Azi am asistat la o scena care pentru multi a trecut drept banala (asta daca au observat-o, macar) dar care pentru mine a fost incredibil de plina de semnificatii. Genul de gand pe care o data ce-l ai, poate schimba totul.
Am organizat azi in Herastrau un eveniment pentru copii, la care o sala de fitness din Bucuresti a adus niste ghete kangoo jumps (ghete cu arcuri eliptice – poza pentru edificare aici).
Am organizat azi in Herastrau un eveniment pentru copii, la care o sala de fitness din Bucuresti a adus niste ghete kangoo jumps (ghete cu arcuri eliptice – poza pentru edificare aici).
Va dati seama ca orice chestie cu arcuri e un magnet instant pentru copii. In 5 minute masa la care stateam era inconjurata de o gramada de fiinte stirbe sau in curs de stirbire, extrem de galagioase si mai ales, extrem de saltarete. Cele doua antrenoare nu mai faceau fata: cum urcau un copil pe kangoo jumps, cum incepea sa sara de colo-colo, de parca facuse supradoza de Burn.
O fetita de vreo sapte-opt ani a tot ezitat 10 minute urmarindu-i pe ceilalti, pana cand si-a luat inima in dinti si a cerut si ea o pereche. Una dintre antrenoare i-a dat-o si apoi a asteptat ca micuta sa manifesta aceeasi manie pentru sarit. Fetita i-a prins mana ca intr-o menghina, insa, si a refuzat sa se miste.
Degeaba a incercat s-o convinga instructoarea ca e foarte usor, ca uite ce se distreaza ceilalti copii, degeaba a intervenit si mama de pe margine, fetita se misca doar cativa centimentri, pe rand. La un moment-dat, inconjurata fiind de un val de glasuri plangarete, care-si cereau si ele dreptul la kangoo jumps, instructoarea a plecat, lasand fetita sa se sprijine de-un cort.
Fetita a continuat sa stea acolo, agatata de perete si tremurand din toate incheieturile, pana cand a venit cea de-a doua instructoare.
- De ce ti-e frica?, a intrebat-o.
- Ca cad.
- Nu cazi. N-ai unde.
- Ba da, in fata, i-a replicat fetita.
Femeia s-a aplecat si i-a aratat fetitei ca ghetele au o frana (partea rosie din imagine) care o impiedica sa cada. A tras-o apoi spre ea, facand abstractie de mainile mici care se facusera cleste in jurul degetelor ei. Am vazut o schimbare imperceptibila pe fata micutei. Descoperise ca, intr-adevar, nu poate cadea in fata.
- Nu vreau sa cad nici in spate, a mai continuat fetita.
- Nu cazi nici in spate. E imposibil, a continuat instructoarea.
Aceeasi demonstratie, de data aceasta in directia opusa. Mainile mici au renuntat la o parte din stransoare.
- Dar daca cad intr-o parte? a intrebat copilul cu o ultima urma de ingrijorare.
- Nici acolo nu poti, ca ai piedica. Uite.
Mi-e greu sa va descriu ce am citit in momentul ala pe fata fetitei: usurare, bucuria de a putea face ceea ce-si dorise atat de mult, dar nu indraznise, incredere in ea si piciorusele ei mici, dar mai ales libertate. Era incredibil: acelasi copil, cu acelasi echilibru fizic si aceleasi ghete cu arcuri in picioare. Nu se schimbase niciuna dintre datele problemei, cu exceptia atitudinii ei mentale. Descoperise ca nu poate esua, ca era imposibil. Si, de fapt, asta schimbase totul.
Am urmarit-o cum a inceput sa sara, mai intai stangace, usor rigida, apoi din ce in ce mai fluida, mai increzatoare, mai libera. Nu m-am putut abtine si m-am dus la ea:
- Cum te cheama?
- Alexandra.
- Buna, Alexandra, eu sunt Ina. Nu te cunosc dar vreau sa stii ca sunt foarte mandra de tine. Te-am urmarit inca de cand te-ai suit pe ghetute, si am vazut cat de frica ti-a fost. Si cand te vad acum ce frumos sari, trebuie sa te felicit. Esti o fetita foarte curajoasa!
