Momentele Parisului meu

Aproape toata lumea e dezamagita atunci cand nu pot sa raspund satisfacator la intrebarea "Si, ce-ai vazut la Paris?".

Multi nici nu ma cred cand le spun ca n-am pus piciorul in Sacre Coeur, in Notre Dame sau in Luvru, si ca am stat in preajma Turnului Eiffel doar cat am inghitit, pofticioasa, o mille-feuille.

Adevarul este, insa, ca Parisul meu a fost compus mai putin din carti postale si mai mult din momente.

*

Dupa-amiaza in care am intrat in Shakespeare and Company - probabil cea mai frumoasa librarie din lume - si m-am abtinut sa nu plang in fata peretelui cu mesaje lasate de vizitatori. Mii si mii de post-its-uri pe care oamenii ingramadisera in zeci de limbi experiente emotionante. O fata mazgalise pe cativa centimetri de hartie galbena ca tocmai fusese ceruta in casatorie de iubitul ei si ca era cea mai frumoasa zi din viata ei. Ce cliseu stupid, m-am gandit, si mi-am inghitit o lacrima.

*

Secundele care pareau o eternitate cand, intre doua farfurii cu ciorba, la o terasa araba, sub pupilele marite de indignare (ale chelnarului si ale celorlalti clienti - toti barbati) si de groaza (ale prietenului meu) mi-a cazut pe masa un tampon din portofel.

*

Ora in care Fred, cel mai exuberant make-up artist gay pe care l-am vazut vreodata, si-a petrecut-o machindu-ma la M.A.C.-ul de pe Rue de Rivoli. Cand am iesit in strada cu o oglinda, sa-si vada rezultatul muncii in lumina naturala, a pufnit si a spus ca nu ma poate lasa sa plec asa sau va fi arestat de "make-up police". Si, spre incantarea mea, am luat-o de la capat.

*

Nodul in gat pe care l-am avut in dupa-amiaza cand am descoperit accidental Rue Blondel, unde prostituate peste 50 de ani stateau la soare ca niste soparle cu peruci blonde, ruj foarte rosu si tocuri prea subtiri.

*

Pranzul la un restaurant asiatic jerpelit dintr-un cartier de negri, unde proprietarii, sotii Chan, vorbeau franceza mai prost decat mine si unde am mancat pachetele cu creveti si fructe de mare pana am simtit ca plesnesc. Inca mai am bonul de la "Dix Mille Bonheurs" in portmoneu. 

*

Seara in care l-am ascultat pe prietenul meu cantand impreuna cu niste amici intr-un studio de inregistrari si mi-am dorit foarte mult sa fiu la fel de talentata si dezinhibata ca ei. 

*

Dupa-amiaza in care, dupa 16 ani, am deschis niste partituri de jazz si, stangace, cu o singura mana, am reinceput sa cant la pian. Proprietara apartamentului pe care l-am inchiriat (un mic colt de rai boho chic) avea o pianina digitala si foarte multe partituri de Frank Sinatra. La intoarcerea acasa, mi-am innebunit familia cu cele cateva masuri pe care le memorasem si mi-am adus orga la Bucuresti. Ma reapuc de pian, cred. 

*

Momentul in care, dupa cautari indelungate si multe rataciri, am descoperit Cafe de Flore. N-am avut niciun sentiment inaltator stand pe canapelutele plusate si nu mi i-am putut imagina pe Sartre sau Picasso aici, dar latte-ul a fost bun, si un chelner in camasa alba apretata si papion m-a oprit in drum spre toaleta sa-mi spuna ca am un tricou misto.