luni, 28 aprilie 2008

Femeile din viata ta

Inca de cand am acceptat sa ma alatur campaniei pentru prevenirea si combaterea cancerului la san desfasurata de Fundatia Renasterea si T!NAR stau si ma gandesc cum sa fac mesajul asta sa sune mai putin stereotip.

Adevarul e ca toate materialele de campanie (chiar si cele mai originale) contin aceleasi informatii, te indeamna sa faci aceleasi lucruri si parca tot degeaba. Asa ca eu prefer sa va povestesc o mica istorie personala.

Acum cativa ani, mamei mele i-a aparut o mica alunita pe piele. Nimeni nu a bagat-o in seama, pana cand alunita nu a inceput sa creasca. Si a crescut, si a crescut… Expunerea la soare a devenit dureroasa, mama a inceput sa poarte un mic pansament permanent. Desi si eu si sora mea o rugam sa mearga la un control, mama a tot amanat vizita la medic sub diferite pretexte. Nu dupa multa vreme, nu mai exista niciun dubiu ca alunita se transformase intr-o tumoare. Curand tumoarea a inceput sa sangereze si sa supureze, dar mama tot refuza sa mearga la doctor.

Am aflat apoi ca mama a inceput sa-i vorbeasca surioarei mele mai mici despre viata si despre moarte, despre cum si cei care ne iubesc ajung sa ne paraseasca, dar asta nu inseamna ca nu ne iubesc. M-am certat cu ea, si eu si sora mea mijlocie. Ii reprosam ca nici macar nu incercase sa faca ceva, ca renuntase la lupta de la inceput.

Am ascultat-o pe mama vorbind cu durere si teama despre chimioterapie, despre cum prefera sa traiasca normal cat mai are de trait decat sa fie neom. Am realizat atunci, poate pentru prima data, ca uneori o femeie care lupta impotriva cancerului, nu o face pentru ea. O face pentru cei pe care ii iubeste. O face pentru a le arata ca, atat cat ii sta in putere, nu ii va parasi niciodata.

Am scris postul asta, in noaptea dinaintea operatiei mamei mele. In el imi exprimam, poate stangaci, speranta ca Cineva acolo Sus, o iubeste (sau ne iubeste) suficient de mult incat sa ii pastreze aprinsa lumina. Operatia a reusit si tumoarea a fost extirpata in intregime, dar eu am ramas cu gustul amar al unei realitati crunte.

Femeile au in viata un lung sir de preocupari: sa se realizeze profesional, sa avanseze in cariera, sa se ocupe de educatia si cresterea copiilor, sa organizeze petreceri-surpriza pentru sot sau iubit, sa pregateasca concedii, sa aiba grija de plata ratelor la masina, sa cumpere o noua vezioza pentru sufragerie, sa mearga la sala pentru a slabi cateva kilograme etc. Sanatatea devine o prioritate numai atunci cand dispare.

Pentru femeile din viata mea, as face orice. Mama, bunica si cele doua surori ale mele sunt, pe rand, confidentele, partenerele mea de shopping, psihologul de serviciu, consilierul de imagine, life coach, si multe, multe altele. Le cumpar flori de 8 martie si creme, bijuterii sau posete de zilele lor, dar pana acum n-am stiut sa am grija de lucrurile cu adevarat importante din vietile lor. Cum ar fi sa le programez pentru o mamografie pentru ca, in schimbul a aproximativ 100 de lei, sa am siguranta ca nu vor fi niciodata victime ale cancerului la san.

Stiu ca iti pasa de femeile din viata ta. Le-o arati ori de cate ori ai ocazia, prin cele mai mici gesturi. Sa dai un telefon si sa-ti programezi mama, bunica, matusa sau sora pentru o mamografie e un gest aproape banal si iti solicita mult mai putina energie decat sa petreci cateva ore intr-un mall pentru a le cumpara bijuterii sau parfumuri.

Daca inca nu ai suficiente informatii despre cancerul la san sau despre ce inseamna o mamografie (cum, recunosc, nici eu nu aveam inainte de a citit materialele promotionale ale campaniei) poti apela LINIA TELEFONICA GRATUITA 08008 300 300, pusa la dispozitie de Fundatia Renasterea. Gasesti, de asemenea, mai multe informatii despre Campania Roz pe site-urile Fundatiei Renasterea si T!NAR.

Pentru toate momentele in care ti-au fost alaturi, ai grija de femeile din viata ta!

4 comentarii:

iulia spunea...

Postul asta a venit intr-un moment greu pentru mine. Mama fostului meu prieten are cancer la san... si au operat-o acum 3 saptamani. Nu stiu cat va mai trai,dar e cert ca o sa imi lipseasca enorm...
Bine ai revenit, Ina!

Leah Lusch spunea...

Bine ai revenit, Ina! Ti-am simtit lipsa in ultima vreme.
Acest post ma face sa ma gandesc serios la anumite lucruri. Acum cativa ani mama mea a avut o problema similara, care, din fericire s-a dovedit a fi o tumora benigna. Insa recunosc aceeasi incapatanare de a merge la doctor si de a vea grija de sine pana in ultimul moment. Nu spun ca eu sunt mai responsabila cand vine vorba de sanatatea mea, insa este unul dintre lucrurile ce merita luate in considerare inainte de a rezugravi apartamentul sau inainte de a programa o vacanta in... Malta.

Anonim spunea...

mi-am programat mama pentru o mamografie saptamana viitoare. iti multumesc pentru ca mi-ai deschis ochii. c.

Ina spunea...

iulia,

inca mai poti sa-i arati cat inseamna ea pentru tine. poate n-ar trebui sa te gandesti la "la revedere" cat mai sunt sperante...

leah lusch,

exact! si tumoarea mamei mele a fost tot benigna, dar ne-a facut pe toti sa trecem prin iad. eu una am inceput sa-mi fac programari, si sper sa reusesc sa-mi conving si sora si prietenele sa faca acelasi lucru. pasi mici, banali, cu consecinte nebanuite.

anonymous,

nici nu pot sa-ti spun cat ma bucur! felicitari!