Toate cuvintele pe care nu le-am spus
Astazi, o profesoara mi-a pus o nota de 9 pe tema la care am muncit ieri dupa-amiza. Daca acest lucru ar fi fost un dezastru in liceu (Gosh, I really was a geek :D), acum e mai mult decat ok; perfectiunea nu mi se mai pare atat de appealing ca in trecut.
Dar apoi lucrurile n-au mai fost roz cand a inceput sa dea note de 10 pe lucrari cu nimic mai grozave decat a mea. Mi-era ciuda, si nu mi-e jena s-o recunosc. De ce sunt apreciate teme la fel de bune ca a mea cu 10 si eu am luat un 9 fara nici o explicatie? Dar mi-era nu-stiu-cum sa intreb ce buba avea proiectul meu de nu merita aceeasi nota ca si ale celorlalti...
Apoi m-am uitat la colega mea C., care avea exact aceeasi nota si (implicit) neliniste ca si a mea. E ingrozitor sa te vezi ca intr-o oglinda : mic de tot, nemultumit, dar speriat sa iti auzi propriul glas. Si atunci am intrebat :
-Nu va suparati, ce am gresit de lucrarea mea a luat 9 ?
-Iti spun dupa ce fumez, mi-a raspuns profa si a disparut in pauza.
Cand s-a intors, mi-a spus niste chestii, eu i-am spus alte chestii si apoi a modificat 9-le in 10. Atat de simplu.
Si diferenta au facut-o nu argumentele pe care i le-am adus, ci, mai ales, cuvintele pe care nu le-am spus in primul rand. Uneori ne este frica sa auzim unele lucruri, desi, poate nu le vom auzi niciodata; alteori, pur si simplu, nu credem ca are vreo importanta sa spunem ce credem sau ce simtim.
La alegerile de saptamana trecuta, oamenii nu au mers sa spuna ce cred, pentru ca au considerat ca nu vor face nicio diferenta. Si nu au facut.
Azi, faptul ca tineam in mine fraze nerostite, care parca imi zgariau gatul cu rugina lor ma facea sa fierb in interior, nu nota, oricare ar fi fost ea. Si atunci cand mi-am eliberat gatlejul de silabele corodate, am simtit pacea. Pacea de a ma elibera de toate cuvintele pe care nu le-am spus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu