Povestea sprancenelor mele stufoase (II)
Am intrat, dupa multe peregrinari in studioul atat de select, incat nu avea nici macar firma :) La intrare, receptionista ma intampina cu mult sarm, si dupa ce schimbam replici politicoase intre noi si ii spun motivul vizitei mele, se uita suspect la sprancenele mele:
-Veniti putin cu mine, sa va vada si Elis, sa stim daca poate sa faca ceva pentru dumneavoastra... Sa nu asteptati degeaba.
Ma simt ca o bolnava de neurofibromatoza, care inca spera ca e tratabila. Asa ca nu uit, in drum spre misterioasa Elis, sa le arunc sprancenlor mele o privire incarcata de ura, in oglinda din hol.
Elis e ocupata, dar se uita la pufosile, si imi spune ca e ok, poate sa faca ceva pentru mine, ca am fost "fetita cuminte" si le-am lasat sa creasca. Iau loc pe unul dintre scaunele din asa-zisa sala de asteptare, beata de fericire ca mi-a fost acordat pasaportul catre Tara Sprancenelor Stilate. Rasfoiesc vreo 20 de minute revista "Lumea Feng Shui" (erau vreo 30 in cabinet!) iar apoi imi vine si mie randul pe scaunul fantastic.
Ma asez emotionata, mai ceva ca la prima confesiune, si ii marturisesc ca astept acest moment de multa vreme. Se uita la sprancenele mele, se incrunta, le periaza, iar se incrunta, eu incep sa tremur. Ce nu e bine? Oare n-are o foarfeca de garduri vii, iar forfecuta ei delicata s-ar rupe in stuful de deasupra ochilor mei? Iar se incrunta. Nu mai suport tensiunea.
-Spuneti-mi, ce nu e bine? Ce n-am facut bine?
Elis imi vara sub ochi o oglinda imensa si imi arata cu varful unei pensete firele. Urmeaza o explicatie laborioasa cu firele de sprancene care au trei varste de crestere, cu sprancenele mele care se pot reface doar in trei luni, cu faptul ca ea nu poate sa faca mare lucru acum, pentru ca, desi le-am lasat sa creasca, nu au crescut unitar in toate directiile.
Dupa cateva minute de taiat varfurile cu forfecuta, de pensat doua-trei fire, de incruntat, de tamponat cu solutie, de pensat alte doua-trei fire, parasesc scaunul sprancenlor fericite si salonul foarte hushed-hushed. Ies in strada, mai saraca cu jumatate de milion, fara vreo doua-trei fire din sprancene, la fel de pufoasa cum am intrat, gandindu-ma ca va trebui sa revin in urmatoarele trei luni de zile constant, pentru a mi se smulge alte doua-trei firisoare de par. Fredonez un "Goodbye my lover, goodbye my friend" masandu-mi rinichiul drept si pasesc in soare.
Am intrat, dupa multe peregrinari in studioul atat de select, incat nu avea nici macar firma :) La intrare, receptionista ma intampina cu mult sarm, si dupa ce schimbam replici politicoase intre noi si ii spun motivul vizitei mele, se uita suspect la sprancenele mele:
-Veniti putin cu mine, sa va vada si Elis, sa stim daca poate sa faca ceva pentru dumneavoastra... Sa nu asteptati degeaba.
Ma simt ca o bolnava de neurofibromatoza, care inca spera ca e tratabila. Asa ca nu uit, in drum spre misterioasa Elis, sa le arunc sprancenlor mele o privire incarcata de ura, in oglinda din hol.
Elis e ocupata, dar se uita la pufosile, si imi spune ca e ok, poate sa faca ceva pentru mine, ca am fost "fetita cuminte" si le-am lasat sa creasca. Iau loc pe unul dintre scaunele din asa-zisa sala de asteptare, beata de fericire ca mi-a fost acordat pasaportul catre Tara Sprancenelor Stilate. Rasfoiesc vreo 20 de minute revista "Lumea Feng Shui" (erau vreo 30 in cabinet!) iar apoi imi vine si mie randul pe scaunul fantastic.
Ma asez emotionata, mai ceva ca la prima confesiune, si ii marturisesc ca astept acest moment de multa vreme. Se uita la sprancenele mele, se incrunta, le periaza, iar se incrunta, eu incep sa tremur. Ce nu e bine? Oare n-are o foarfeca de garduri vii, iar forfecuta ei delicata s-ar rupe in stuful de deasupra ochilor mei? Iar se incrunta. Nu mai suport tensiunea.
-Spuneti-mi, ce nu e bine? Ce n-am facut bine?
Elis imi vara sub ochi o oglinda imensa si imi arata cu varful unei pensete firele. Urmeaza o explicatie laborioasa cu firele de sprancene care au trei varste de crestere, cu sprancenele mele care se pot reface doar in trei luni, cu faptul ca ea nu poate sa faca mare lucru acum, pentru ca, desi le-am lasat sa creasca, nu au crescut unitar in toate directiile.
Dupa cateva minute de taiat varfurile cu forfecuta, de pensat doua-trei fire, de incruntat, de tamponat cu solutie, de pensat alte doua-trei fire, parasesc scaunul sprancenlor fericite si salonul foarte hushed-hushed. Ies in strada, mai saraca cu jumatate de milion, fara vreo doua-trei fire din sprancene, la fel de pufoasa cum am intrat, gandindu-ma ca va trebui sa revin in urmatoarele trei luni de zile constant, pentru a mi se smulge alte doua-trei firisoare de par. Fredonez un "Goodbye my lover, goodbye my friend" masandu-mi rinichiul drept si pasesc in soare.
5 comentarii:
o punem de-o cheta la fan-club? doar un semn astept si fondu' de spranceana e gata
Esti fenomenala. Citesc zeci de bloguri zilnic si totusi al tau ma lasa razand de fiecare data cand inchid Explorer-ul.
O sa apelez la un cliseu si o sa iti spun ca mi-ar placea sa postezi mai des.
Pur si simplu mi se pare fascinant cum poti povesti lucruri atat de banale cu atata haz si culoare.
:) Bafta multa si tine-o tot asa :)
Ma mir ca n-ai mai multi vizitatori, la cat de "in" si "actual" e blogul tau ma asteptam la mult mai multa lume!!!
Felicitari sincere!
Denisa
alex,
fan-clubul mai exista inca??? membrii mai traiesc???
denisa,
multumesc foarte mult pentru toate chestiile foarte dragute si fuzzy pe care mi le-ai scris! cat despre faptul ca nu sunt inca in Top 10 Google Search, e numai vina domnului presedinte de fan-club. la cat promoveaza el realizarile mele meritorii, ma mir ca oamenii stiu despre existenta mea. un sincer huuuo si rosii stricate pentru el!
auu, dar e chiar nesimtire ce face doamna asistenta a reginei. ea insasi te-a pensat sau o asistenta?
PS ce stii tu, chiria pe dorobanti e mare:p. Macar ti-a dat bon?
camelia,
penseaza si asistentele asistentei, dar eu mi-am facut programare special la ea, asa ca, da, am trecut chiar prin mainile ei instruite. cat despre chirie, e mare, stiu, dar cred ca reuseste sa o plateasca prin castigurile pe o zi, nu-i asa?
Trimiteți un comentariu