miercuri, 20 iunie 2012

The Graduate

Weekendul trecut am strabatut 852 de km si am petrecut 18 ore dintr-un total de 48 intr-un vagon de tren. Toate astea ca sa-l vad pe fratele meu devenind inginer. Si a meritat fiecare minut.

In filmuletul de mai jos suntem tot clanul, la Cluj, imortalizand fericitul eveniment fara sa stim ca cineva ne filmeaza. Stiu ca va veni o zi cand o sa ma uit la imaginile astea si o sa bocesc de o sa-mi sara camasa, dar deocamdata nu pot decat sa zambesc larg.

Sunt tare mandra de tine, frate mai mic.


miercuri, 13 iunie 2012

Momentele Parisului meu

Aproape toata lumea e dezamagita atunci cand nu pot sa raspund satisfacator la intrebarea "Si, ce-ai vazut la Paris?".

Multi nici nu ma cred cand le spun ca n-am pus piciorul in Sacre Coeur, in Notre Dame sau in Luvru, si ca am stat in preajma Turnului Eiffel doar cat am inghitit, pofticioasa, o mille-feuille.

Adevarul este, insa, ca Parisul meu a fost compus mai putin din carti postale si mai mult din momente.

*

Dupa-amiaza in care am intrat in Shakespeare and Company - probabil cea mai frumoasa librarie din lume - si m-am abtinut sa nu plang in fata peretelui cu mesaje lasate de vizitatori. Mii si mii de post-its-uri pe care oamenii ingramadisera in zeci de limbi experiente emotionante. O fata mazgalise pe cativa centimetri de hartie galbena ca tocmai fusese ceruta in casatorie de iubitul ei si ca era cea mai frumoasa zi din viata ei. Ce cliseu stupid, m-am gandit, si mi-am inghitit o lacrima.

*
Secundele care pareau o eternitate cand, intre doua farfurii cu ciorba, la o terasa araba, sub pupilele marite de indignare (ale chelnarului si ale celorlalti clienti - toti barbati) si de groaza (ale prietenului meu) mi-a cazut pe masa un tampon din portofel.

*

Ora in care Fred, cel mai exuberant make-up artist gay pe care l-am vazut vreodata, si-a petrecut-o machindu-ma la M.A.C.-ul de pe Rue de Rivoli. Cand am iesit in strada cu o oglinda, sa-si vada rezultatul muncii in lumina naturala, a pufnit si a spus ca nu ma poate lasa sa plec asa sau va fi arestat de "make-up police". Si, spre incantarea mea, am luat-o de la capat.

*

Nodul in gat pe care l-am avut in dupa-amiaza cand am descoperit accidental Rue Blondel, unde prostituate peste 50 de ani stateau la soare ca niste soparle cu peruci blonde, ruj foarte rosu si tocuri prea subtiri.

*

Pranzul la un restaurant asiatic jerpelit dintr-un cartier de negri, unde proprietarii, sotii Chan, vorbeau franceza mai prost decat mine si unde am mancat pachetele cu creveti si fructe de mare pana am simtit ca plesnesc. Inca mai am bonul de la "Dix Mille Bonheurs" in portmoneu. 

*

Seara in care l-am ascultat pe prietenul meu cantand impreuna cu niste amici intr-un studio de inregistrari si mi-am dorit foarte mult sa fiu la fel de talentata si dezinhibata ca ei. 

*

Dupa-amiaza in care, dupa 16 ani, am deschis niste partituri de jazz si, stangace, cu o singura mana, am reinceput sa cant la pian. Proprietara apartamentului pe care l-am inchiriat (un mic colt de rai boho chic) avea o pianina digitala si foarte multe partituri de Frank Sinatra. La intoarcerea acasa, mi-am innebunit familia cu cele cateva masuri pe care le memorasem si mi-am adus orga la Bucuresti. Ma reapuc de pian, cred. 

