joi, 14 decembrie 2006

Tocuri cui Revolutions

-Mai trebuie sa slabesti!

Hm...Vorba unei profe de-ale mele, "unde-i valoarea de informatie (noutatea) aici ?". Adica eu, spre diferenta de contra-candidatele mele muuult mai tinere, prezente in sala, nu m-as putea piti dupa un felinar la de-a v-ati ascunselea. Am avut, de cand ma stiu, o talie de viespe, dar sunt mai mult o Jennifer Lopez decat o Alessandra Ambrosio, if you know what I mean. Asa ca m-am intors pe tocuri, in timp ce ma gandeam febril la un pretext mai putin jenant, pe care sa-l servesc colegelor. Ma si vedeam :
-Prea batrana! asta mi-a zis tipa, va vine sa credeti???
-Prea scunda ! asta mi-a zis tipa,incredibil, nu? Ce vroia, Ghita Muresan in fusta mini?
-Prea...desteapta! (asta urma s-o pastrez doar pentru situatii de criza!)
-Prea...

Dar m-a intrerupt intervievatoarea din visare (si din parasirea podiumului, unde ma simteam ca la Zoo):
- Incepem de sambata. Sa-ti aduci o fusta cat mai scurta si pantofi cu toc. Vei avea cursul de miscare scenica.

Ma uitam la ea ca la un eschimos de culoare care isi scoate sake-ul din frigider. Urma chiar s-o intreb, daca (avand in vedere ramarca ei anterioara) au deschis si o a doua agentie, in scopuri caritabile, pentru fetele pe care soarta le blestemase sa aiba forme. Sau poate urma sa activez in aceeasi agentie pe post de asa-nu sau modelling no-no. Asta ca sa bage spaima in modelele razvratite. Nu ne ascultati, uite cum ajungeti!

Explicatia ei a fost foarte simpla. Urmau sa-mi dea un regim imbatabil, care urma sa-mi alunge cei cativa centrimetri care ma desparteau de perfectiune. Aveam atitudine, d'le! Centimetri se dau sau se pun, atitudinea e greu de "modelat". Adina a primit aceeasi remarca standard : mai trebuie sa slabesti!, care, am observat mai apoi, e un fel de lait-motiv al agentiei.

Primul curs de miscare scenica (a se citi tehnici de defilare pe podium) a fost painful experience. Am spus primul, dar nu vreau sa credeti ca urmatoarele au fost succese rasunatoare. Dar primul...

Venisem imbracata de acasa intr-o fustita de blugi, care abia reusea sa acopere strictul necesar. Motiv pentru care m-au claxonat toti cei care dispuneau de claxoane in acea dimineata, m-au urmarit cu priviri incarcate de repros toate bunicutele, si cu priviri pline de neputinta toti bunicutii...

Am ajuns la agentie rosie ca racul, tragand din rasputeri in jos fustita incapatanata, cu un puternic feeling de Pretty woman. Asta ca "Madalina", instructoarea noastra de miscare scenica, sa-mi spuna ca fusta mea e prea "lunga". Ca trebuie sa mi se vada mai bine gambele si soldurile, ca sa-mi poata spune daca nu-mi misc picioarele cum trebuie.
-O sa-mi leg, pur si simplu, o esarfa peste mijloc data viitoare! am glumit eu cu o fata serioasa.
- Daca n-ai o fusta mai scurta...mi-a raspuns ea nesigura.

Pont: Nu glumiti cu modelele. Nu sugerez ca le-ar lipsi profunzimea sa perceapa o gluma, dar daca nu radeti voi inainte,demonstrativ, nu o sa stie cand trebuie sa faca asta si ele. E foarte greu, uneori, sa distingi intre atatea sensuri...

Cat despre primul defilat pe podiumul rosu, nesfarsit...teroare. Ma simteam ca si cum, la capatul celalalt m-ar fi asteptat micuta buturuga si individul cu obiect ascutit in mana, si eu urma sa defilez pana acolo tot un zambet (pardon, tot o buza tuguiata), cu grija sa ridic picioarele cat mai sus, sub privirile "calduroase" ale colegelor. Am repetat de-atatea ori pasii, opririle, intoarcerile si sincroanele, ca atunci cand am coborat, nu mai stiam cum se merge normal.