Abia-si incapea in piele de mandrie. Mama ei mi-a multumit zambind. Peste cateva minute, s-a intors sa-mi arate ca poate sari intr-un picior si ca face piruete. Am aplaudat-o energic.
Alexandra si metamorfoza extraordinara pe care a suferit-o atunci cand a realizat ca e imposibil sa cada mi-a amintit de o intrebare pe care am citit-o zilele astea si la care m-am gandit cateva ore in sir.
O fetita de vreo sapte-opt ani a tot ezitat 10 minute urmarindu-i pe ceilalti, pana cand si-a luat inima in dinti si a cerut si ea o pereche. Una dintre antrenoare i-a dat-o si apoi a asteptat ca micuta sa manifesta aceeasi manie pentru sarit. Fetita i-a prins mana ca intr-o menghina, insa, si a refuzat sa se miste.
Degeaba a incercat s-o convinga instructoarea ca e foarte usor, ca uite ce se distreaza ceilalti copii, degeaba a intervenit si mama de pe margine, fetita se misca doar cativa centimentri, pe rand. La un moment-dat, inconjurata fiind de un val de glasuri plangarete, care-si cereau si ele dreptul la kangoo jumps, instructoarea a plecat, lasand fetita sa se sprijine de-un cort.
Fetita a continuat sa stea acolo, agatata de perete si tremurand din toate incheieturile, pana cand a venit cea de-a doua instructoare.
- De ce ti-e frica?, a intrebat-o.
- Ca cad.
- Nu cazi. N-ai unde.
- Ba da, in fata, i-a replicat fetita.
Femeia s-a aplecat si i-a aratat fetitei ca ghetele au o frana (partea rosie din imagine) care o impiedica sa cada. A tras-o apoi spre ea, facand abstractie de mainile mici care se facusera cleste in jurul degetelor ei. Am vazut o schimbare imperceptibila pe fata micutei. Descoperise ca, intr-adevar, nu poate cadea in fata.
- Nu vreau sa cad nici in spate, a mai continuat fetita.
- Nu cazi nici in spate. E imposibil, a continuat instructoarea.
Aceeasi demonstratie, de data aceasta in directia opusa. Mainile mici au renuntat la o parte din stransoare.
- Dar daca cad intr-o parte? a intrebat copilul cu o ultima urma de ingrijorare.
- Nici acolo nu poti, ca ai piedica. Uite.
Mi-e greu sa va descriu ce am citit in momentul ala pe fata fetitei: usurare, bucuria de a putea face ceea ce-si dorise atat de mult, dar nu indraznise, incredere in ea si piciorusele ei mici, dar mai ales libertate. Era incredibil: acelasi copil, cu acelasi echilibru fizic si aceleasi ghete cu arcuri in picioare. Nu se schimbase niciuna dintre datele problemei, cu exceptia atitudinii ei mentale. Descoperise ca nu poate esua, ca era imposibil. Si, de fapt, asta schimbase totul.
Am urmarit-o cum a inceput sa sara, mai intai stangace, usor rigida, apoi din ce in ce mai fluida, mai increzatoare, mai libera. Nu m-am putut abtine si m-am dus la ea:
- Cum te cheama?
- Alexandra.
- Buna, Alexandra, eu sunt Ina. Nu te cunosc dar vreau sa stii ca sunt foarte mandra de tine. Te-am urmarit inca de cand te-ai suit pe ghetute, si am vazut cat de frica ti-a fost. Si cand te vad acum ce frumos sari, trebuie sa te felicit. Esti o fetita foarte curajoasa!
Abia-si incapea in piele de mandrie. Mama ei mi-a multumit zambind. Peste cateva minute, s-a intors sa-mi arate ca poate sari intr-un picior si ca face piruete. Am aplaudat-o energic.
Alexandra si metamorfoza extraordinara pe care a suferit-o atunci cand a realizat ca e imposibil sa cada mi-a amintit de o intrebare pe care am citit-o zilele astea si la care m-am gandit cateva ore in sir.
Intrebarea asta, in functie de momentul din viata in care ti-o pui si de cat de sincer esti cu tine insuti, poate schimba incredibil de multe lucruri. TU ce ai face daca ai sti ca nu poti esua?
