Cititoarele mele sunt mai minunate decat ale lor

Mi-am petrecut o mare parte din ultimele 24 de ore cu doua dintre cititoarele blogului meu.

Raluca este o tanara jurnalista in devenire, care mi-a lasat un comentariu pe Facebook despre cat i-ar fi placut sa mearga si ea la concertul lui Melanie Fiona. Pentru ca asa ceva nu ma putea lasa rece, am intrebat organizatorii daca pot veni insotita si peste cateva ore amandoua ne faceam intrarea ca niste dive in Fratelli, acest parc de distractii pentru antropologul social care zace latent in mine.  

Despre cum ne-am petrecut 8 (o.p.t.!) ore din viata in Fratelli, cum arata culisele unui concert si cum a ajuns Raluca sa vorbeasca si sa se pozeze cu Melanie veti citi luni pe tabu.ro. ;) [Raluca, sper sa nu-mi lesini acum de emotie, dar o sa pun si o poza cu voi doua, sunteti prea simpatice ].

La incheierea concertului, spre zori, cand ne-am imprastiat pe la casele noastre, Raluca imi spunea cu uimire ca, desi era prima data cand ne vedeam, am povestit si ne-am distrat de parca ne-am fi cunoscut de secole. Si asa a si fost. 

Cu Andreea am urmarit aseara unul dintre cele mai fermecatoare si emotionante animatii pe care le-am vazut vreodata, “The Illusionist”. [Apropo, fetelor, imi pare rau ca nu am reusit sa ma intalnesc cu voi toate, dar daca ati ajuns la film mi-ar placea sa lasati un comentariu si sa-mi spuneti cu ce impresie ati plecat. ].

Cu ea m-am intalnit pentru a doua oara si, totusi, a reusit sa ma uimeasca peste masura. In primul rand pentru ca mi-a adus un cadou de Mos Nicolae – stiti voi, pentru ca spuneam ca va dau invitatii la film ca si cadou de Mos. In al doilea rand pentru cat de misto e ca om.

Si asta remarc cu uimire de fiecare data cand intalnesc o fata care-mi citeste blogul: mama, cat de misto e tipa asta! Si nu stiu exact cum anume conving fetele astea faine sa intre aici in fiecare zi, dar ma bucur mult ca o fac. Cunoscandu-le, devin un om mai bogat.

Ca sa nu mai spun nimic de fetele in ale caror blogroll-uri sunt. Ma regasesc in posturile lor si ma incearca un sentiment de bucurie cand stiu ca si ele se regasesc (uneori) in textele mele. Si, ca sa va spun un mic secret, cel mai tare si mai tare ma emotionez cand ma regasesc intr-un blogroll in care sunt doar 4-5 bloguri si in care al meu s-a strecurat intr-o companie foarte selecta de oameni mari pe care ii admir.   

Am descoperit vreo 2-3 astfel de cazuri si, chiar daca posesoarele blogurilor respective nu stiu asta, intru la ele pe blog uneori cand sunt low, ma uit la blogroll si sa zambesc in mine. Daca cineva are atata incredere in mine, poate si eu ar trebui sa am, imi spun. Si lucrurile par mai usoare.

Am cele mai minunate cititoare pe care o fata si le-ar putea dori, nu exista nicio indoiala.  

PS: Cu cititorii – ehei! – e o alta poveste, la fel de frumoasa. Dar asta intr-un episod viitor.