Am citit recent pe blogul lui Vlad Petreanu despre experienta nefericita a unor prieteni de-ai lui cu filmul Avatar la IMAX Cotroceni. Povestea pe scurt e urmatoarea: filmul a inceput cu o ora mai tarziu si primele 20 de minute a rulat fara subtitrare, iar cand a aparut subtitrarea, acesta era 2D nu 3D ca filmul, facand imposibila urmarirea lor simultan. Din cei 300-400 de oameni care au vizionat filmul, doar vreo 7-8 au “indraznit” sa ceara explicatii la final pentru conditiile proaste in care au urmarit filmul. Bineinteles ca n-au primit nicio explicatie si au fost tratati cu neprofesionalism, dar important e ca si-au cerut drepturile.
In urmatoarele zile voi depune o plangere in premiera: prima plangere din viata mea si (probabil) prima plangere primita de Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii din Bucuresti pentru incompetenta angajatilor sai.
Iata si povestea stiintifico-fantastica a evenimentelor care m-au adus in aceasta postura.
Episodul 1: Sase, Doamne, si toti opt
Stiam de la sfarsitul anului trecut scolar ca am cea mai mare medie de la specializarea mea, asa ca nu am asteptat listele de burse emotionata. Cand listele au aparut in luna noiembrie, insa, am descoperit ca nu figuram pe ele. Cum nu figura niciun alt coleg de la specializarea mea, de altfel. Am numarat pe degete (cum obisnuiesc atunci cand simt ca situatia ma depaseste): 1, 2, 3, 4, 5 specializari, dar 8 burse?! Si nimeni de la specializarea mea n-a obtinut una? Am pus mana pe telefon.
- Buna ziua, sunt...alea alea. Am obervat ca sunt burse doar pentru 5 specializari la masterat. Stiti cumva de ce?
De la celalalt capat al firului, secretara, vizibil iritata ca o deranjez (se antrena probabil pentru campionatele mondiale de Solitaire), imi raspunde rastit:
- Sunt 6 specializari si 6 burse, n-ai vazut bine!
- Va asigur ca sunt doar 5 specializari si 8 burse. Va spun pentru ca trebuia sa fiu si eu pe lista, dar nu sunt.
- Pai, poate e un coleg de-al tau.
- Nu e, am verificat deja. De la specializarea mea nu este nimeni.
- N-are cum.
Cum sa-i raspund la un argument atat de convingator? Ii multumesc politicos, inchid telefonul si imi sacrific pauza de pranz sa dau o fuga pana la facultate si sa rezolv situatia asta demna de Dosarele X.
M-am inselat daca am crezut ca fata in fata secretara va fi mai comunicativa sau mai politicoasa, de altfel. Ii spun ca am vorbit adineaori cu ea si ca vreau sa inteleg ce se intampla cu gaura neagra care e lista de bursanti.
- Uitati, daca deschideti putin site-ul etajul6.ro, va pot arata ca sunt 8 bursanti, dar niciunul de la specializarea mea.
S-a uitat la mine cu o sila nesfarsita si mi-a spus ca o fac sa-si piarda timpul. Am insistat ca ar dura maximum 2 minute. Am reusit s-o conving cu un singur argument:
- Doamna, daca deschideti site-ul si sunt 6 specializari si nu 5, cum va spun eu, ies pe usa asta si nu ma mai vedeti deloc pana termin facultatea!
Ceva in promisiunea de a-si putea dedica mai mult timppregatirii pentru mondialele de Solitaire celorlalte sarcini profesionale, a convins-o. A deschis site-ul. A mormait si a batut cu unghiile in birou tot timpul cat s-a incarcat. Ca nu vad ce greu merge? Ca ea are treaba, nu poate sa piarda timpul. Vizibil neimpresionata de demonstratiile ei actoricesti, m-am aplecat peste birou si i-am indicat cu aratatorul pe monitor: 8 bursanti – 5 specializari. Nu e chiar algebra vectoriala.