*

Momentul in care, dupa cautari indelungate si multe rataciri, am descoperit Cafe de Flore. N-am avut niciun sentiment inaltator stand pe canapelutele plusate si nu mi i-am putut imagina pe Sartre sau Picasso aici, dar latte-ul a fost bun, si un chelner in camasa alba apretata si papion m-a oprit in drum spre toaleta sa-mi spuna ca am un tricou misto. 

vineri, 1 iunie 2012

Inconjurul Europei in 12 cafenele

Pentru ca de maine sunt in vacanta in patria lui Moliere si a croissantelor cu unt, cred ca e un moment excelent sa va impartasesc textul de mai jos. 

Daca vreti sa stiti de la ce cafenea servea prajituri imparateasa Sisi sau unde isi petreceau diminetile Mozart, Hemingway sau Hitler, luati o ceasca de cafea fierbinte si cititi in continuare. :-) 


Sunt o gurmanda declarata si una dintre rasfaturile mele favorite e sa ma cufund intr-un fotoliu capitonat dintr-o cafenea cu poveste si sa privesc lumea din jur, cu un latte macchiato in fata.

Daca v-ati recunoscut in imaginea de mai sus, va invit intr-un periplu prin cele mai frumoase si pline de istorie cafenele din Europa.


Budapesta – Ruszwurm

Aceasta micuta cafenea baroca este cea mai veche din oras si a fost inaugurata in 1827. Localul este apreciat de clienti atat pentru interiorul de epoca aproape intact, cat si pentru delicioasa cafea. Iar deserturile sunt atat de savuroase, incat Elisabeta, imparateasa Austriei (cunoscuta mai bine sub numele de Sisi) trimitea aici in fiecare dimineata curieri pentru a-i aduce prajituri la micul dejun.  

Adresa: Szentháromság utca 7

Viena – Café Frauenhuber
Cea mai veche cafenea vieneza si favorita lui Mozart, locul unde, asa cum se lauda proprietarii sai, “farmecul vienez este inca la el acasa”. Printre clientii fideli s-au numarat Wolfgang Amadeus Mozart si Ludwig van Beethoven. Mai mult decat atat, ultimul concert public al lui Mozart a avut loc aici, pe 4 martie 1791. Nu ratati ciocolata calda Frauenhuber cu Cointreau si castanele cu sos de ciocolata.

Adresa: Himmelpfortgasse 6

Viena – Café Central

Este, poate, cea mai frumoasa cafenea din capitala Austriei. Adapostit de un palat istoric, cu coloane de marmura, candelabre de cristal si tavan arcuit, localul a fost punctul de intalnire predilect al intelectualilor la sfarsitul secolului XIX. Sigmund Freud, Adolf Hitler, Vladimir Lenin si Leon Trotsky au fost doar cativa dintre clientii obisnuiti ai cafenelei. 

Adresa: Herrengasse 14

Praga – Café Slavia

Cafeneaua in stil Art Deco este un obiectiv obligatoriu pe lista oricarui impatimit de literatura. Nu doar ca vei putea lua pranzul sau cina in cafeneaua preferata a lui Milan Kundera, dar vei putea savura o cafea imaginandu-ti cum arata acest loc la inceputul secolului XX, cand era frecventat de artisti si intelectuali, printre care si Franz Kafka. De la ferestre poti admira panorama superba a castelului din Praga.
Adresa: Smetanovo nábřeží 2
 
Madrid – Café Gijón 

Daca Café Slavia este un must see pentru iubitorii de literatura, Café Gijón nu trebuie ratat de oricine isi doreste in palmares un premiu Nobel, pentru ca se pare ca majoritatea clientilor detineau unul. Lasand gluma deoparte, printre personalitatile faimoase care obisnuiau sa-si bea cafeaua aici zilnic se numara Santiago Ramón (castigatorul premiului Nobel pentru Medicina, in 1906), Camilio José Cela (castigatorul premiului Nobel pentru Literatura, in 1989) si Rubén Darío (poet, initiatorul modernismului in literatura sud-americana). 

