duminică, 11 noiembrie 2007

Molcom

Cand te intorci dupa o vizita medie sau lunga din strainatate ai nevoie de o perioada de « platou » in care sa reacomodezi cu locul, sa-ti aduci toate facturile la zi, sa iti vizitezi rudele s.a.m.d. Saptamana trecuta a fost o adevarata nebunie in acest sens. Am descoperit atunci ca, dupa 10 luni de zile fara vacanta sau concediu, aveam timp liber doar pentru mine. Ceea ce, dupa cum, bine puteti intui, ar trebui sa socheze orice om cu bun-simt.

Am avut o mini-criza de depresie. In primul rand, intervalul orar 18-23 a fost unul cumplit. In ultima perioada am fost obisnuita sa ajunga acasa pe la 22-23, ceea ce imi lasa vreo 1-2 ore pana sa ma culc. Acest interval trecea fara prea multe evenimente. Moarta de oboseala cum eram, imi luau vreo 10-15 minute sa descui usa (chiar mai mult daca nimeream alt apartament si nu se nimerea nenorocita de cheie). Alte 15-20 de minute erau ocupate cu scoaterea cizmelor, trantirea gentii pe podea, scoaterea jachetei, tararea pana in camera mea. Hranirea lui Minny imi ocupa alt sfert de ora, si daca mai aveam suficienta energie, ma hraneam si pe mine. Asa ca, la capatul a doua ore, ma tranteam pe pat si, cu putin noroc, adormeam inainte ca ceasul sa sune desteptarea.

Inchipuiti-va, asadar, cum e sa ai jumatate de zi la dispozitie! O orgie! Bineinteles ca la inceput am negat aceasta crunta realitate. Mi-am ocupat fiecare minut din timp cu tot felul de activitati, care de care mai importante si acaparante: am fost la cumparaturi de conserve si la cumparaturi de verdeturi, mi-am clasificat cursurile in functie de numarul de pagini, i-am dat lui Minny morcovi prin razatoare, mi-am aranjat gelurile de dus si cremele de corp pe etajera dupa data expirarii. Serile plangeam din diverse motive, care de care mai bine-intemeiate, gen: I’m an awful, awful person si o sa mor singura si roasa de Minny pentru ca nu am timp pentru prieteni sau I’m a big loser; pe cand eu inca ma straduiesc sa invat capitalele Africii, March Boedihardjo (cel mai tanar student din lume) s-a plictisit de facultate la 9 ani si afirma : "Am fost foarte bucuros cand am fost admis la facultate, insa acum sunt profund dezamagit. Am constatat ca profesorii de la universitate ne predau tot felul de lucruri vechi, lucruri pe care eu le-am invatat deja in urma cu doi ani. Am senzatia ca imi pierd timpul prin aule". Si eu care ma simt asa desteapta cand stau o ora la biblioteca si picotesc langa calorifer...

Revenind. Dupa cum bine ati putut banui, timpul meu liber s-a incapatanat. Oricat m-am straduit eu sa ma prefac ca nu exista, de fiecare data cand ma intorceam acasa, el statea tolanit, ca un mare spatar sau paharnic (inca nu m-am hotarat) si-mi ranjea dezgustator. Si astfel, la finalul unei saptamani de lupte intense, m-am declarat invinsa si l-am imbratisat.

Deocamdata nu am stiut ce sa fac cu el. Ca sa nu se simta nebagat in seama, sambata l-am dormit o bucata. Alta bucata am citit revistele la care am restante (cred ca sunt singura persoana din Romania care si-a luat Elle pe noiembrie, desi inca nu a scos din tipla Elle de octombrie) si am reintrat in contact cu mirajul cinematografic.

Am vazut « American Gangster », cu Denzel Washington si Russel Crowe, un film bunicel, as zice, desi mi-a lasat o impresie foarte puternica de deja-vu. (Daca il vedeti, spuneti-mi si mie daca e vreun remake celebru si-s eu grea de cap.) Am mai vazut (pentru a cata oara?) clasicul si apoape perfectul « Pretty Woman », pentru ca muream sa revad scena de la restaurant cu « Slippery little suckers ! » si sa reascult « No explanation » a lui Peter Cetera. Cu riscul sa par copilaroasa, de ce nu mai reuseste generatia de scenaristi 2000 ceea ce a reusit Lawton la 1990? O intriga simpla si curata, replici geniale prin simplitatea lor, personaje stereotipe, yet memorabile. Stiu ca vreo 90% din succesul filmului s-a datorat « chimiei » dintre Richard Gere si Julia Roberts (si farmecului lor separat), dar actori talentati si charming sunt si azi. Mi se pare tot mai rar ca un film sa reuseasca « performanta » de a fi o comedie romantica buna. (Si nu, nu e suficienta o pretty face cum e Katherine Heigl pentru asta; « Knocked Up » mi se pare, in cel mai bun caz, pierdere cronica de timp).

Ceea ce vroiam sa va comunic (si iata, la finalul a 6 paragrafe monstru am reusit!) e ca momentan o iau molcom. Faptul ca weekendul asta mi-am deconectat singura netul (da, se poate, am acceptat de mult faptul ca sunt o mica gaura neagra a neuronilor, asa ca acum nimic din ceea ce fac nu ma surprinde), motiv pentru care ma pregateam sa fac maine scandal la firma de distributie (noroc ca mi-a explicat cineva ca nu e normal sa NU palpaie luminita de la cablu !) mi-a permis sa zac, sa meditez la trecerea inexorabila a timpului, sa manac inghetata de iaurt cu fructe de padure si sa ascult Norah Jones.

Mi-e greu sa spun asta, in acest moment al vietii mele, dar o s-o fac in scop terapeutic :

« Buna, eu sunt Ina si am timp liber! »

10 comentarii:

daria spunea...

buna ina!!!! bine ai venit in grupul nostru!

Inozza spunea...

multumeeeesc! :D stii, sunt noua aici, please be gentle :))

Tb spunea...

recunoaşte că voiai să zici:
"Bună, eu sunt Ina şi sunt workoholică"
:P

Inozza spunea...

cine, moi? neveeer! cred ca ne referim la altcineva... :)))

Tb spunea...

poate,
dar poate nu vom ştii niciodată...
:)

flo spunea...

Offff, ce frumos trebuie sa fie...

Inozza spunea...

flo,

nu-ti face sperante desarte. inca mai am un job si o facultate, you know... ;)

flo spunea...

:D, pai si te lauzi ca ai timp liber, deja eram invidioasa!

vio spunea...

io te iubesc, da sa nu mai zici la nime:)

Inozza spunea...

vio,

stiam eu ca nasc pasiuni nebanuite, dar la tine nici cu visul nu visam :))

PS: ai lav iu tu, inca de cand ti-am vazut puloveru' ala ca a lu' Dharma. lav et farst sait! :D