- Da. Nu stiu ce s-a intamplat, mi-a raspuns.
- Si nu putem verifica in catalog? ii sugerez eu solutia atat de putin evidenta.
Verificam catalogul si descoperim ca monstrul din Loch Ness e, de fapt, o cizma de cauciuc gaurita.
- Da, acum mi-am amintit, voi sunteti specializarea neincheiata la marketing pe semestrul I. N-am primit nici pana in ziua de azi catalogul de la profesorul vostru!
Ok, trebuie sa remediem situatia, ma gandesc eu. Bursa ca bursa, dar am si colegii de la pre-Bologna care absolvesc in 2 luni si o sa se trezeasca ca nu se pot inscrie la dizertatie, cu medii neincheiate. Cer numarul de telefon al profesorului. Nu se poate. Ce pot sa fac? Sa vorbesc cu profesoara care e responsabilul nostru de an. Bun. Numarul ei de telefon? Bineinteles ca nu se poate.
Fac rost, dupa alte zece telefoane, de numarul profesoarei, pe care o anunt de situatie, si de cel al profesorului. Il rog sa trimita catalogul la secretariat, sa ne poata incheia secretarele situatia pe anul trecut. Omul imi marturiseste exasperat ca l-a trimis de 3 ori dar ca secretarele tot spun ca nu l-au primit. Imi trece razant prin cap prima banuiala de incompetenta, dar decid ca nu e bine sa ma pripesc. Il rog frumos sa vina personal cu catalogul si ma ofer sa-i platesc taxiul. Imi promite ca vine a doua zi.
A doua zi, ca o mama suspicioasa, sun la secretariat sa vad daca mi-a venit progenitura la scoala sau o arde aiurea. Profesorul nu venise. Il sun si imi promite sa-mi dea catalogul pe mail. De data asta chiar se tine de cuvant si il trimit la secretariat cu responsabilul de an in cc, just in case. Zambesc usurata, primesc multumiri din partea colegilor si consider povestea incheiata.
Episodul 2: Probleme impersonale
Ajung apoi peste alte cateva zile la secretariat, sa-mi rezolv niste treburi si, chiar inainte sa ies pe usa, intreb zambind:
- S-a rezolvat problema cu catalogul nostru, nu? Presupun ca zilele astea se va publica si noua lista cu burse?
- Nu eu ma ocup de asta, imi spune secretara intepata.
Nu. Bineinteles ca nu.
- Si imi puteti spune cine se ocupa?
- Doamna prodecan.
- Pai si nu i-ati semnalat ca au aparut modificari si ca trebuie schimbata lista? o intreb eu naiva.
- Nu.
- De ce?
- Nu e problema mea.
- Nu e problema dumneavoastra? ii raspunde ca un ecou vocea mea incredula.
- Da, nu e o problema care ma priveste personal.
Raman muta de mirare. Tampita. Interzisa. Putea sa-mi raspunda orice, inclusiv ce cupa are la sutien, si tot nu m-ar fi socat atat. Nu reusesc sa formulez mental un raspunscare sa nu jigneasca, prin comparatie, bovinele adecvat asa ca astept cateva secunde pana nu-mi mai bubuie capul de nervi.
- Pai in cazul asta, care problema a studentilor sau a facultatii asteia va priveste personal?
Am mai schimbat cateva astfel de replici ireale si mi-a spus intr-un final sa ma adresez prodecanului. Am salutat si am iesit, inca prostita de atitudinea cu care am fost abordata. Din usa, am auzit-o pe cealalta secretara maimutarindu-mi vocea: “Nu e problema dumneavoastra?”. Am zambit: era unicul final potrivit acestui episod dintr-un film cu prosti.
Am scris in aceeasi zi un mail doamnei prodecan si am fost asigurata ca situatia s-a rezolvat. Din nou, cu o naivitate demna de Scufita Rosie, mi-am permis sa zambesc usurata.
