Din seria : Raspundem cititorilor
O cititoare amabila a acestui blog m-a anuntat recent ca numele blogului de mai sus a aparut in mult-iubita mea revista „Elle”, editia de octombrie. Ar fi putut, la fel de bine, sa ma anunte ca un grup mic de klingonieni a aterizat cu nava-mama pe acoperisul blocului meu si ca acum fac berbec la gratar dupa o reteta de Sanda Marin.
Dar uluirea initiala mi-a trecut rapid. O singura persoana putea sa scrie despre mine in paginile revistei „Elle” : Alex. Leo Serban. Asa ca m-am pregatit moral pentru o remarca malitioasa sau ironica la adresa blogului meu, aruncata intr-un rand al casetutei lunare in care isi exprima gandurile acest domn. Cand m-am vazut cu revista in mana, insa, mi-a cazut fata.
Pe scurt, pentru toti aceia dintre voi care nu citesc publicatia: domnul Serban si-a dedicat intregul spatiu editorial de care dispunea pe luna octombrie pentru a se justifica in fata „acuzatiei” de blazare pe care i-am adus-o. Sunt o fata modesta, care circula cu RATB-ul, mananca iaurt Albalact si cumpara oja de la metrou la Unirii. Inchipuiti-va, asadar, ca atata atentie acordata bietului meu blog m-a tulburat profund. Sunt cateva observatii care trebuie facute, insa, vizavi de articolul domnului Alex. Leo Serban.
Pentru ca sunt carcotasa, n-am putut sa nu observ ca articolul respectiv incepe cu „Un amic care-si cam face veacul pe net mi-a adus la cunostinta ca o blogherita mi-a scris (...)”. Pe de alta parte, in commentul pe care l-a lasat la postul meu, domnul Serban imi spunea ca a dat de blog in timp ce isi gugalea numele. Pai, cum ramane pana la urma ? Il chema cumva „Google” pe amicul respectiv? Ca, ce-i drept, Google asta isi cam face veacul pe net. I s-a dus buhul de asta. :)
Gata, am terminat cu ironiile. O mare parte a articolului intitulat „Raspuns la o scrisoare deschisa” este o imensa explicatie/scuza, pe care, insa, eu am primit-o foarte bine. In sfarsit, am vazut o parte umana, sensibila a lui ALS. Si, desi nu a facut decat sa-mi confirme faptul ca atitudinea lui era insiropata mai ceva ca o baclava in blazare, macar mi s-a parut simpatic in explicarea fenomenului „Cannes”.
Ceea ce m-a calcat pe coada, insa, a fost urmatorul fragment : „Problema e ca, pentru fiecare Catalin Tolontan, Bogdan Ghiu si Dragos Bucurenci care scriu pe blog-uri in nume propriu exista cateva zeci, daca nu sute de „Cici” , „Lili”, „Zizi” sau „inozza” - blogheri perfect anonimi, care se pot lega de oricine fara a da socoteala nimanui. La adapostul unui „nick”, posteaza chestiile cele mai nedrepte, injura pe toata lumea si fac misto. Cu cine sa te lupti ? Si pe cine sa tragi la raspundere ? Si, mai ales, cum sa-i afli pe toti ? Daca nu le raspunzi, „te fac“ in continuare ; daca le raspunzi, le dai satisfactia ca i-ai bagat in seama...Din partea mea, n-au decat sa ramana cu aceasta satisfactie : e – vorba blogheritei mele – « so passe ».”
Cu ce sa incep ? Domnule ALS, am ales drept nume de blog « inozza » si nu « ina », care este numele meu, pentru ca « ina » era deja luat. Si « inozza » nu e un simplu nick. Asa ma alinta profesoara de romana in liceu. Ce pot sa spun : guilty as charged la acuzarea de « blogheri perfect anonimi ». Daca nu-mi rezolva problema asta cu anonimatul articolul dumneavoastra, o sa trebuiasca sa ma impac cu soarta. Dar nu e vina mea ca nu m-a facut mama inca din fasa vedeta in blogosfera. Si sincer, cat inca nu-mi arunca lumea cu rosii stricate in geamuri, stam bine. Daca vreti sa ne cunoastem, scrieti-mi la adresa de mail de mai sus, si ma intalnesc bucuroasa cu dumneavoastra, pentru a inlatura din calea relatiei noastre viitoare eticheta de « anonimi ».
Cat despre « posteaza chestiile cele mai nedrepte, injura pe toata lumea si fac misto », am inteles ca ma vizati pe mine, si nu pe Cici, Lili sau Zizi, dar, daca mi-ati fi citit cateva posturi pe blog, ati fi realizat ca nu injur niciodata (mi se pare ocupatie de birjar). Cat despre facut misto, fac, oricand, bucuroasa, daca mi se pare ca ceva merita luat la misto. Ca v-ati nimerit atunci dumneavoastra, imi pare rau. Ca am avut dreptate in ceea ce am afirmat, mi-a demonstrat-o articolul pe care l-ati scris. Iar despre “posteaza chestiile cele mai nedrepte” haideti sa nu mai pozam in victime. Nu ne sta bine.
Sunt convinsa ca in blogosfera exista mii de astfel de Cici sau Zizi care arunca cu noroi in tot ce misca, pe principiul « toti e prosti, in afara de mine ». Si ce sa fac daca blogul meu nu are in titulatura toate cele 4 nume ale mele ? Ar trebui sa nu mai scriu, doar pentru a nu fi confundata cu blogherii anonimi care se refuleaza suduind lumea in posturile lor ?
Va intrebati « Cu cine sa te lupti ? Si pe cine sa tragi la raspundere ? ». Domnule Serban, dupa cum bine stim cu totii, libertatea de exprimare este un drept consfintit prin Constitutie. Nu trebuie sa ne « luptam » cu oamenii care au pareri diferite de ale noastre, si, cu atat mai putin « sa-i tragem la raspundere ». Putem sa le atacam argumentele cu altele mai logice, mai puternice, dar au apus de mult vremurile cand ii bagam in beciuri, ii faceam sa semneze declaratii de dezmintire si le aplicam un dus rece pentru a-i invata minte. Blogurile sunt spatii deschise, in care oamenii isi exprima gandurile si parerile in legatura cu orice subiect, fara constrangeri. Imi explic atitudinea dvs fata de mine prin prisma faptului ca sunt, probabil, singura care pana acum v-a criticat textele. Nu vrea sa-mi imaginez ce s-ar intampla daca ar mai fi inca vreo 50-60 de persoane ca mine. Cum i-ati prinde si cum i-ati urechea pe toti? :)
Am obosit cu explicatiile si sunt oarecum deranjata de faptul ca m-ati fortat sa scriu postul asta ca raspuns la articolul dvs, in locul unuia despre plimbari prin podgorii si degustari de vin, cum era menit. Ca sa inchei, acum ca mi-ati raspuns, puteti dormi linistit, nu o sa va mai « fac in continuare » (cum, de altfel, aveam stabilit in planul cincinal). Dar, pe de alta parte, nu mi-ati oferit nici cine stie ce satisfactie. Ba din contra. Odata, visam sa scriu pentru « Elle ». Acum, practic, nu mai am nicio sansa. ;)
