Inozza

Mission Impossible

Tastez cu ochii pe biroul sefului meu (chiar daca e ocupat, uneori are ochi si la ceafa), in timp ce imi sorb ultimul rest de Cola si inghit ultima placintica cu cascaval.

Am avut o zi mizerabila azi, in care am alergat, vorba colegei mele de redactie, Catalina, "pana mi-au intrat picioarele in fund. Apoi mi le-am scos din fund, si am alergat spre redactie". De dimineata am fost trimisa la un spital, sa scotocesc niscaiva informatii. Trebuia doar sa vorbesc cu directoarea spitalului si ea sa-mi raspunda, chiar si mono-silabic la doua intrebari. Da' de unde!

Cum am ajuns la secretariatul de la etajul I, si m-am prezentat, ca o fetita bine crescuta ce sunt, directoarea financiara m-a anuntat ca ea nu poate raspunde la nici o intrebare, desi nu i-am cerut acest lucru. Cand, dupa zeci de minute de asteptare a directoarei medicale, mi s-au lungit urechile de puteam sa fac un hamac din ele, am reintrat in biroul directoarei financiare si am rugat-o, daca poate, sa-mi raspunda la doua intrebari.

"Va rog sa nu mai insistati!" s-a ofuscat individa cu fusta creata.

Hm... era prima oara cand o intrebasem. Inainte ma abordase ea cu "Nu pot raspunde la nici o intrebare", fara sa-i cer. Probabil unele persoane se simt mai importante cand au cui sa spuna pe un ton plin de importanta "Va rog sa nu mai insistati!".

Biiiiiiiiiiiiiiiiiine. Astept.

"Si, stiti cumva cand vine doamna director medical?"
"Poate peste jumatate de ora, poate peste o ora, poate peste doua ore. N-as putea sa spun", mi-a raspuns tot un zambet secretara bine-dresata.

Si am mai stat asa o ora, dupa care am mers din etaj in etaj, la fiecare secretariat. Peste tot eram primita cu poezia invatata( functionau telefoanele alea, nu gluma!). "Nu, doamna director nu este, nu stim unde, nu, nu vine curand, e in garda/vizita/control" etc (in functie de imaginatia fiecarei secretare, ba chiar una o trimisese in concediu)

M-am enervat, am vazut roz bombon in fata ochilor si am acostat primul medic rezident pe care l-am vazut. Mai stii? Poate sunt si astia ca aia din Grey's Anatomy. Vulnerabili, adica. Am clipit des si cu spor, mi-am aratat cele doua siruri de dinti, si in mai putin de 30 de secunde, am aflat ce nu reusisem sa aflu in 2 ore: unde era femeia aia imposibil de gasit.

In 3 minute, eram la ea in birou, unde, surpriza! era doar ea si biroul gol! Am vorbit cu ea despre toate cele, desi era putin crispata, si mi-am terminat repede treaba. Ies din spital fericita nevoie mare, si-mi sun seful sa-i spun ca am descoperit America, unde tocmai am stat cu indienii la un foc de tabara, mancand tartine cu unt de arahide. N-a fost impresionat. Vroia altceva. Sa intru si in clinica privata care functiona in cadrul spitalului, si sa vorbesc si cu directoare de acolo.

"Ce mare branza?" mi-am zis eu, dar m-am inselat amarnic. Bodyguardul clinicii nu era la fel de naiv si inofensiv ca secretarele spitalului. Asa ca singura cale de a obtine o intrevedere cu "doamna doctor" a fost sa imi fac o programare pe maine. La analize. O sa scot informatiile alea de la ea, chiar daca o sa scoata ea mai intai sange de la mine! Cu un redactor obosit , flamand si intepat in propriul cactus nu-i de glumit!