Episodul 4: In care povestea continua
In decembrie, apare pe site stirea ca vin bursele. Cei fara card sunt rugati sa le ridice de la facultate, cei cu card, logic, de pe card. Am card facut de facultate de 4 ani si de tot atata timp primesc bursa pe el. Astept. Si astept. Si astept. Cand vad ca bursa nu apare si pace, sun la deja binecunoscutul secretariat.
- Stiti, trebuia sa primesc bursa, inca n-am primit-o. S-a intamplat ceva de e intarzierea asta?
Secretara pufneste si se gandeste, probabil, ca in ritmul asta n-o sa ajunga veci nici macar vice-campioana mondiala la Solitaire. Verifica lista si se rasteste:
- Da’ tu de ce n-ai venit sa-ti ridici bursa cand am spus noi? Ca am pus pe site!
- Da, dar acolo scria de studentii fara card!
- Pai, da!
- Dar eu am card.
- La mine scrie ca n-ai.
- Va asigur ca am.
Intr-un final am convins-o ca il am, dar ce folos? Banii fusesera trimisi inapoi la Universitate.
- Suna la Serviciul Social, m-a mai sfatuit secretara inainte sa se intoarca lapartida abandonata in pripa treburi evident mai importante.
Sun.
- Buna ziua, sunt studenta la masterat la FJSC, in anul II, la specialiatea X, ar trebui sa primesc o bursa de studii, a aparut o incurcatura etc.
Secretara de la Universitate era cel putin la fel de frustrata de incompetenta secretarelor de la FJSC. Se pare ca acestea ii trimisesera o lista, apoi o adnotare scrisa la acea lista, apoi o adnotare telefonica la adnotarea scrisa la lista initiala. Si ea avea acum liste si listute cu modificari si modificari ale modificarilor.
Asa ca mi-am petrecut urmatoarele 15 minute ascultand in telefon cum tranteste dosare, cauta nume, bombaneste, verifica burse, iar bombaneste. Intr-un final, cand imi pierdusem orice speranta, o aud ca izbucneste:
- Dar de ce nu mi-ai spus ca esti in anul I, nu II? Ca m-ai fi scapat de atata cautatura!
- Dar nu sunt in anul I, sunt in anul II, ingan eu stins.
In urmatoarele zile voi depune o plangere in premiera: prima plangere din viata mea si (probabil) prima plangere primita de Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii din Bucuresti pentru incompetenta angajatilor sai.
Iata si povestea stiintifico-fantastica a evenimentelor care m-au adus in aceasta postura.
Episodul 1: Sase, Doamne, si toti opt
Stiam de la sfarsitul anului trecut scolar ca am cea mai mare medie de la specializarea mea, asa ca nu am asteptat listele de burse emotionata. Cand listele au aparut in luna noiembrie, insa, am descoperit ca nu figuram pe ele. Cum nu figura niciun alt coleg de la specializarea mea, de altfel. Am numarat pe degete (cum obisnuiesc atunci cand simt ca situatia ma depaseste): 1, 2, 3, 4, 5 specializari, dar 8 burse?! Si nimeni de la specializarea mea n-a obtinut una? Am pus mana pe telefon.
- Buna ziua, sunt...alea alea. Am obervat ca sunt burse doar pentru 5 specializari la masterat. Stiti cumva de ce?
De la celalalt capat al firului, secretara, vizibil iritata ca o deranjez (se antrena probabil pentru campionatele mondiale de Solitaire), imi raspunde rastit:
- Sunt 6 specializari si 6 burse, n-ai vazut bine!
- Va asigur ca sunt doar 5 specializari si 8 burse. Va spun pentru ca trebuia sa fiu si eu pe lista, dar nu sunt.
- Pai, poate e un coleg de-al tau.
- Nu e, am verificat deja. De la specializarea mea nu este nimeni.
- N-are cum.