Ma si vedeam mergand ridicand soldurile pe strada, oprindu-ma apoi in fata autobuzului cu picioarele usor departate, stangul lateral si indoit, corpul lasat usor pe spate in dreapta, buzele intre-deschise. Cand, odata urcata, (desi nu stiu cum as fi reusit sa fac asta, pentru ca nu ne invatasera cum se urca modelele in masinile de transport public) as fi fost intrebata "Coborati la prima?" as fi intors usor capul, ca pentru poza din spate, si as fi facut loc oamenilor retragandu-ma pentru poza de centru de podium/autobuz.

Vorbind de capitolul penibil, se merita mentionat faptul ca, la un moment-dat, a fost cocotata pe podium pustoaica din reclama la biscuitii Merlin (aia cu "Mie imi place mai mult scaderea"), model al agentiei, pentru a ne da o demonstratie de mers scenic corect. Asta a fost unul dintre primele momente revelatorii din seria "fratilor, this is not my thing". Sa vad un copil care, in loc sa-si pieptene pana isi cheleste papus Barbie (sau Cindy), isi arunca picioarele in crucis pe o scena, ca apoi sa se opreasca pentru poza, cu buzele tuguiate la comanda, sub privirile extaziate ale mamei si buncii. Am felicitat-o, cand a coborat , pentru ca mi-a fost simapatica pustoaica. Mi-a raspuns senin:

-Am invatat sa pozez la cealalta agentie unde am lucrat.
-Pai, cati ani ai tu? am intrebat-o perplexa.
-Sase! Dar la cealalta am lucrat la patru ani!
Si nu e singurul copil-model al agentiei. Mai sunt vreo doua fetite, tot cu "expereinta" in domeniu, la cei patru sau cinci anisori ai lor, si un pusti, pe care parintii il momesc cu tot felul de promisiuni ca sa stea cuminte la machiaj, si sa suporte stoic tonele de fond de ten, pudra si blush.

Da, a fost fun, da, am tinut regimul lor de slabit si am pierdut vreo 5 centimetri in circumferinta (nu mai stiu daca i-am pus la loc intr-o saptamana sau in doua), da, acum stiu cum sa merg pe tocuri cui, da, stiu ce poarta cu ea orice manechin care se respecta in geanta enorma, care e un must-have, si, da, pot sa scriu un roman de succes din toate povestile si comploturile de care am auzit cat am defilat vesela pe-acolo. Sa spui ca fetele astea se urasc si isi joaca cele mai odioase renghiuri, nu-i o figura de stil. Voi aveti noroc ca am parasit breasla, si sunt inca in viata sa va povestesc...(lumina difuza, mult fum, voce scazuta)

Next time, povestiri cu VIP-s. Pe aceasta cale, o rugam frumos pe Ligia sa ne impartaseasca si ea din experienta-i. Pentru cei care inca nu stiu, Lig le-a prajit cartofi membrilor celebrei N5, autorii versurilor memorabile si-incontestabil-originale "Cum sa cred ca as putea sa te pot uita...".

8 comentarii:

de_ce spunea...

sa nu uitam de mosii care te priveau cu tristete si neputinta :))

Anonim spunea...

sper ca nu ai mai dat si bani pe cursurile astea :)

Ina spunea...

Vai, vai, materialisti mici ce sunteti voi! Credeti ca asa o experienta si asa niste cunostinte au pret? Unele lucruri in viata sunt pur si simplu nepretuite. Pentru toate celalalte, exista Mastercard! Raspuns: nu, nu le-am platit. :)

andrei.c spunea...

Extraordinar entry, mi-a placut la nebunie! Putini oameni reusesc sa scrie in stilul in care se poarta si in realitate :)

Sau poate invers, dar in cazul tau stiu care e realitatea, iar scrisul e imaginea perfecta!

ana spunea...

abia astazi am citit continuarea, si mi se pare stralucitor ansamblul....mi s-a parut magistrala mini-seria ta privind viata de model, inclusiv suspansul creat prin amanarea (poate involuntara) a continuarii.
Felicitari !!!!!!!!!!!

Ina spunea...

Andrei(Mitz pui? =)),

Nu stiu daca ti-a soptit o pasarica ca sunt franta de oboseala si singura-cuc, si de-asta te-ai hotarat sa-mi faci zilele roz si senine, dar..multumesc! E asa bine cand ti se spune ca esti autentic. Pentru mine inseamna enorm.

Ana,

Multumesc! Sper sa te mai incant la fel de pozitiv (!) si pe viitor:)

Anonim spunea...

Nu mai ai cumva "reteta"dietei?:D

Ina spunea...

anonymous,

sigur ca o mai am! da-mi un mai si (daca te-ai hotarat sa te subnutresti ingrozitor) se rezolva! ;)