Dreptul la caltabos

In fiecare an, aceeasi poveste. Pe masa din dimineata de Craciun, pe langa produse mai putin traditionale, troneaza doua platouri pline cu carnati, toba si caltabos pe care, in ciuda indemnurilor entuziaste ale parintilor, toti le evitam cu eleganta.

Ei bine, anul acesta mama, al carei simt al umorului este destul de bine dezvoltat, a hotarat sa ne dea o lectie. Si iata-ne asezandu-ne in jurul mesei in dimineata de Craciun, flamanzi si plini de sperante gastronomice. Inocenti ca mieii la taiere, n-am remarcat absenta platourilor cu caltabos, toba si chisca si nici alimentele cu care au fost miseleste si strategic substituite. Asta pana cand am vrut sa ma servesc.

Atunci am realizat brusc care imi sunt optiunile. Somon cu felii de mere si branza de capra. Ton file in sos pesto. Mini-briose cu ardei si masline. Salata de cruditati cu kiwi. Pâté de Foie à la Pomme et aux Amandes (care sper sa fie ceea ce franceza mea elementara, ajutata de papilele gustative, au identificat ca pateu de porc cu mere si migdale) si inca un pateu ale carei ingrediente au ramas un mister (pe borcan scria “Pâté de Dinde aux Figues”, dar am decis ca aducerea unui dictionar la masa e un gest deplasat).

Is it just me sau ceva e foarte gresit atunci cand nu poti determina compozitia alimentelor puse pe masa de Craciun?! Mi-aduc aminte ca, in timp ce papilele mele gustative chinuite incercau sa se obisnuiasca cu sosul pesto si cu merele si migdalele din pateu, am murmurat o amenintare inaudibila care continea cuvantul “blog”.

Asa ca, mama, daca citesti randurile astea, sa stii ca ma caiesc pentru toti anii in care am desconsiderat chisca, toba si caltabosul. Si te mai rog ca anul viitor sa revenim la platourile care le contin. Stiu de pe acum ca n-o sa ma ating de ele, dar imi vreau dreptul inapoi. Dreptul de a le refuza.