Cum sa-i raspund la un argument atat de convingator? Ii multumesc politicos, inchid telefonul si imi sacrific pauza de pranz sa dau o fuga pana la facultate si sa rezolv situatia asta demna de Dosarele X.
M-am inselat daca am crezut ca fata in fata secretara va fi mai comunicativa sau mai politicoasa, de altfel. Ii spun ca am vorbit adineaori cu ea si ca vreau sa inteleg ce se intampla cu gaura neagra care e lista de bursanti.
- Uitati, daca deschideti putin site-ul etajul6.ro, va pot arata ca sunt 8 bursanti, dar niciunul de la specializarea mea.
S-a uitat la mine cu o sila nesfarsita si mi-a spus ca o fac sa-si piarda timpul. Am insistat ca ar dura maximum 2 minute. Am reusit s-o conving cu un singur argument:
- Doamna, daca deschideti site-ul si sunt 6 specializari si nu 5, cum va spun eu, ies pe usa asta si nu ma mai vedeti deloc pana termin facultatea!
Ceva in promisiunea de a-si putea dedica mai mult timp
- Da. Nu stiu ce s-a intamplat, mi-a raspuns.
- Si nu putem verifica in catalog? ii sugerez eu solutia atat de putin evidenta.
Verificam catalogul si descoperim ca monstrul din Loch Ness e, de fapt, o cizma de cauciuc gaurita.
- Da, acum mi-am amintit, voi sunteti specializarea neincheiata la marketing pe semestrul I. N-am primit nici pana in ziua de azi catalogul de la profesorul vostru!
Ok, trebuie sa remediem situatia, ma gandesc eu. Bursa ca bursa, dar am si colegii de la pre-Bologna care absolvesc in 2 luni si o sa se trezeasca ca nu se pot inscrie la dizertatie, cu medii neincheiate. Cer numarul de telefon al profesorului. Nu se poate. Ce pot sa fac? Sa vorbesc cu profesoara care e responsabilul nostru de an. Bun. Numarul ei de telefon? Bineinteles ca nu se poate.
Fac rost, dupa alte zece telefoane, de numarul profesoarei, pe care o anunt de situatie, si de cel al profesorului. Il rog sa trimita catalogul la secretariat, sa ne poata incheia secretarele situatia pe anul trecut. Omul imi marturiseste exasperat ca l-a trimis de 3 ori dar ca secretarele tot spun ca nu l-au primit. Imi trece razant prin cap prima banuiala de incompetenta, dar decid ca nu e bine sa ma pripesc. Il rog frumos sa vina personal cu catalogul si ma ofer sa-i platesc taxiul. Imi promite ca vine a doua zi.
A doua zi, ca o mama suspicioasa, sun la secretariat sa vad daca mi-a venit progenitura la scoala sau o arde aiurea. Profesorul nu venise. Il sun si imi promite sa-mi dea catalogul pe mail. De data asta chiar se tine de cuvant si il trimit la secretariat cu responsabilul de an in cc, just in case. Zambesc usurata, primesc multumiri din partea colegilor si consider povestea incheiata.
Episodul 2: Probleme impersonale
Ajung apoi peste alte cateva zile la secretariat, sa-mi rezolv niste treburi si, chiar inainte sa ies pe usa, intreb zambind:
- S-a rezolvat problema cu catalogul nostru, nu? Presupun ca zilele astea se va publica si noua lista cu burse?
- Nu eu ma ocup de asta, imi spune secretara intepata.
Nu. Bineinteles ca nu.
- Si imi puteti spune cine se ocupa?
- Doamna prodecan.
- Pai si nu i-ati semnalat ca au aparut modificari si ca trebuie schimbata lista? o intreb eu naiva.
- Nu.
- De ce?
- Nu e problema mea.
- Nu e problema dumneavoastra? ii raspunde ca un ecou vocea mea incredula.
- Da, nu e o problema care ma priveste personal.
