luni, 17 septembrie 2012

A venit toamna, acopera-mi trupul fabulos cu ceva

Daca tot am vorbit zilele trecute despre dres dureri de burta de tot felul, hai sa vedem cu ce putem sa dregem unul dintre cele mai anoste anotimpuri.
 
Inainte sa ma luati cu invariabilul covor multicolor de funze, cu aromele innebunitoare din piete, mustul divin si orice altceva va mai face sa adorati toamna, o sa va scutesc de un efort si o sa va spun ca daca am sari peste aceste 3 luni de agonie a naturii eu n-as varsa nicio lacrima.
 
Exista insa un motiv pentru care apreciez acest sezon, si anume senzualitatea vestimentara. Dupa o vara in care am vazut, pe alocuri, mai multa piele decat mi-as fi dorit, toamna e o pauza binemeritata si o invitatie la exersarea imaginatiei. In plus, suprapunerile de textile si texturi mi se par infinit mai rafinate si provocatoare decat expunerea directa a pielii. 
 
O sa incep cu colantii, una dintre cele mai supralicitate piese din garderoba autumnala. Spun supralicitate pentru ca in majoritatea cazurilor e vorba despre colanti negri, purtati de femei care au o parere nerealista despre corpul lor. Fara sa vreau sa fiu o fashion Nazi, daca nu esti Alessandra sau Miranda, lasa purtatul colantilor pe post de pantaloni pentru altcineva.
 
Dupa cum v-ati dat seama, nu ma prea dau in vant dupa colanti, decat daca sunt de la Black Milk. Caz in care ma dau in tornada dupa ei. :-)
 
Colantii de la Black Milk sunt, de altfel, singurii colanti din lume pentru care as fi dispusa sa dau jos vreo 5 kilograme, cat ar si trebui sa arat rapitor in ei (sau, ma rog, decent). Mai jos v-am facut un colaj cu cateva dintre cele mai simpatice modele, iar aici le gasiti pe restul. Nu-i asa ca sunt de poveste?


O sa divaghez putin calendaristic si o sa va spun ca vara viitoare o sa ma vedeti cu siguranta in costumul lor de baie cu schelet sau in cel cu bufnita. *insert entuziasm excesiv aici*


Revenind la toamna, insa. Un lucru bun la toamna din punct de vedere vestimentar sunt pantofii masculini. Daca alte fete sunt adeptele boyfriend jeans sau boyfriend shirt, mie imi plac boyfriend shoes. I-am descoperit recent pe cei creati de Istvan Cimpan si a fost dragoste la prima vedere.
 
Cei de mai jos, Urban Camouflage, sunt chiar pentru femei, dar are si doua modele pentru barbati absolut adorabile: The Owl Power si Crossing the Blue Mushroom (kuddos pentru copywriter la capitolul denumiri).


Toamna aduce cu ea si trecerea de la lenjeria de vara la cea autumnala. Daca vara imi place ca lenjeria sa aiba consistenta si delicatetea caimacului, toamna imi plac piesele din bumbac, cu un detaliu kinky.
 
Croite dupa poftele mele autumnale sunt piesele brandului 09:37, creat de Adela Coman-Trambouze, aceeasi care are si minunatul blog La prima vedere. Si lenjeria si tricourile sunt din bumbac, au mesaje sau imagini brodate de mana si imbina fericit vulnerabilitatea, agresivitatea si simtul umorului.
 
Inca ezit intre chiloteii cu “Wet” si cei cu “Don’t worry, it only seems kinky the first time”, dar perna “I think I could fall madly in bed with you” si tricoul “Marry me! Love me! Kick me!”sunt preferatele mele. Le puteti comanda de pe pagina de tumblr sau de pe Facebook.


Si, ca tot vorbeam de chestii handmade, o sa inchei cu tricourile pictate manual din colectia “Ana are mere” a Ancai Adina Cojocaru.
 
Daca va intrebati de ce vorbesc de tricouri toamna, e chestia aia cu suprapunerea de textile despre care scriam mai sus. Si tricourile Ancai sunt atat de delicate, ca niste rochii de fetita ramase mici, incat am impresia ca au nevoie de un cardigan batos de lana care sa le protejeze.


