Despre semnale

Avertisment: Acest text nu e lung, este urias. Cititi-l pe fragmente sau nu-l mai cititi deloc. :)

Semnalele sunt conventii create sa ne simplifice existenta. Aceasta definitie e valabila doar pentru cele uzuale si universale, bineinteles. Cat despre semnalele verbale sau non-verbale transmise de unul dintre sexe catre celalalt, ei bine, fostul presedinte Bush a spus-o cel mai bine "This foreign policy stuff is a little frustrating." Dar sa o luam cu inceputul. :)

Invatam diferitele semnale inca de mici sau pe parcursul vietii si deducem, din observatie sau din experienta, cum ar trebui sa reactionam la fiecare dintre ele. Lumina rosie de la semafor, de exemplu. Daca nu suntem daltonisti, stim ca atunci cand e rosu nu e momentul sa ne apucam de pedalat sau de apasat acceleratia. Un exemplu similar e sunetul pistolului de la inceputul unei curse de atletism. Din experienta, ne asteptam sa-i vedem pe atleti pornind in cursa si nu cazand in genunchi cu mainile la ceafa, cum este considerat normal in alte situatii care implica sunete de arma.

O chestiune de interpretare

Bineinteles, se intampla uneori ca si cele mai clare si uzuale semnale sa fie gresit interpretate. Un exemplu simpatic in acest sens este o poveste pe care am citit-o recent si care a fost relatata de un marinar american in revista Institutului Naval American, "Proceedings":

“Doua vase de razboi, ce faceau parte din escadronul de antrenament, petrecusera cateva zile de manevra pe o mare furtunoasa. Eram de serviciu pe vasul de comanda, de cart, pe punte, la caderea noptii. Vizibilitatea fiind proasta din cauza paclei, pe alocuri compacta, capitanul a ramas pe punte pentru a supraveghea toate activitatile. Putin dupa inserat, omul de la postul de observatie raporta: ”Lumina la tribord.”
- E fixa sau se misca inspre pupa? striga capitanul.
De la postul de obervatie veni raspunsul: ”Fixa, domnule capitan.”
Capitanul comanda semnalizatorului: ”Semnalizeaza vasului: ne aflam pe un curs de coliziune, e de dorit sa schimbati cursul cu 20 de grade.”
Semnalul de raspuns suna: “E de dorit ca voi sa schimbati cursul cu 20 de grade.”
Capitanul ordona: “Transmite: sunt capitan, schimbati cursul cu 20 de grade.”
“Sunt marinar clasa a doua”, veni replica. “Ati face bine sa schimbati voi cursul cu 20 de grade.”
Capitanul face spume la gura. Scuipa: “Transmite: Sunt un vas de razboi. Schimbati cursul cu 20 de grade.”
Articulat in flash-uri de lumina, raspunsul sosi indata: “Sunt un far.”
Am schimbat cursul.”

Daca aceasta confuzie este o exceptie in ceea ce priveste utilizarea conventionala a semnalelor, ea devine o adevarata regula in materie de relatii. Nutresc insa o convingere puternica ca lucrurile nu au stat intotdeauna asa.

Pe vremea cand barbatii erau nevoiti sa omoare ei insisi mancarea pe care o puneau pe masa (“masa” fiind folosita aici cu sensul figurat) si cand blanurile erau purtate cu mandrie de reprezentantii sexului puternic (altii in afara de Puff Diddy si Fizz), semnalele transmise catre sexul opus erau mai clare decat cristalele Swarovski.

O altoire usoara cu bata pe spinarea femeii sau trantirea unui ciolan proaspat de Zygomaturus in fata intrarii pesterii ei erau indicatori suficienti ai afectiunii masculului si nu mai trebuiau insotiti de alte explicatii.

Chiar si mai tarziu, cand au aparut textilele si modalitatile de obtinere a hranei s-au diversificat, masculii au emis semnale foarte clare. In Orient, nefericita era rapita din Serai pe spinarea unei martoage, in Occident afectiunea i se demonstra daramand cetati in numele ei si apoi, odata cu rafinarea armelor, prin dueluri pe viata si pe moarte (mai mult pe moarte, daca stam sa ne gandim bine). Indiferent de parerea reprezentantei sexului frumos si destept despre manifestarea masculului, semnalul acestuia era evident.