Adresa: Paseo de Recoletos 21

Roma – Antico Caffè Greco

Cea mai veche si cea mai faimoasa cafenea din Roma a servit cafea multor figuri remarcabile din istoria Europei si ramane si azi un loc preferat pentru intelectualii, artistii si politicienii locali. Printre numele faimoase care i-au savurat cafeaua se numara Stendhal, Goethe, Franz Liszt, Keats, Henrik Ibsen, Hans Christian Andersen si Felix Mendelssohn.

Adresa: Via dei Condotti (langa Piata Spaniei)

Venetia – Caffè Florian 


Grandoarea Ventiei de odinioara poate fi vazuta in palatele sale, dar mai poate fi simtita doar in cafenele ei, dintre care Caffè Florian (dupa numele proprietarului initial, Floriano Francesconi) este cea mai veche din Italia si cea mai somptuoasa. Interiorul sau elegant si cafeaua rafinata i-au atras aici pe Goethe si Casanova (pe ultimul probabil pentru ca era singura cafenea din Venetia care accepta femei) si, mai tarziu, pe Marcel Proust, Lord Byron si Charles Dickens.

Adresa: Procuratie Nuove, Piazza San Marco

Milano – Zucca

Nicio vizita la Milano nu e completa fara o cafea la celebra Zucca, o cafenea in stil Art Nouveau, cu o panorama splendida asupra fatadei Domului. Verdi si Toscanini se opreau mereu aici dupa concertele de la Scala, iar regele Umberto I a spus ca la Zucca a baut cea mai buna cafea din Milano.

Adresa: Galleria Vittorio Emanuele


Londra – Café de Paris

Cafenea, restaurant si cabaret, Café de Paris este unul dintre cele mai cunoscute localuri din lume, gazduind de-a lungul existentei sale membri ai familiei regale britanice, staruri de cinema, politicieni de top sau intelectuali de marca. I-au trecut pragul Cole Porter, Grace Kelly, Frank Sinatra, Orson Welles, Vivien Leigh, dar si Printul de Wales sau Aga Khan IV.

Adresa: Coventry Street 3 - 4

Paris – Les Deux Magots


Initial o pravalie de postavuri, in care se vindea matase si alte bunuri de lux, dupa renovarea din 1915 a devenit cel mai important loc in care sa fii vazut. Figurile legendare ale lumii literare frecventau des localul - Verlaine, Mallarme, Oscar Wilde, Guillaume Apollinaire etc. Jean Paul Sartre si Simone de Beauvoir isi ocupa masa obisnuita si scriau aici cu orele. Se opreau doar pentru a conversa cu Ernest Hemingway, un alt client fidel.

Adresa: Place St-Germain-des-Prés 6

Paris - Café de Flore
La fel ca si concurentul sau, Les Deux Magots, Café de Flore a adapostit orele de relaxare, dar si dezbaterile elitelor literare. Sartre era si aici un client obisnuit, la fel ca Picasso, Camus si Apollinaire. Cafeneaua si-a pastrat interiorul classic Art Deco, mobila de mahon si oglinzile, precum si cafeaua excelenta.

Adresa: Blvd St-Germain 172

Paris – Brasserie Lipp

O alta atractie pariziana, tot datorita numarului mare de artisti si intelectuali care isi petreceau dupa-amiezele lucrand sau conversand aici este Brasserie Lipp. Hemingway a scris aici, iar in anii ’50 Chagall, Camus, Françoise Sagan, Simone Signoret si multi altii erau nelipsiti. Marcel Proust obisnuia sa trimita un curier pentru a-i aduce bere alsaciana de aici tocmai din celalalt capat al orasului. Interiorul braseriei-cafenea pastreaza atmosfera epocii, cu stilul sau original Art Deco, lambriurile mozaicate si oglinzile decorative.

Adresa: Blvd St-Germain 151