternice, inimoase si cochete, care o sa-i poarte numele. 

                                                                     Credit foto: Matt Stroshane

[ ... ]

Refugiu

Refugiu

Cu totii am vazut cel putin un film in care personajul principal fuge de lume. Fie ca este un adolescent certat cu parintii, sau un adult cu inima franta, la un moment dat acesta dispare. Si, bineinteles, exista o singura persoana care stie unde sa-l gaseasca.

Disparutul se ascunde, de obicei, in locul sau de "refugiu", acolo unde merge sa se linisteasca atunci se simte coplesit, unde cauta siguranta. 

Eu nu am un astfel de loc fizic, dar filmuletul de mai jos suplineste acest neajuns. Este vorba despre filmul de prezentare al Balului Anual organizat de Vogue, la Metropolitan Museum of Art.

In clip, totul este perfect. Barbatii sunt eleganti si carismatici iar femeile sunt definitia rafinamentului. Toate au coafuri impecabile, bijuterii batute in pietre rare si poarta rochii diafane, de printese. Cele mai frumoase creatii McQueen sunt etalate in vitrine de sticla, pretutindeni sunt tufe de trandafiri si flori salbatice. Si, peste toate astea, rasuna vocea hipnotica a lui Florence Welch. Ai impresia ca nimic rau nu ti se poate intampla in spatiul asta.

Da, cred ca aici m-as ascunde.

[ ... ]

Downton Abbey si cateva rasfaturi retro glam

Downton Abbey si cateva rasfaturi retro glam

Am vazut primul episod din Downton Abbey pe 1 ianuarie si acum mai am putin si termin primul sezon. 

Daca asta nu e suficient ca recomandare, e cel mai bun serial pe care l-am descoperit in ultimul timp. Povestea unei familii nobiliare britanice si a servitorilor ei la inceputul secolului XX, productia britanica e ca o gura de aer proaspat in contextul actualelor seriale. Actiunea e minunat construita, actorii joaca impecabil, peisajele sunt splendide, replicile si intrigile delicioase, este un MUST SEE daca nu l-ati vazut pana acum.

Iata si trailerul primului sezon, poate va convinge mai bine decat cuvintele mele de lauda.

In cele cateva zile de cand urmaresc serialul a inceput sa ma apuce din nou noastalgia pentru trecut de care v-am mai povestit. Pentru rasfat, pentru atentie acordata detaliilor, pentru ceremonial, pentru obiecte sur mesure. 

Va propun, asadar, sa incercam impreuna 3 rasfaturi/tabieturi de odinioara. Numai pentru propria noastra placere. Macar o data.

Pe primul dintre ele (si cel mai simplu de efectuat) mi l-am reamintit recent citind o carte. Dimineata, atunci cand va dati cu parfum, nu aplicati produsul direct pe piele. Pulverizati parfumul in aer si apoi pasiti prin vaporii lui ca printr-un nor. Daca inchideti ochii si gura in timp ce faceti asta, va asigur ca e o experienta foarte placuta sau, macar, o schimbare fata de rutina zilnica. In plus, parfumul se va distribui egal pe haine si piele, deci e o situatie win-win.  

Cel de-al doilea rasfat consta intr-o baie cu... lapte. Intotdeauna am visat la un astfel de deliciu a la Cleopatra (desi imi inchipui ca senzatia de lipicios nu e tocmai una divina ), dar m-am abtinut sa-mi pun in practica visul din cauza considerentelor materiale. Ei bine, nu trebuie sa cheltuiti o avere. Puteti incerca o baie cu lapte pentru picioare. E mult mai usor de realizat si efectele sunt wow. Mai jos v-am pus o posibila reteta, gasiti si alte variante online. 

Chiar si faptul ca v-ati propus acest rasfat, momentele care vor precede ritalul propriu-zis, tot acest interes pe care-l aratati persoanei voastre (spre diferenta de banalul si rapidul dus) va vor face sa va simtiti speciala, rasfatata, importanta. Si e bine sa aveti parte de sentimentul asta cat mai des. 

Iata si reteta pentru baia cu lapte pentru picioare :

Incalzeste 5-7 cani de lapte integral pana cand e caldut, nu fierbinte. Adauga 2 cani de apa calda si cateva picaturi de ulei esential de iasomie sau de vanilie. Toarna amestecul intr-un lighean si inmoaie-ti picioarele in el timp de 10 minute. Acidul lactic din lapte iti va indeparta celulele moarte, in timp ce grasimea din acesta iti va hidrata pielea, lasand-o moale ca matasea. La final, sterge-ti picioarele cu un prosop moale si indeparteaza pielea uscata in exces cu o piatra ponce sau cu o pila de calcaie, inainte sa aplici crema de seara.

Ultimul rasfat poate vi se va parea prea extravagant sau chiar inutil, dar cred ca orice fata ar trebui sa-si ofere placerea asta macar o data in viata. Ganditi-va la lenjeria intima si la cat de importanta este pentru noi. Ganditi-va cat de multa incredere in noi si in forta noastra de seductie ne ofera un sutien impecabil cu o dantela fina sau un furou brodat. Ca sa nu mai spun de cat de important e pentru confortul nostru zilnic un sutien bine croit din bumbac, care sa ne vina ca turnat. 