Raman muta de mirare. Tampita. Interzisa. Putea sa-mi raspunda orice, inclusiv ce cupa are la sutien, si tot nu m-ar fi socat atat. Nu reusesc sa formulez mental un raspuns
- Pai in cazul asta, care problema a studentilor sau a facultatii asteia va priveste personal?
Am mai schimbat cateva astfel de replici ireale si mi-a spus intr-un final sa ma adresez prodecanului. Am salutat si am iesit, inca prostita de atitudinea cu care am fost abordata. Din usa, am auzit-o pe cealalta secretara maimutarindu-mi vocea: “Nu e problema dumneavoastra?”. Am zambit: era unicul final potrivit acestui episod dintr-un film cu prosti.
Am scris in aceeasi zi un mail doamnei prodecan si am fost asigurata ca situatia s-a rezolvat. Din nou, cu o naivitate demna de Scufita Rosie, mi-am permis sa zambesc usurata.
Episodul 4: In care povestea continua
In decembrie, apare pe site stirea ca vin bursele. Cei fara card sunt rugati sa le ridice de la facultate, cei cu card, logic, de pe card. Am card facut de facultate de 4 ani si de tot atata timp primesc bursa pe el. Astept. Si astept. Si astept. Cand vad ca bursa nu apare si pace, sun la deja binecunoscutul secretariat.
- Stiti, trebuia sa primesc bursa, inca n-am primit-o. S-a intamplat ceva de e intarzierea asta?
Secretara pufneste si se gandeste, probabil, ca in ritmul asta n-o sa ajunga veci nici macar vice-campioana mondiala la Solitaire. Verifica lista si se rasteste:
- Da’ tu de ce n-ai venit sa-ti ridici bursa cand am spus noi? Ca am pus pe site!
- Da, dar acolo scria de studentii fara card!
- Pai, da!
- Dar eu am card.
- La mine scrie ca n-ai.
- Va asigur ca am.
Intr-un final am convins-o ca il am, dar ce folos? Banii fusesera trimisi inapoi la Universitate.
- Suna la Serviciul Social, m-a mai sfatuit secretara inainte sa se intoarca la
Sun.
- Buna ziua, sunt studenta la masterat la FJSC, in anul II, la specialiatea X, ar trebui sa primesc o bursa de studii, a aparut o incurcatura etc.
Secretara de la Universitate era cel putin la fel de frustrata de incompetenta secretarelor de la FJSC. Se pare ca acestea ii trimisesera o lista, apoi o adnotare scrisa la acea lista, apoi o adnotare telefonica la adnotarea scrisa la lista initiala. Si ea avea acum liste si listute cu modificari si modificari ale modificarilor.
Asa ca mi-am petrecut urmatoarele 15 minute ascultand in telefon cum tranteste dosare, cauta nume, bombaneste, verifica burse, iar bombaneste. Intr-un final, cand imi pierdusem orice speranta, o aud ca izbucneste:
- Dar de ce nu mi-ai spus ca esti in anul I, nu II? Ca m-ai fi scapat de atata cautatura!
- Dar nu sunt in anul I, sunt in anul II, ingan eu stins.
- Pe lista mea esti trecuta in anul I! Si ia uita, ma pui sa caut cai verzi pe pereti la burse de studii, cand tu iei sociala! mai spune femeia exasperata.
-Doamna, e imposibil sa primesc sociala. N-am depus niciun dosar, parintii mei castiga ambii peste salariul mediu, n-as avea nicio sansa sa primesc o bursa sociala.
Si uite ca tocmai primisem. Ca un om care castiga la loto fara sa joace. E drept, in cazul meu nu era vorba de castig, ci de pierdere. Bursa de studii pentru primul semestru e putin peste 8 milioane, cea sociala 6, mi-a explicat doamna de la Serviciul Social al Universitatii. Asa ca greseala secretarei mele m-ar fi costat 2 milioane. Si partea amuzanta e ca, daca mi-ar fi pus banii pe card, cum ar fi trebuit, n-as fi sesizat. Presupun ca toata incompetenta spre bine, nu?
