Inozza

Babel

Aseara am fost la lansarea de carte a profesorului meu de International Relations, dl. Frelek. Am ajuns, bineinteles gafaind, dupa ce m-am ratacit de cateva ori prin piata din centrul vechi. Limita inferoara de varsta a celorlalti invitati era cam de 60 de ani, si toata lumea venise cu flori pentru doama Frelek. Va dati seama ca m-am simtit mica si necioplita. In plus, colega mea nu mai aparea. Si, poate din cauza varstei mele fragede, poate din cauza gecii mele verzi, ma simteam ca noul animalut adus la zoo.

Jumatate din seara am conversat in franceza cu profesoara mea de Basic Polish, care imi traducea poantele din discursurile editorilor si istoricilor invitati. Wait, wait! I know a good one! What is a diplomat? A diplomat is that person who remembers his wife's birthday, but does not remember his wife's birthyear. Want another one? C'est quelle la difference d'entre un dromadaire et un diplomat? Le dromadaire peut travailler une semaine sans boire rien, et un diplomat peut boire une semaine sans travailler du tout. Funny ha-ha!

Noroc cu interventia unor spectatori din incapere, dupa infatisare probabil prietenii din copilarie a lui Moise, care , cand se trezeau din picotit, mai lansau cate un "Bai, ma mir ca ti-ai publicat tu cartea! Eu nu te-as citi nici daca as mai putea citi!", urmata de rasetele isterice ale audientei. Vorba bunicului meu, "Ii cauta moartea acasa, si ei sunt la lansarea de carte".

Noroc ca alocutiunile nu s-au prelungit, si ca in curand au aparut tavile cu sandwisuri si vin. Am cunoscut niste tineri polonezi extrem de simpatici, cu o engleza excelenta, cu care am conversat apoi, printre imbucaturi de pieroggi si mini-tartine cu somon si struguri.

La un moment-dat, ne-a fost introdus un batranel volubil si rosu la fata, care vroia neaparat sa ne fac un compliment in privinta fizicului. Deh, intr-o incapere plina de frezii trecute de a 70-a primavara, nu trebuie sa fii top-model ca sa fii remarcata. Ne-am scuzat, spunandu-i ca nu vorbim poloneza, si ca suntem din Romania. Ghiciti ce ne-a raspuns?

-Vorbiti romaneste? Si eu vorbesc romaneste. M-am nascut in Romania.

Am avut cel mai emotionant dialog de cand am ajuns aici. Omul din fata mea se nascuse la Cernauti, de unde a fugit la varsta de 16 ani, impreuna cu familia, la inceputul Celui de-al Doilea Razboi Mondial. Spunea despre Romania ca e tara lui de suflet si vorbea o romana curata, fluenta, si dupa mai bine de 60 de ani. Ne-a strans mainile si ne-a sarutat pe obraji emotionat. Gasise o bucatica dintr-un trecut de mult ingropat.

Alte pieroggi, alte tartine, suc si atentie sporita la barfirea celor prezenti in limba romana. Cine stie cati s-au mai nascut in Romania? Bineinteles, cavalerii de varsta a treia au continuat sa aduca omagii frumusetii noastre, desi ne straduiam din rasputeri sa le incheiem discursurile printr-un "We don't speak Polish" sau "Nie mowimy po polsku!"

Unul dintre ei n-a acceptat asa un refuz facil. Ne-a mai intrebat in poloneza ce alte limbi mai vorbim, si cand a ajuns la germana, am fost nevoita sa recunosc. Alta metamorfoza. A renuntat la vioiciune, si a devenit melancolic . Germana era a doua lui limba, mi-a spus.

-Ich bin in Deutschland geboren, aber wir waren Idisch, und so, meine Mutter Sprache ist Idisch, aber meine lieblings Sprache ist Deutsch!

Nascut intr-o familie de evrei germani, fusesera nevoiti sa fuga si sa caute refugiu in Polonia, cam in acelasi timp in care batranul roman parasea Cernautiul. Vorbea germana foarte corect, si parca cu o voluptate de nedescris.

-Singura persoana care mai vorbea germana din familia mea era soacra-mea. Si cred ca am vorbit cu femeia aia mai mult decat au vorbit toti ginerii de pe pamantul asta cu soacrele lor. Dar a murit si ea, saraca...

Ma enerva ca, in mijlocul multimii aceleia care forfotea, radea si o urmarea pe fata cu tava de vin, un batranel in sacou dungat ma facea sa plang. M-a rugat sa mai tinem legatura. Sa-i spun lui Rydziard (profesorul Frelek) sa nu ma tina numai pentru el. Sa-i spun ca Theodor (adica el) ar vrea sa mai vorbim macar o data in germana. Stiu sa scriu in alfabetul gotic? m-a intrebat entuziasmat. I-am raspuns negativ. Stiu sa citesc, in schimb. Da, a incuvintat el, vadit dezamagit. Tot e ceva...


"History of Diplomacy" e o carte pe care nu voi putea sa o citesc niciodata. E in poloneza.
Tartinele cu sunca n-au ajuns pana la mine. Au fost subtilizate pe traseu.
Grasimea de porc, pe care polonezii o ung pe paine ca o delicatese,era gretoasa. Untura cu care bunicii de la tara se rusineaza in fata nepotilor crescuti cu Nutella si cereale.
Vinul a ramas pe multe tavi neatins. Fusese prea dulce.
Oamenii in schimb, i-am luat cu mine. Si am devenit si eu o parte din trecutul lor de-o seara.