Complicatii

Apoi au aparut radioul, televizorul si Marylin Manson si, vorba bunicii mele, oamenii s-au stricat. :) De fapt, semnale cu claritatea celor preistorice se mai transmit si astazi, dar numai la o anumita varsta. Mi-au trebuit multe luni si cateva sute de vanatai si fire smulse din codite sa realizez ca Gabi, baiatul care ma facea una cu peretii in grupa mijlocie, ma placea. Si, de fapt, n-am realizat-o eu, ci mi-a explicat-o bunicul, dupa o lunga serie de altercatii cu violentul meu admirator, care se incheiau mereu cu deformarea ochelarilor lui si aruncarea ghiozdanului meu peste diferite garduri.

Din pacate, insa, odata cu trecerea in clasele primare (ca sa nu mai pomenesc de liceu, facultate si anii de dupa), lucrurile in materie de semnale incep sa se complice inexplicabil si de nepermis.

Pentru ca apoi iti cere sau nu iti cere numarul de telefon, te suna sau nu te suna, iti trimite sau nu un anumit SMS sau MMS, iti da sau nu add pe facebook, iti lasa sau nu commenturi pe wall, te urmareste sau nu te urmareste pe twitter, te scoate in oras in cutare sau cutare local sau intarzie sa te scoata, alege cutare sau cutare film - alegere care transmite si ea un anumit mesaj - ca sa nu mai spun nimic despre tipul de varianta (2D, 3D sau 4 D) in care vrea sa urmariti pelicula etc. Nu spun ca semnalele nu pot fi la fel de haotice si de halucinante si din partea purtatoarelor de doi cromozomi X, dar fiind eu insami una dintre ele, asta ma preocupa mai putin. :)

Postmodernismul in scoala de seductie

Si, pentru ca lucrurile nu erau si asa destul de complicate, apar unii reprezentanti new wave ai Scolii de Seductie, cum este Alex David, si semnalele se pierd mai ceva ca cele de la retelele mobile in noaptea de Revelion. Cine este Alex David si care este aceasta credinta nou-propovaduita printre masculi de Scoala de Seductie, va veti intreba. Ei bine, l-am descoperit pe acest mic guru prin intermediul fratelui meu, aflat la varsta definirii identitatii sale masculine. Astfel, in vacanta de Craciun, fratele meu a introdus alarmant de multe enunturi prin formula “Alex David zice ca…” sau “Alex David nu crede ca…”.

Asa ca, impinsa de curiozitate, am intrat pe blogul de cultura masculina Fii Barbat, unde Alex David este colaborator, incercand se descopar cat de neagra va fi situatia pentru urmasele mele, odata ce masculii in formare din ziua de azi isi vor insusi noile repere. Ce am descoperit, mai jos.

Daca faceti parte din generatia cu idei perimate din care fac eu parte, s-ar putea sa credeti ca o fata poate fi invitata in oras printr-o formula de genul “Sambata esti ocupata? Ce-ai zice sa iesim in oras?”. Ei bine, cu riscul sa-l plagiez pe fratele meu, Alex David zice ca…nici pe departe. :)) Ca sa n-o lasi sa faca “alegeri dramatice pentru tine” (traducere= ca orgoliul tau de mascul sa nu fie ranit de un posibil refuz), Alex David zice ca :) “Ii spui pe tonul cel mai obisnuit cu putinta: “Sambata am de gand sa ies in oras. Daca vrei, te iau cu mine”.

Explicatia lui e simpla: “E important sa tii minte ca o fata care iese in oras cu tine nu iti face tie o favoare. Lucrurile sunt egale.” As putea fi de acord cu asta, daca din formularea “invitatiei” propuse de el nu ar reiesi ca, de fapt, baiatul ii face fetei o favoare, pentru ca “o ia cu el”. Si cu egalitatea aia cum stam?

Bach in reinterpretare techno-electro-funk

Dar exemplul de mai sus, din postul “Cum inviti o fata in oras?" (care ar putea sa se numeasca mai bine “Cum iei o fata cu tine in oras?”) nu este nici pe departe la fel de savuros ca exemplul din postul numit –sugestiv- “Nota? Pe din doua sau plateste ea!”.

Educatia primita sau ideile culturale preconcepute (si iata, atat de depasite!) m-au facut sa cred ca achitarea notei la restaurant/cafenea/cofetarie la o prima intalnire, sau macar intentia de a face acest gest, ar trebui sa-i revina barbatului. Motivele sunt cu miile si nu au nimic de a face cu a o impresiona pe fata, asa cum sustine autorul postului. Cat despre asigurarea pe care i-o da tanarului invatacel intr-ale seductiei, “Te asigur ca nu pierzi puncte, din contra, castigi. Daca se doreste intretinuta, sunt alti papagali pe lume care sa se ocupe de aceste lucruri.”, imi permit sa nu fiu de acord.