N-are rost sa va spun ca, tocmai in pragul Sarbatorilor, cand aveam nevoie mai mare de bani, nu i-am primit. Mi s-a spus sa revin cu un telefon dupa 10 ianuarie si sa vin sa depun o cerere de reordonantare, sa ma treaca de la social la studii. Ma gandeam doar ca daca in locul meu era un student sarac, care ar fi avut nevoie de banii aia nu sa cumpere cadouri, ci sa cumpere mancare, situatia ar fi fost chiar trista. Asa a fost doar frustranta. Foarte frustranta.
Si iata-ma saptamana asta, trezita cu noaptea in cap, sa fiu la Serviciul Social la 8 dimineata si sa depun cererea de reordonantare, ca apoi sa alerg la serviciu.
Si asta doar pentru ca secretara responsabila de anul meu la masterat e de o incompetenta crasa. M-am gandit sa nu intreprind nimic in acest sens, in ciuda muntilor de nervi pe care comportamentul ei sub orice critica mi i-au facut. Si asta nu pentru ca as fi comoda, ci pentru ca sunt realista: plangerea mea nu va avea probabil niciun efect. Si totusi trebuie sa fac ceva, pentru ca, in opinia mea, daca raman pasiva, nu mai am niciun drept sa ma plang pe viitor.
Pana una alta, sa ma fereasca Dumnezeu de burse de-acum incolo, ca de restante ma feresc eu.
-Doamna, e imposibil sa primesc sociala. N-am depus niciun dosar, parintii mei castiga ambii peste salariul mediu, n-as avea nicio sansa sa primesc o bursa sociala.
Si uite ca tocmai primisem. Ca un om care castiga la loto fara sa joace. E drept, in cazul meu nu era vorba de castig, ci de pierdere. Bursa de studii pentru primul semestru e putin peste 8 milioane, cea sociala 6, mi-a explicat doamna de la Serviciul Social al Universitatii. Asa ca greseala secretarei mele m-ar fi costat 2 milioane. Si partea amuzanta e ca, daca mi-ar fi pus banii pe card, cum ar fi trebuit, n-as fi sesizat. Presupun ca toata incompetenta spre bine, nu?
N-are rost sa va spun ca, tocmai in pragul Sarbatorilor, cand aveam nevoie mai mare de bani, nu i-am primit. Mi s-a spus sa revin cu un telefon dupa 10 ianuarie si sa vin sa depun o cerere de reordonantare, sa ma treaca de la social la studii. Ma gandeam doar ca daca in locul meu era un student sarac, care ar fi avut nevoie de banii aia nu sa cumpere cadouri, ci sa cumpere mancare, situatia ar fi fost chiar trista. Asa a fost doar frustranta. Foarte frustranta.
Si iata-ma saptamana asta, trezita cu noaptea in cap, sa fiu la Serviciul Social la 8 dimineata si sa depun cererea de reordonantare, ca apoi sa alerg la serviciu.
Si asta doar pentru ca secretara responsabila de anul meu la masterat e de o incompetenta crasa. M-am gandit sa nu intreprind nimic in acest sens, in ciuda muntilor de nervi pe care comportamentul ei sub orice critica mi i-au facut. Si asta nu pentru ca as fi comoda, ci pentru ca sunt realista: plangerea mea nu va avea probabil niciun efect. Si totusi trebuie sa fac ceva, pentru ca, in opinia mea, daca raman pasiva, nu mai am niciun drept sa ma plang pe viitor.
Pana una alta, sa ma fereasca Dumnezeu de burse de-acum incolo, ca de restante ma feresc eu.
16 comentarii:
In primul rand vreau sa te felicit ca scrii posturi lungi :D Love'em.
