La vita e cinema

Ieri am fost sa-i iau un interviu lui Nicola Piovani si m-am trezit ca asist la o lectie. Si nu, nu la una de compozitie muzicala sau arta cinematografica, ci la una de modestie si simplitate. 

Inainte sa vorbesc cu el, l-am ascultat dand alte doua interviuri, pentru TVR Cultural si Radio Romania Actualitati. Si m-am minunat de cat de modest a vorbit despre realizarile lui (o cariera cu 130 de coloane sonore de film, colaborarea cu Federico Fellini si Roberto Benigni, ca sa nu mai spun de Oscarul de care, evident, toata lumea a adus vorba) si de cata rabdare a avut cu jurnalistii. 

Nu parea un compozitor de succes si laureat al premiului Oscar, care a creat muzica de care s-au bucurat milioane de oameni din intreaga lume, ci un modest profesor de muzica, care vorbeste cu pasiune despre materia pe care o preda. 

Iar aseara m-am bucurat timp de o ora jumatate de muzica lui minunata, in cadrul unui concert la Sala Radio. Concertul face parte din turneul "La vita e... cinema" si reprezinta un periplu prin cele mai importante si memorabile coloane sonore realizate de Piovani. Sentimentul pe care ti-l trezeste muzica lui a fost sintetizat minunat de prietena mea, Alexandra, la finalul concertului: "Daca viata mea ar fi un film, coloana sonora ar fi compusa de Nicola Piovani. Transpune foarte frumos in muzica cele mai simple si firesti emotii."

Va recomand cu caldura soundtrack-ul filmului "La stanza del figlio" (pe care il puteti asculta aici), dar si un altul care mi-a placut enorm, desi n-am gasit numele original al filmului (a fost tradus cu "Prietenul cenusii").

Iar acum va las cu melodia mea preferata din "La vita e bella", "Buon giorno principessa". Imi place atat de mult si pentru ca eu si Principessa avem ceva important in comun. Ghicit ce?