Daca tu, ca baiat, consideri ca a plati nota la prima intalnire e echivalent cu a intretine o fata sau a-i transmite semnalul ca o vei intretine pe viitor, e timpul sa revii pe planeta Pamant dupa lunga calatorie intergalactica pe care ai efectuat-o (si care, hai sa recunoastem, ti-a cam incetosat bunele maniere si bruma de cavalerism). O fata normala cu capul nu va citi in gestul tau promisiunea unei pensii alimentare, sper ca-ti dai seama.

Cat despre sfatul de final al autorului – it’s priceless! Stati sa va citez ca mi-e frica sa nu-i stirbesc din valoare: “In fine, daca esti stapan pe situatie, poti merge si mai departe. Spune-i ca te-ai simtit bine si ca o lasi sa faca cinste. Nu o spune incordat, ca si cand ai de castigat o batalie. Spune cu o aroganta subtire, glumita. Fa-o! Apoi, bucura-te de seara, Esti pe drumul cel bun.”

Aici nu pot decat sa fiu de acord cu el. Acum ca i-ai aratat ca nu esti un papagal care o s-o intretina si ca ai pus-o sa-ti plateasca si tie lasagna sau paharul de vin, poti sa te lafai linistit. E clar ca, ametita de gestul tau de Cavaler al Apocalipsei Bunelor Maniere, o ai la degetul mic.

O ultima fraza amuzanta pe care nu ma pot abtine sa nu v-o impartasesc: “Daca tipa are bun simt, va insista sa-si plateasca partea. Daca nu are, va insista ca o mironosita, apoi va ceda usor si iti va lasa elegant placerea de-a plati consumatia pentru amandoi.”

Doar orice fata bine-crescuta stie de la mama ei ca atunci cand vine vorba de achitarea consumatiei la restaurant, nu e bine sa cedezi cu una cu doua, ca o mironosita, ci sa vociferezi cat mai puternic, eventual pana chelnerul devine arbitru in lupta pentru suprematia asupra platii. Riiiiight.

E momentul pentru un banc cu indieni

Ma gandesc cu frica ce parere mi-as fi facut despre un tip care m-ar fi pus sa platesc nota la restaurant la finalul unei prime intalniri, daca nu as fi citit acest text. L-as fi crezut lipsit de maniere, mitocan, poate zgarcit, in orice caz, lipsit de orice interes pentru a ma revedea. Si cand colo, ce? El, saracul, ar fi vrut doar sa-mi demonstreze ca s-a simtit extraordinar de bine in prezenta mea si ca e stapan pe situatie. Acum ma credeti cand va spun ca semnalele astea (mai ales cele postmoderne) are a bitch? :)

Pentru finalul acestui text-mamut (posibil cel mai lung de pe acest blog) am pastrat unul dintre bancurile mele preferate despre semnale, interpretari in cheie moderna si cercuri vicioase. Sper sa va placa. :)

“Era toamna si indienii din rezervatie l-au intrebat pe noul lor sef de trib daca iarna avea sa fie foarte friguroasa. Crescut conform preceptelor lumii moderne, seful nu cunoastea stravechile secrete si nu avea cum sa stie daca iarna care urma avea sa fie blanda sau friguroasa. De dragul sigurantei, insa, si-a indemnat tribul sa stranga lemne si sa se pregateasca pentru o iarna rece. Cateva zile mai tarziu, dupa ce s-a gandit mai bine, a sunat la serviciul meteorologic si a intrebat daca era previzionata o iarna friguroasa. Meteorologul i-a raspuns ca da, iarna va fi destul de rece. Drept urmare, seful si-a sfatuit tribul sa adune si mai multe lemne de foc.
Dupa cateva saptamani, a sunat iar la serviciul meteo.
- Tot o iarna friguroasa se anunta? a intrebat el.
- Cu certitudine, a venit raspunsul. Chiar foarte rece.
Si seful le-a cerut oamenilor sai sa adune toate vreascurile si lemenele pe care le puteau gasi.
Dupa alte doua saptamani, mai suna o data la meteo si intreaba care mai sunt previziunile. Meteorologul ii raspunde:
- Previziunile noastre arata ca va fi una dintre cele mai reci ierni din istorie!
- Serios? intreaba seful. Dar cum de sunteti atat de siguri?
- Fiindca indienii aduna lemne intr-o frenezie!”