Acum, back to being serious. Ar trebui sa depui o plangere. Ai dreptate cand spui ca esti realista si esti convinsa ca nimic nu o sa se schimbe. Dar poti sa incerci. Asta e una din frumusetile regimului democratic. Cand nu iti convine ceva, poti sa iei atitudine. Momentan, ai scris un post pe blog. Frumos. Dar incearca si o solutie "legala". Fa o plange. Mergi la decan. Pana la urma, nu esti un terchea berchea. Esti prima de la specializarea ta. Cred ca poti sa obtii 15 minute. Si daca nu o faci pentru tine, fa-o pentru studentul care ia bursa sociala si care ar fi putut sa fie in situatia ta.
Si chiar daca nu se intampla nimic, macar ai incercat. Mai incolo nu o sa iti pui intrebarea: "Si daca faceam o plangere impotriva cucoanei? Oare o dadeau afara?".
byubay,
O sa depun o plangere, am spus asta si in post. Daca la inceput m-am gandit ca n-are rost, ceva ce mi-a spus mama mea m-a convins: "Gandeste-te doar care ar fi fost situatia daca in locul tau ar fi fost cineva timid, care n-ar fi avut curajul sa infrunte oameni ca astia cum o faci tu. Cineva trebuie sa ia atitudine."
PS: Cat despre posturile lungi, m-a avertizat deja prietena mea Ligia ca pot fi dezarmante. Cred ca incerc sa recuperez pentru lunga absenta. :)
Cineva timid, adica eu, care cred ca intram in pamant de rusine daca secretara ma certa ca nu m-am trecut pe lista de bursieri. :)
Serios acu', cine dracu te-a pus sa continui la FJSC, esti si tu masochista asa un pic :)
Bisous :),
Andrei
Ina, te rog, te rog eu mult sa razbuni (sau macar sa incerci) toate generatiile de studenti FJSC-isti care au suferit din cauza incompetentelor de secretare! Una dintre ele, pe langa faptul ca era foarte acra, mai era si vopsita verde in cap, remember?! :))
Go Che Ina!!!
Andrei,
Nu masochista, poate sadica. :)
Alex,
N-am teluri asa marete. :) Daca doamna secretara realizeaza macar una dintre cele n greseli comise, tot am realizat ceva.
Mama lor de burse FJSC, sa nu le mai vad in ochi.
In anul I de master, am luat si eu bursa. Mai bine ma lipseam.
S-a anuntat ca trebuie sa ne facem carduri BRD. Eu aveam deja unul, pe care primeam salariul. Sun la facultate.
"Se poate bursa pe acelasi card, ca sa nu am 100 de carduri in portofel?".
"Se poate, cum nu?".
"Super!"
Trece o luna, trec doua. Bursa nu apare pe card. Sun la facultate.
"Nu stim ce se intampla, noi am trimis bursele. Sunati la banca."
Sun la banca.
"Nu stim ce se intampla. Sunati la facultate."
Sun la facultate.
"Bai, noi chiar nu stim ce se intampla. Mai incercati la banca."
Sun la banca.
"Nu sti..." (insist) "Ah, da, nu aveti cardul care trebuie".
Sun la facultate.
"Ah, da, nu aveti cardul care trebuie. Trebuia sa veniti sa luati bursa cash.".
"Super, pai vin acum.".
"Ah, nu, acum e prea tarziu, s-a trimis bursa inapoi. Trebuia sa veniti mai devreme."
(!!!!!)
"Ok, deci acum tre sa-mi fac card corect, nu?".
"Da."
"De care?"
"De x"
"Super!"
(Imi fac card x - imi iau zi de concediu special ca sa stau la cozi la banca. Am cardul x in buzunar. Sar in sus de bucurie)
Ma duc la facultate cu cardul x si documentele, sa ma adauge pe lista. Sunt emotionata.
"Ce veniti cu cardul asta?? Acum e prea tarziu. Luati bursa numai cash, nu se mai poate!!!"
(!!!!!!!!!)
"Bine. Anuntati voi pe site cand tre sa vin sa iau bursa, da?"
"Da"
"Super!"