Ei bine, la fel cum exista croitorese de haine, exista si croitorese de lenjerie. De ce sa nu ai un sutien din satin sau din bumbac facut exact dupa marimea ta? De ce sa nu te rasfeti cu o lenjerie brodata manual care sa-ti mangaie discret pielea? In Bucuresti, o astfel de croitorie exista pe Lipscani, la numarul 57 si se numeste (cat de retro-dulceag!) Silueta.

Mergeti, vorbiti cu doamnele de acolo (sunt foarte dragute), vedeti materialele, cereti sfaturi, alegeti. 

Aici se incheie apologia pe care am adus-o deprinderilor de moda veche. Sper sa-i dati o sansa lui Downton Abbey, sa va imbaiati picioarele in lapte si sa purtati lenjerie facuta sur mesure. Pentru ca meritati un rasfat special, mai ales acum, la inceput de an. 

[ ... ]

Stii ca esti o fata norocoasa atunci cand...

Stii ca esti o fata norocoasa atunci cand...

...luni seara stai cocotata in varful patului, la 500 de km de Bucuresti, si te uiti la finala Vocea Romaniei la TV, iar miercuri stai o ora de povesti cu Dragos Chircu, ca apoi joi sa iei pranzul cu Stefan Stan.  

Miercuri cand m-am intors la birou (usor necajita, ce-i drept, de mult prea scurta vacanta de Craciun) am aflat ca il vom avea ca invitat la video chat-ul perfecte.ro pe Dragos Chircu. Am sarit 3 metri in sus de bucurie si m-am oferit sa-i iau eu interviul, desi habar n-aveam cu ce se mananca un interviu video live.

Prietenele mele stiu ca sunt o sustinatoare ferventa a lui Dragos, inca de la prima emisiune Vocea Romaniei la care am asistat. L-am mai intalnit la petrecerea de 1 decembrie a PRO, unde am stat vreo 5 minute de vorba, si apoi, din nou, in platou la Vocea. Bineinteles ca nu ma mai tinea minte de la o intalnire la alta, la cate chipuri i se perindau extaziate prin fata, dar a fost un gentleman perfect si de fiecare data s-a prefacut ca ma stie.

Revenind la ziua de miercuri. Evident ca am avut emotii cat casa, banuiesc ca am facut cacofonii si Dumnezeu mai stie ce alte dezacorduri, cu presiunea a mii de oameni care ne priveau live, dar, slava Domnului, nu exista inregistrarea care sa demonstreze asta.  

Si acest lucru deoarece, in infinita netezime a cerebelului meu, am uitat sa-i dau operatorului caseta sa inregistreze interviul. Cu alte cuvinte, daca ne-ati urmarit miercuri in direct, de la ora 18, bine, daca nu, cam asta e. Imaginea de dedesubt este, de fapt, singura dovada ca ne-am intalnit alaltaieri.

Dragos mi-a lasat exact aceeasi impresie de prima oara cand am vorbit: de om cu picioarele pe pamant, modest, cald. Nu e un rock star, evident, dar exista oameni (inclusiv eu) care apreciaza exact genul asta de personalitate la un artist.

Ieri a fost randul lui Stefan Stan sa dea pe spate fetele din PRO. Inainte sa intre in direct la video chat cu colega mea, Doina, mi-a trecut prin spatele biroului si mi-a cantat un (bine intentionat, dar extrem de ridicat ca numar de decibeli) “Everybody loves somebody sometimes” in urechea stanga. Pana sa mi se opreasca tiuitul din timpan si sa ma intorc uimita, Stefan s-a impiedicat deja de un cos de gunoi din spatele meu si a evitat in ultima clipa o coliziune cu mocheta. Mda, mi s-a mai spus ca am efectul asta asupra barbatilor.  ))

Lasand gluma la o parte, trebuie sa recunosc ca, urmarindu-l la video chat, am inteles de ce atatea femei il considera carismatic. I-am spus-o si lui peste o ora, in timp ce am luat pranzul, impreuna cu colegele mele, la bufet (masa noastra a devenit, de altfel, in cateva minute, cea mai populara din incapere).

-    Pana si Ina, care e fana Dragos, a spus ca i-ai devenit simpatic, a ras colega mea Doina. Stefan s-a intors catre mine cu his signature smile si cu sprancenele ridicate.
-    Asa e. Cand te urmaream la televizor, carisma ta nu depasea granita ecranului pentru mine. Vocea da, dar nu si personalitatea. Si-atunci nu-ntelegeam de ce se isterizeaza atata fetele, i-am spus.
-    I-auzi, a ras el.
-    Banuiesc ca e reconfortant sa mai vorbesti si cu cineva care nu e fanul tau numarul unu, am ras si eu.
-    Imi place de tine. Esti sincera.