15 comentarii:
as incepe o dieta.
am tinut diete inca de cand aveam 10-11 ani, si pana acum nu am reusit sa duc niciuna pana la capat. Nu mi-am atins scopul,nu sunt slaba..
M-as reapuca de parasutism.. Senzatia pe care o aveam cand eram chemat in usa avionului n-a disparut nici acum.
Stiu perfect la ce te referi. Si eu am tinut diete ani de zile si undeva pe parcurs, chiar foarte aproape de telul meu final, abandonam cursa. Era ca si cum m-as fi auto-sabotat, dar niciodata n-am inteles de ce.
Abia de curand am inceput sa-mi dau seama ca e o problema mai degraba de motivatie, decat de vointa. Adica nu e o chestie de genul "De ce naiba nu am vointa?", ci de "Ce motivatie am sa raman in cercul vicios in care sunt acum?".
Am gasit un filmulet genial al lui Tony Robbins (nu stiu daca il stii, e un vorbitor motivational), care, dupa ce a vorbit 1 ora cu o femeie (care a trait o viata intreaga de yo-yo diets si frustrari), a determinat-o sa slabeasca 104 kg si sa-si schimbe viata.
Filmul dureaza 15 minute si il poti viziona aici. Sunt foarte curioasa ce parere ai despre el. Daca ai timp sa-l vezi, do share a thought. :)
8Hz,
Si ce te impiedica? :)
tu ce ai face, Ina, daca ai stii ca nu poti esua?
Pai hai sa vedem..Probabil cel mai solid motiv ar fi faptul ca in cazul unui esec probabil ca n-as mai avea o a doua incercare :))
Carmen,
Mi-as da demisia maine si as scrie o carte pentru copii. Tu? :)
8Hz,
Mi-am dat seama abia dupa ce am scris ce prostie am emis. :) Daca sentimentul ala e asa de misto, eu zic ca merita sa-i mai dai o sansa.
stiu ca o sa sune suuuper cocky, dar de cele mai multe ori simt ca nu pot esua. Asta nu inseamna ca nu am dat-o in bara, esecul m-a luat prin surprindere, dar nu mi s-a intamplat de prea multe ori si erau lucruri pe care nu le puteam controla intru totul. Dar in rest, obtin cam ce in propun. Insa mai e si chestia ca nu imi doresc lucruri aproape de imposibil, gen "sa fac ocolul pamantului intr-o racheta" si sa ma framante astfel de ganduri. Insa daca mi se aprinde in cap vreo idee, incerc sa o fac posibila si plec de la premiza ca nu poate fi atat de greu :) de fapt, cele mai marete lucruri pe care le-am realizat au parut mai greu de facut pentru altii care ma bombardau cu zeci de intrebari de genul "dar o sa poti? dar cum o sa faci?", decat pentru mine.Uneori tinem prea mult cont de parerea altora care ne spun din "experienta" lor ce e greu de facut.
Adinutz,
Da, este in tine o nebunie frumoasa pe care eu o invidiez sincer. :)
As face doua lucruri: m-as reintoarce la medicina si m-as apuca serios de scris.
Ina: foarte frumos postul si foarte buna intrebarea. Mi-ai facut o mare bucurie. Multumesc!
Draga mariamirabela,
Eu iti multumesc pentru apreciere si pentru sinceritate. Si m-as bucura sa ma anunti intr-o buna zi ca faci macar unul dintre cele doua lucruri. te asigur ca voi fi acolo, aplaudandu-te energic. :)
PS: Mi-am adus aminte o melodie minunata, care se potriveste perfect aici: Find the Time de la Get Cape. Wear Cape. Fly. ;)
Ina, m-ai facut sa plang.
In mijlocul zilei!
Dupa ce mancasem o salata de rosii, un snitel de pui, trei piersici si un sfert de gogoasa cu gem de visine (adik la un nivel optim de serotonina).
Ha, profii de scoli ar avea cate ceva de invatat de la tine si de la instructoarea de jumping a Alexandrei! De parinti nu zic nimica, ei sunt condamnati si limitati de subiectivism, din start.
madelin,
Mi-ai facut o bucurie azi, sa stii. >:D<
Trimiteți un comentariu