Long story... long, au anuntat pe site doar de 4 ori - asa ca mi-am luat bursa doar de 4 ori. Cu un job full time, numai timp de intrebat pe la facultate cand vine bursa/mers la rectorat sa fac cereri/certat cu secretare nu aveam.
In anul II, ma rugam sa nu mai iau bursa, ca sa nu ma simt nevoita sa mai trec prin acelasi nebunii. Din fericire, am fost destul de lenesa in anul I de master incat sa nu mai iau bursa si in II. :P
Omg, Katie!
Am simtit cum ma trec valuri de revolta citindu-ti comentariul.
Stiam de la colegi ca secretarele ii trateaza si pe ei neprofesionalist si nepoliticos, dar pana sa citesc comentariul tau credeam ca sunt singura care a trecut prin situatii frustrante ca sa-si ridice bursa.
Acum imi dau seama ca situatia noastra s-ar putea sa nu fie o exceptie, ci regula.
Ina, cred ca succesul cu bursa depindea mult de lipsa de interactiune cu secretarele. Daca depindeai de ele, erai un om mort.
Mie acum imi sta pe suflet alta problema - faptul ca la cursuri ne inghesuim cate 50 de oameni intr-o sala de maximum 25 si stam pe jos, pe sus, in brate si cum reusim. Intr-o seara eram asa obosita, incat am fost cat pe ce sa creez o scena din aia jenanta in care sa chem o figura a autoritatii (oricine, ma multumeam si cu cineva de la librarie) si sa ii arat cum ne inghesuim, strigand "Vedeti ce ne puneti sa facem?? Are you happy now??", apoi sa-i trag o pereche de palme sau ceva de genul asta. :))
katie,
Mai bine ne-ar inghesui si pe noi asa, numai sa ne lase sa facem orele in Leu. Din 4 ore cate avem in orar, pe 2 le-au pus la Ecologica. La mama naibii. Unde nu circula niciun autobuz. Crezi ca ne incalzeste cu ceva ca ne lafaim 5-6 oameni intr-o sala de clasa goala, daca suntem la capatul lumii? Nu prea :)
Erm... Si Episodul 3 unde e? :P Eu ma bucur ca am terminat-o cu secretarele si ca alea de le Electronica, de bine de rau, stiau ce e de capul lor. :D
Stefan,
:)) Episodul 3 s-a pierdut in neantul furiei mele.
Ce ti-e si cu spiritul de observatie al politehnistilor! :P
In functie de cat de piloasa este secretara ar putea fi trasa la raspundere. La noi in facultate toata lumea se plangea de sictirul secretarei, mai profesorilor, mai pe forumul universitatii, dar nimeni nu zicea nimic clar.
Intr-o zi, un student s-a adresat rectorului "oficial", a depus si o plangere si secretara a fost sanctionata cu 10% din salariu pe 3 sau 6 luni si avertisment sa isi revizuiasca atitudinea. Inca nu zambeste, dar barem nici nu te mai scarbeste. :D
Si, se puede! ;)
jorjel,
Viitorul suna bine. Te pomenesti ca in ritmul asta, secretarele o sa ajunga sa ne zambeasca. Iti poti inchipui asa ceva?! :))
Eh, hai sa nu trecem la SF-uri. :)) Una e sa fii optimist, alta sa visezi cu ochii deschisi.
Sa isi faca treaba si, mai ales, sa o faca in timp util! Daca mai si zambesc, stim ca se apropie venirea Antihristului si vine vremea lor! They will rule the world! *insert thunder here*
si sa mai zic si eu de cand astept sa-mi ridic diploma de licenta, dar nu pot penturi ca nu a trimis secretariatul foaia matricola la rectorat? sa mai zic? au trecut 3 ani de cand am absolvit, iti poti imagina? :)
Andreea,
Eu am ridicat ieri o bursa sociala, in locul celei de studii. Doar pentru ca asa m-au trecut pe lista doamnele de la secretariat. Deci da, din pacate imi pot imagina. :|
Trimiteți un comentariu