Inozza

My way

V-aţi întrebat vreodată de unde se nasc regretele? Din gesturi pe care le-am făcut fără să ne gândim sau nu le-am făcut la timp? Din cuvinte pe care le-am spus când nu trebuia sau nu le-am spus niciodată? Din oboseală sau din grabă? Din neştiinţă sau din răutate? Din orgoliu sau din iluzia că suntem nemuritori?

Poate. Regretele mele s-au născut atunci când mi-am redus sufletul la tăcere. De atunci tot caut un crez în viaţă, o set de reguli, un ţel spre care să mă îndrept, un grup din care să fac parte, un hobby în care să mă cufund, un covor care să îmi umple camera, haine noi care să ascundă acelaşi suflet vechi, galerii/magazine/ceainării/cluburi/biblioteci/staţii de metrou în care să mă pierd, melodii care să inunde liniştea, un semn, un om, un leac, o stare, alte obiceiuri, alte vise, alt tot. Numai să nu-mi aud sufletul.

Însă, aşa cum spune o melodie incredibil de frumoasă:

“For what is a man? What has he got?
If not himself - Then he has naught.
To say the things he truly feels
And not the words of one who kneels.
The record shows I took the blows
And did it my way.”

De-acum îmi las sufletul să vorbească. Şi nu mai dau, nici vreau sfaturi. Asta e noua mea regulă de viaţă. Iar dacă mă aşteaptă o altă lovitură, prea bine, o s-o primesc. În felul meu.