miercuri, 7 ianuarie 2009


Cum am dormit aseară în baie

Cine nu știe câte nebănuite, profunde și zguduitoare revelații poți avea într-o încăpere de 2.5 pe 1.5 metri e clar că nu a rămas niciodată blocat în toaleta mea. Dar eu am rămas aseară, așa că vă pot spune.

În pofida avertismentelor colegei mele de apartament de a nu închide ușa când merg la baie pentru că tot cade clanța, aseară pe la 11.30 am mers la baie și am tras și zdravăn ușa în urma mea. Dar n-am apucat să-mi cobor pantalonașii cu ursuleți, că am realizat catastrofa.

Paranteză: Știți cum se întâmplă în desene animate atunci când personajul aleargă de pe o stâncă, ajunge să alerge prin aer, și apoi, când se uită dedesubt și realizează unde e scoate un Ups! și începe să cadă în gol? Ei, așa eram eu aseară, când am văzut clanța izbindu-se cu patos de podeaua de ciment și micuța bucățică metalică din ușă retrăgându-se ca într-un bârlog. Paranteză închisă.

O să vă explic și de ce situația mea era atât de disperată. În primul rând pentru că Roxana, colega mea, era plecată de acasă și mă informase că nu va dormi acasă. În al doilea rând pentru că Roxana obișnuiește să lipsească și câte 3-4 zile de acasă. În al treilea rând, pentru că atunci când Roxana a pățit același lucru, eu am fost cea care a scos-o din baie. În al patrulea rând pentru că n-aveam nici un mobil la mine (știu, sunt o ciudată, nu iau mobilul cu mine la budă). În al cincilea rând pentru că, chiar dacă aș fi avut mobilul la mine, închisesem ușa apartamentului pe dinăuntru, așa că nici măcar Roxana nu ar fi putut-o deschide. În al șaselea rând pentru că fereastra noastră de la baie (blocată, by the way) dă în curtea interioară de gunoi și noi stăm la etajul 3.

După ce am zgâriat în disperare cu unghiile, pila de călcâie și coada periuței de dinți gaura din care se prăvălise clanța, în speranța puerilă că reușesc să scot ciotul metalic la iveală, m-am așezat pe cadă și am început să meditez. Aici, prin a medita se înțelege a plânge de nervi. După ce am meditat eu așa, m-am liniștit. Aici prin a mă liniști se înțelege că m-au năvălit tot felul de scenarii SF cum ar fi fost să blochez robinetul și să las apa să curgă pe podea, până i-ar fi inundat pe vecinii (așa văzusem într-un thriller), ca ei să știe că sunt în pericol (mă rog, pericol e un mod de a spune).

Apoi mi-am imaginat cum avea să moară Lily de foame în camera alăturată (o auzeam deja zgâriind ușa), cum aveam să mor eu de foame (am un gel de duș cu aromă de struguri, dar aseară am avut șansa să remarc că nu e chiar la fel de bun la gust pe cât miroase), sau, și mai enervant, cum aveam să ajung la sfârșitul programului la birou, cu cea mai penibilă scuză din lume: am întârziat pentru că am rămas închisă 15 ore în veceu.

Așa că am făcut singurul lucru bun care mi-a trecut prin cap (a, în afară să gust gelul de duș cu aromă de struguri): m-am culcat. Mi-am așternut halatul meu de baie super pufos pe podea, mi-am pus câteva prosopele pe post de perne, m-am acoperit cu prosopul de corp și nu, n-am stins lumina, pentru că întrerupătorul este, evident, în hol.

M-am trezit la un moment dat în patul meu, cu un firicel de salivă pe barbă, mi-am pipăit plapuma pufoasă și am realizat că totul nu fusese decât un coșmar. Asta până când am deschis ochii și am văzut vasul de WC privindu-mă mirat, la rândul său. M-a văzut de-a lungul timpului în multe ipostaze, dar niciodată lungită pe podea, lângă el. Am închis ochii și am pipăit din nou plapuma mea pufoasă, care era, bineînțeles, un imens halat de baie.

Am încercat să aproximez ce oră era, dar la noi în baie și pe 15 iulie la prânz e beznă, pentru că fereastra dă într-un zid. M-am cules de pe jos, cu dureri de spate, picioare, gât și brațe și, pentru prima dată în decursul acelei nopți, am început să gândesc chiar.

Așa că am luat cuiul de la sforile de întins rufe și, după câteva minute/zeci de minute de sforțări, meditări scurte și iar sforțări, am reușit să recuperez bucățica metalică ce mă retransforma într-un om liber.

Am intrat în camera mea un om nou, am îmbrățișat-o pe Lily de parcă n-aș fi văzut-o de ani de zile (pe ea, care încă n-are un an), am băut cu nesaț un pahar de apă și am înfulecat șnițele amestecate cu ciocolată Kinder și salată de țelină și morcov. Euforia era prea mare. Trecuseră 3 ore de când rămăsesem captivă în vintrele unei băi cu pereții igrasiați. Aveam atâtea de recuperat, atâția oameni cărora (am realizat în timpul captivității mele) n-am apucat să le spun că îi iubesc, atâția munți de urcat și oceane de înotat! Am decis, totuși, să intru în această noua perioada a vieții mele printr-un pui de somn. Oceanele și munții mai puteau aștepta o noapte.