Imi place tricoul care a dat numele colectiei, ca si pe cel cu “Fetita cu chibirturi”, dar cel pe care mi-l doresc este “ma-ma si ta-ta”. Singurul cu imprimeu digital din colectie, poate fi personalizat cu imaginile parintilor purtatoarei. Iar eu am o poza cu o mama cu fata ca o luna plina si un tata pletos, pe la 20 si ceva de ani, care s-ar preta perfect la asa ceva. ;-)


Gata, v-am lasat, ma duc sa ascult mult Sinatra si sa beau rauri de ceai negru cu lapte. Cu putin noroc, cand o sa deschid ochii sa o fie deja iarna.

vineri, 14 septembrie 2012

Cum sa dregi o durere de burta sufleteasca

Fara sa fiu masochista, imi plac durerile de burta.

Imi plac durerile de burta pentru ca sunt oneste. De cele mai multe ori stii din ce cauza le ai, stii ca o sa se incheie la un moment dat si stii cum sa le tratezi.

O sticla de apa calda asezata pe burta, ghemuitul in pozitie fetala, un ceai de tei sau o pastila calmanta sunt suficiente pentru a indeparta durerea.

Iar atunci cand ii spui cuiva ca te doare burta, primesti intelegere. Nu trebuie sa mai dai nicio explicatie si ti se ofera liniste si compasiune. Pentru ca, nu-i asa, cu totii am avut dureri de burta.

Durerile de burta sufletesti sunt insa perfide. Uneori apar cand ti-e lumea mai draga, iti lasa impresia ca nu se vor sfarsi niciodata si nu stii cu ce sa le tratezi.

Si sunt greu de explicat. Mereu ai impresia ca trebuie sa te pierzi in scuze, de parca e vina ta ca te doare.

Cat despre vindecare, nu exista leac universal. Sticlele cu apa fierbinte isi pierd puterile magice si, oricat de mult ai sta ghemuit, durerea nu dispare.

Ce poti face, totusi? Poti fugi, sau in varianta lui mai eleganta, poti evada. In alte zari, in carti, in muzica, in filme, in oale cu fierturi aromate.

Daca ai o durere de burta sufleteasca zilele astea, de pilda, da o fuga la Sinaia. Frunzele tocmai au devenit crocante, aerul e mai curat si la Peles e o expozitie cu 25 de lucrari de-ale lui Klimt.

Filmele sunt un alt leac demonstrat. Si, evident, oricat de bune ar fi cele care poarta semnatura lui Fassbinder, Wes Anderson, Truffaut sau Kim Ki-Duk, in cazul meu cel mai bine a functionat un filmulet argentinian numit “Medianeras”. Atat de mult mi-a placut, incat am tipat de bucurie cand am gasit carticele cu “Where’s Waldo” pe un aeroport din Londra. O sa intelegeti de ce daca il vedeti. :-)

Durerile de burta sufletesti se lecuiesc chiar si mai bine prin lectura. Vara asta am descoperit o carte in care m-am regasit  inspaimantator de mult. N-am scris epistole de groupie in adolescenta starurilor rock, dar o s-o fac acum, sa-i spun autorului ca-l iubesc pentru ca a pus pe hartie atat de bine ce-am simtit in ultimul an. Dintr-un sentiment de pudoare n-o sa impartasesc cu voi cartea (ar fi ca si cum v-as da sa-mi cititi jurnalul), dar va recomand, in schimb, alte doua lecturi-leac: “The History of Love” a lui Nicole Krauss si “Kitchen”, a lui Banana Yoshimoto.

Experienta m-a invatat ca durerile de burta sufletesti scad in intensitate atunci cand asculti muzica frumoasa, in ale carei versuri te regasesti. Eu am descoperit-o pe Molly Nilsson cu popul ei nostalgic si mi-e tare drag de ea. Mi-e drag de ea ca e foarte talentata, dar abia la inceput, ca inca n-are fani pe Facebook nici cat pufuletii Gusto, ca inca isi publica adresa de mail ca oamenii sa-i trimita melodii noi. Iar muzica ei e ataaat de misto! :-)

La final, am auzit ca, desi n-a fost aprobata inca de Ministerul Sanatatii si nu e trecuta in nomenclatorul de medicamente, seruri, vaccinuri, dezinfectante, insecticide, dispozitive medicale şi alte materiale specifice (deci v-o administrati pe riscul vostru), budinca de gris cu gem de visine/capsuni/zmeura e ceea ce trebuie. Daca o serviti calda, cu o lingura mare.

Sa ne (re)citim sanatosi! ;-)