Dupa care am primit vreo doua imbratisari (sa nu credeti ca sunt o privilegiata, Stefan e extrem de afectuos si a fericit cu imbratisari si pupaturi multe fete ieri) si am conchis amandoi ca suntem simpatici.  )))

Poate ca n-am avut cea mai lunga si odihnitoare vacanta de Craciun, dar am avut cu siguranta cea mai animata saptamana post-Sarbatori de pana acum.

[ ... ]

Lecturi de Sarbatori pentru inima si minte

Lecturi de Sarbatori pentru inima si minte

Stiu ca n-am mai scris in ultima vreme - in apararea mea trebuie sa spun ca pregatesc un text despre un subiect mi-nu-nat dar ca, din cauza unor probleme tehnice (la propriu), n-am reusit inca sa-l scriu.

Nu pot sa va las, insa, sa intrati intr-o vacanta prelungita fara lectura la gura sobei (sau, pentru norocosi, in fata semineului), asa ca v-am pregatit 16 bijuterii de texte, scrise cu mult farmec de doua fete pe care, desi nu le cunosc, le consider foarte speciale. 

Mai tineti minte ca va povesteam acum ceva vreme despre o minunatie de site numit Eroii Romaniei Chic? Ei bine, autoarele lui, cool hunteritzele de la Antz, au demarat acum in prag de Sarbatori un proiect personal de care m-am indragostit la prima citire.

Fetele au iesit in oras cu scopul bine definit de a face fapte bune. Cam greu intr-un oras innorat si gri ca Bucurestiul nostru, nu-i asa? Uneori nu au avut curajul sa le duca pana la capat, alteori le-au reusit din plin. Unele texte m-au emotionat peste masura, altele m-au facut sa rad in hohote.

Desi au fost intampinate cu neincredere din partea oamenilor, s-au distrat copios pe parcurs, cum sunt convinsa ca o sa va distrati si voi citindu-le peripetiile. Mie una mi-au dat multe idei colorate si sper sa va dea si voua.   

Lectura placuta!

Fapta buna nr. 1 - Buna dimineata!  

Fapta buna nr. 2 - O cafea pentru nea Liviu

Fapta buna nr. 3 - Mihaela se marita

Fapta buna nr. 4 - Curierul de la florarie suna de 3 ori la usa

Fapta buna nr. 5 - Cafea, domnule politist?

Fapta buna nr. 6 - Avem bilete la film

Fapta buna nr. 7 - Felicitari, aveti doua angajate extraordinare!

Fapta buna nr. 8 - Cel care m-a privit in ochi mi-a cerut o shaorma

Fapta buna nr. 9 - Multumiri pentru unii dintre cei mai dragi

Fapta buna nr. 10 - "Mamiiiiii! O comoara!"

Fapta buna nr. 11 - Delon meets Burton

Fapta buna nr. 12 - Zi-mi un nume!

Fapta buna nr. 13 - Negresele sunt cele mai bune prima data!

Fapta buna nr. 14 - Pune monede intr-un "vending machine"

Fapta buna nr. 15 - Mos Craciun lasa cadouri si la locurile de joaca!

Fapta buna nr. 16 - Gina

PS: Sa nu ratati si ultimele 3 povesti cand apar, bine?  

[ ... ]

Primul meu Targ de Craciun

Primul meu Targ de Craciun

Update: Borcanele cu Spiritul Craciunului s-au epuizat in primele 10 minute de la startul Targului! Victorieeee!

Probabil nu e tocmai titlul pe care va asteptati sa-l cititi dupa ultimul post. Nu e tocmai titlul pe care ma asteptam sa-l scriu, recunosc, dar se pare ca Spiritul Craciunului are o modalitate de a ajunge si la cei mai uraciosi Grinchi.

Iata, asadar, ca sunt expozant la Targul de Craciun Pro, care va avea loc astazi la pranz. Cum am ajuns aici? Simplu. In timpul discutiilor despre acest targ, am spus in gluma ca as vinde, ca expozant, borcane goale, pe a caror etichete sa scrie "Spiritul Craciunului". Eu, una, recunosc ca as fi cumparat vreo 10, numai sa se lipeasca si de mine respectivul spirit. 

Si, pana sa ma dumiresc, mai in gluma mai in serios, am fost inscrisa pe lista de participanti. E primul astfel de targ organizat pentru angajatii Pro si fiecare dintre noi trebuie sa aduca ceva home/handmade. Pentru ca banii obtinuti vor fi donati pentru copilasii orfani din Valea Screzii, am renuntat la ideea borcanelor goale, m-am mobilizat incepand de vineri, si iata ce a iesit:

Etichete facute de manutele mele, in Picnik, bineinteles   

Borcane cu turta dulce de casa, cele mai adorabile mini-clementine ever, betisoare de scortisoara, crengute de brad si ravase de la Confucius citire. Nu pot sa va spun exact ce cauta ravasele acolo, dar am zis ca nimanui nu-i poate strica un citat inspirational. ))

Iata si rezultatul final: 

Am facut 5 borcane pentru targ. Sper ca in noianul de placinte, sarmale si salate de boef cineva sa le vrea si pe ele. Revin pe seara sa va spun cum m-am descurcat.

[ ... ]