Doar ca să știți, postul ăsta face parte din nou-adoptata mea rezoluție de a nu mai scrie pe blog mici bârfe sau povești penibile cu mine, ci de a comenta pertinent și de a analiza critic situația politică, economică și culturală mondială. Maybe next time, huh? :))

14 comentarii:

ChriSmilla spunea...

genial!! nah, sorry about that si cred c-a fost un moment naspa, dar s-a terminat cu bine si ai povestit asa de frumos, incat vreau de pe acum sa ma pui pe lista pentru antologia de short stories Inozza... cu autograf, pls!!

faza cu veceul care nu te mai vazuse inca intinsa pe un halat pufos la picioarele lui e de desene animateeee!!!

you rule.

iulia spunea...

Ma intreb, ce se intampla daca sufereai de claustrofobie? :D

andrei spunea...

Sa razi cu lacrimi nu alta. Si daca nu s-ar mai fi intamplat odata sa fi spus ca "nu am reparat clanta ca nu stiam" =)). Dar cel mai tare e faza cu culcatul =)). Geniala =)) . Bine ca ai putut sa iesi sa ne povestesti si noua =)). Cea mai tare poveste EVER =))

Stefan spunea...

om inteligent: incepe noua viata cu un pui de somn(cum orice lucru bun incepe cu o pauza... ai facut cea mai inteligenta miscare (pauza)) :))
si se pare ca da rezulatate "vezi exemplu anterior"
Si pun pariu pe o cantitate rezonabila de apa ca deschid usa in 5 minute =))

Ina spunea...

Chris,

Ma bucur ca cele mai negre clipe de cosmar ale mele te amuza. :P E drept, se spune ca totul in viata se intampla cu un scop. Considered yourself warned and beware of evil bathroom door knobs :))

iulia,

Believe it or not, sufar. Dar este o forma mai ciudata, in sensul ca nu ma apuca atacuri de panica in lift sau toaleta, dar daca ma bagi intr-un dulap sau sub o masa joasa intru in hiperventilatie.

andrei,

Sa stii ca m-am gandit la tine in acele clipe de disperare. La tine si la faptul ca n-o sa mai apuc sa ne plimbam prin Londra :))

stefan,

In ceea ce priveste teoria ta cu deblocatul in 5 minute, te astept cand vrei tu la mine sa treci testul. Iar cat despre pariul cu apa...forget it! Whiskey, da, gin, da, coniac, da, chiar si tuica la nevoie. Apa nu mai beau cu tine niciodataaaaa!!!!!! Mi se face rau doar cand imi amintesc.

Jorjel spunea...

Pff, sa te inveti minte de acum incolo sa iti iei si telefonul si laptopul in baie (cu conditia sa ai wireless in casa). Nu scapi, dar barem poti sa faci live blogging de pe toaleta. :))

Si nu stiu de ce crezi ca vecinii ar fi reactionat prin "Oh, Inozza is in danger!" daca i-ai fi inundat, si nu prin alte vorbe ce nu le pot reproduce pe blogul unei domnisoare. Chiar daca ar fi incercat la un moment dat sa iti doboare usa, deja ai fi intarziat la munca. Vreo 2,3 zile.

Ina spunea...

Jorjel,

N-am carat nici telefonul, nici laptopul cu mine. Dar nici usa n-am mai inchis-o de atunci =))

adinutz micutz pufos..ninge peste tine spunea...

m-am gogonat, am crapat, umflat, pleznit, explodat si alte cele de ras :)))))))))))) lol, inoi! :* si cand ma gandesc ca eram that close sa raman si eu blocata la tine in baie :D numai ca si tu si roxana erati acasa. Intrebarea e: mi-ai fi dat drumul? ( spranceana ridicata )

Ina spunea...

adinutz,

Da, asa e, baia mea is a death trap. Muhahahahaa! :D Iar cat despre raspunsul la intrebarea ta, we'll just have to see, won't we now? ;)

andressa.ro spunea...

Foarte misto, colega. Stii, eu traiesc cu teama ca mi s-ar putea intampla sa fiu blocata in vreo camera, desi clantele merg perfect, si de aceea imi iau mobilul cu mine (asigurandu-ma ca e incarcat!) in orice camera (chiar daca nu il folosesc, mi se pare horror sa dai telefoane de pe buda haha!)
Ma simt mereu ca-ntr-un film cu james bond si trebuie sa fiu pregatita pentru orice situatie. De-aia car deodorant, baterii si batoane cu cereale in poseta tot timpul. You never know! :))))

Ina spunea...

Andreea,

Telefonul ca telefonul, batoanele cu cereale ca batoanele cu cereale, dar faza cu deodorantul e prea tare! :)) Nu ma intelege gresit, si eu am uneori un mini-stick la mine, dar nu in caz ca raman blocata undeva :))

alice in vintageland spunea...

Am ras atat de tare incat ma dor toate cele, dupa care i-am citit si sora-mii si am ras iar impreuna; e genul de situatie care se petrece intr-o comedie; oricum am reflectat si am ajuns la concluzia ca obsesia pentru geluri de baie imi pote fi totusi utila, in cazul in care raman in baie pot supravietui pana la 2 luni din rezerva:)

Ina spunea...

alice in vintageland,

Sper ca la rezerva de gel de dus se adauga si o rezerva consistenta de conserve de porc sau de vita, pentru ca altfel nu te vad hranindu-te 2 luni cu geluri de dus, oricat de apetisant ar mirosi :)

AnnaMiciora spunea...

AHhaahha ... f tare ..trebuia sa mai canti si "I will survive " prin baie ..asa atrageai atentia mai mult si cine stie poate prin fereastra ta care are deschidere spre zid:)) poate-poate te remarca cineva..oricum foarte tare!