Scârbotecare
-Cine a lăsat astea aici pe masă?
-O fată, dar n-am văzut-o.
-Nu şi-a trecut numele în caiet, handicapata?
-Nu cred, stai că verific.
-Da’ ştii măcar cum arată?
-Nu sunt sigură...
-Lasă că ţi-o prind eu! Şi-atunci să vezi cum mă bag în ea! Să se-nveţe minte! Şi tu când o vezi să o faci cu ou şi oţet, auzi?
-Da.
Următorul dialog s-ar fi putut petrece între gardiana şefă şi cea adjunctă, pe holurile penitenciarului pentru femei Târguşor din satul cu acelaşi nume. Şefa ar fi învăţat-o pe subalternă cum să bage spaima în deţinute şi cum să „le înveţe minte”.
De fapt, scena s-a petrecut mult mai aproape de noi. Mai bine spus astăzi, la biblioteca facultăţii mele, între o bibliotecară mai veche, şi una recent angajată. Iar „handicapata” care uitase nişte cărţi pe masă este colegă cu mine de an, dar nu le-aş fi spus cum o cheamă nici dacă mă torturau.
Femeile astea în mod cert şi-au ratat vocaţia. În Epoca Antică ar fi făcut istorie torturând creştinii şi aruncându-i la lei. Mai apoi, în Evul Mediu, şi-ar fi câştigat existenţa vânând femei acuzate de vrăjitorie şi arzându-le pe rug, pentru ca, în plină epocă modernă, să fi ajutat la „purificarea” rasei aeriene.
Exagerez, dar replicile lor m-au lăsat mască. Le-aş fi întrebat cum îşi permit să se adreseze astfel unei studente, dacă falca mea nu ar fi fost ocupată să stea căzută de un metru. „Mă bag în ea” şi „s-o faci cu ou şi cu oţet” fac mai nou parte din fişa postului de bibliotecară şi eu nu ştiam? Last time I’ve checked, tot ce trebuia să faci era să fii scârbită şi să te prefaci mereu ocupată cu orice altceva decât ajutatul studenţilor cu cărţile (a, da, şi cu butt kissingul profilor).
Bibliotecara mea din liceu era o femeie mărunţică, ce purta mereu o rochiţă maro sau neagră şi o pereche de ochelari imenşi, tip fund-de-borcan. Cu toate acestea, era cea mai amabilă persoană şi ţi-era mai mare dragul să povesteşti cu ea la pauză despre ce ai mai citit. O dată ştiu că am chiulit la latină şi m-am ascuns la ea, printre rafturi. Mi-a făcut un ceai de tei.
Însă scârbotecarele FJSC te umplu de nervi. Intri student normal, dornic să citeti, şi ieşi complet scârbit şi dornic să nu mai calci pe acolo niciodată. Şi ne mai întrebăm de ce biblioteca e aşa evitată de studenţi? Păi dacă vreau să mi se facă greaţă, prefer să mănânc gândaci. Măcar ştiu o treabă.
10 comentarii:
Am avut un flashback cu bibliotecarele de la Limbi Straine... Exact acelasi gen de comportament asa ca da, e in fisa postului probabil.
si eu m-am ascuns odata la biblioteca. nu stiu de la ce chiulisem, dar tin minte ca imi copiam o tema la latina. o femeie extraordinara bibliotecara din liceu.
Gizas! Au gresit vocatia cu siguranta. Daca nu le place jobul isi varsa nervii pe cine apuca. Intr-un fel e sad...
ei, laruca mi-a luat-o inainte... postul asta mi-aduce aminte perfect de bibliotecarele (si secretarele!) de la Limbi Straine
si eu am avut o bibliotecara dementiala in liceu - o doamna cu o voce asa de blanda si care mi-a deschis ochii spre o multime de carti
in scoala generala aveam o fata abia revenita din concediu de maternitate - ma adora! (era si cam singura clienta :)) si eu ma simteam asa de bine la biblioteca, pentru ca ma lasa sa ma urc pe rafturi, sa-mi iau eu cartile si chiar sa citesc acolo sus, cocotata pe ultimul raft :"> Doamne, ce amintiri!
Poate ca pt. postul de bibliotecara, cerinta principala nu ar trebui sa fie sa fi terminat filologia (cel putin asa imi amintesc eu)... genul de comportament pe care il descrii tu imi sugereaza o mare frustrare personala a doamnelor cu pricina (care par sa se simta mult prea valoroase pt. profesia asta), asa ca se razbuna pe cine pot. Trist.
Nu stiu cum mai e acum, dar pe vremea mea, in afara de bibliotecarele de care mie era frica pur si simplu, biblioteca FJSC functiona primitiv. Ma omora completatul de fise si inscrisul in caiet pe care il evitam mai tot timpul. Iar returnarea insemna aruncatul cartilor pe un scaun, langa bibliotecara. Cred ca de-asta n-am trecut pe acolo decat decat vreo trei ori, si asta in cazuri de forta majora.
drina,
lucrurile s-au imbunatatit substantial :))) : acum sunt DOUA caiete in care trebuie sa te treci si a aparut si un calculator din epoca de piatra, cu un sistem complet tampit, pe care trebuie sa-ti cauti singur cartea de care ai nevoie. si sa te vad ca nu te descurci singur, ca vai de capul tau ce trebuie sa auzi de la bibliotecare. acum vin eu si intreb, asa naiva cum sunt: daca tot ai calculatorul ala, motiv pentru care nu mai ai voie sa le deranjezi pe scarbotecare pentru carti, de ce nu se mai elibereaza din personal? astea sunt vreo 4. ca sa stergi praful de pe tomuri si sa le aranjezi in ordine alfabetica ai nevoie de maxim 2 oameni...
io te-aş sfătui să mergi la mate, bibliotecara/bibliotecaru sunt foarte amabili, te ajută dacă nu ştii unde să cauţi ceva şi mai mult, cărţile trebuiesc lăsate pe masă, ca să le pună ei la loc în rafturi...
In anul I de facultate (FJSC, normal) nu mi-am facut abonament la biblio (cred ca n-am avut nevoie, m-am descurcat), in anul II ne-a dus Petcu la primul seminar din an chiar la... biblioteca, exact si m-au lasat sa intru pe baza buletinului, dar au fost f f acre in exprimare. Dupa asta mi-am facut abonament, dar n-am intrat de mai mult de cinci ori in tot anul (de fiecare data evitam registrul si imprumutul acasa si normal discutia cu dansele). In fine, am ajuns in al III-lea an si am concluzionat: imi bag picioarele in el de abonament, am alte metode si tot de biblio lor ma folosesc (dar nu servesc personal).
Scrii foarte frumos, chiar imi face placere sa citesc blogul tau :)
Trimiteți un comentariu