Cand eram mica, Moartea venea la noi acasa aproape in fiecare saptamana.
Era o batranica cu parul alb, tunsa baieteste, cu rochie neagra si mers leganat. Purta mereu o plasa de panza si o agenda uriasa, cu coperte de piele negre, in care nota numele celor disparuti.
Nu-mi placea prezenta ei in casa noastra si ori de cate ori deschideam usa si o vedeam in prag, urlam ca din gura de sarpe catre sufragerie “A mai murit cinevaaaaaa!” Iar bunicul sau bunica veneau si, ceea ce nu puteam sa inteleg, se asezau cu Moartea la masa, povesteau, ba chiar o serveau cu cate un pahar de vin. [Acum as cataloga un astfel de moment drept #WTF, pe-atunci doar ma incruntam.]
Apoi Moartea isi scotea catastiful cu coperte negre si se pregatea sa ne treaca si pe noi in el. Moment in care bunicul mergea la sacosa din cuier si scotea din portofel niste bani pe care ii dadea. Si Moartea ne mai ierta o saptamana. La inceput nu intelegeam cum vine asta, dar apoi am vazut “Caracatita” si acolo mafiotii mai mici plateau protectie mafiotilor mai mari ca sa nu-i omoare (sau cel putin asa imi explica bunicul, pentru ca eu abia invatasem sa citesc si scrisul la film mergea prea repede).
Tin minte o data cand m-am panicat de-a binele. Moartea venise, ca de obicei, sa ceara “protectie”, dar noi n-aveam bani in casa. Bunica urma sa primeasca pensia a doua zi, asa ca i-a explicat ca o sa treaca ea pe la Moarte acasa sa-i aduca banii. Moartea a zambit si a zis ca e bine, bunica si bunicul amandoi pareau in regula, doar eu ce incepusem sa tremur. Cum adica sa mearga bunica la Moarte acasa? Daca nu se mai intorcea?! Moment in inima a inceput sa-mi bubuie si am alergat in sufragerie, unde am sapat prin dulap dupa pusculita mea secreta, in care imi ascundeam banii pentru bomboanele de ciocolata varsate si pentru guma de mestecat cu surprize din “Beverly Hills 90210”. M-am intors cu un pumn de monede si nu m-am relaxat pana ce Moartea nu a luat banii. Eram feriti pentru inca o saptamana.
A trecut ceva vreme pana sa inteleg ca doamna cu rochii negre si par alb nu era Moartea, ci doamna Bogdan, un fel de casierita a unei asociatii comunitare din care faceau parte bunicii mei. Este un fel de asigurare de viata comunitara, daca vreti. La fiecare mort din comunitate, membrii platesc o suma de bani (aproape simbolica) si ori de cate ori un membru moare, familia respectiva primeste o anumita suma de bani, echivalenta cu contributia in timp. Cand a murit bunicul meu acum 9 ani cred ca erau vreo 7 milioane, azi am inteles ca sunt vreo 20.
Primvara asta, intr-una dintre scurtele mele vizite la Sighisoara, m-am intalnit din nou cu doamna Bogdan. Venise la bunica cu treaba, evident.
Femeie asta bate cartierul la pas, neobosita, de mai bine de 20 de ani.
Si nu pot sa nu ma intreb, semi-trista, semi-ironica, cine o sa-i preia plasa de panza si agenda uriasa, cu coperte negre, atunci cand ea nu va mai fi?
Era o batranica cu parul alb, tunsa baieteste, cu rochie neagra si mers leganat. Purta mereu o plasa de panza si o agenda uriasa, cu coperte de piele negre, in care nota numele celor disparuti.
Nu-mi placea prezenta ei in casa noastra si ori de cate ori deschideam usa si o vedeam in prag, urlam ca din gura de sarpe catre sufragerie “A mai murit cinevaaaaaa!” Iar bunicul sau bunica veneau si, ceea ce nu puteam sa inteleg, se asezau cu Moartea la masa, povesteau, ba chiar o serveau cu cate un pahar de vin. [Acum as cataloga un astfel de moment drept #WTF, pe-atunci doar ma incruntam.]
Apoi Moartea isi scotea catastiful cu coperte negre si se pregatea sa ne treaca si pe noi in el. Moment in care bunicul mergea la sacosa din cuier si scotea din portofel niste bani pe care ii dadea. Si Moartea ne mai ierta o saptamana. La inceput nu intelegeam cum vine asta, dar apoi am vazut “Caracatita” si acolo mafiotii mai mici plateau protectie mafiotilor mai mari ca sa nu-i omoare (sau cel putin asa imi explica bunicul, pentru ca eu abia invatasem sa citesc si scrisul la film mergea prea repede).
Tin minte o data cand m-am panicat de-a binele. Moartea venise, ca de obicei, sa ceara “protectie”, dar noi n-aveam bani in casa. Bunica urma sa primeasca pensia a doua zi, asa ca i-a explicat ca o sa treaca ea pe la Moarte acasa sa-i aduca banii. Moartea a zambit si a zis ca e bine, bunica si bunicul amandoi pareau in regula, doar eu ce incepusem sa tremur. Cum adica sa mearga bunica la Moarte acasa? Daca nu se mai intorcea?! Moment in inima a inceput sa-mi bubuie si am alergat in sufragerie, unde am sapat prin dulap dupa pusculita mea secreta, in care imi ascundeam banii pentru bomboanele de ciocolata varsate si pentru guma de mestecat cu surprize din “Beverly Hills 90210”. M-am intors cu un pumn de monede si nu m-am relaxat pana ce Moartea nu a luat banii. Eram feriti pentru inca o saptamana.
A trecut ceva vreme pana sa inteleg ca doamna cu rochii negre si par alb nu era Moartea, ci doamna Bogdan, un fel de casierita a unei asociatii comunitare din care faceau parte bunicii mei. Este un fel de asigurare de viata comunitara, daca vreti. La fiecare mort din comunitate, membrii platesc o suma de bani (aproape simbolica) si ori de cate ori un membru moare, familia respectiva primeste o anumita suma de bani, echivalenta cu contributia in timp. Cand a murit bunicul meu acum 9 ani cred ca erau vreo 7 milioane, azi am inteles ca sunt vreo 20.
Primvara asta, intr-una dintre scurtele mele vizite la Sighisoara, m-am intalnit din nou cu doamna Bogdan. Venise la bunica cu treaba, evident.
Femeie asta bate cartierul la pas, neobosita, de mai bine de 20 de ani. Si nu pot sa nu ma intreb, semi-trista, semi-ironica, cine o sa-i preia plasa de panza si agenda uriasa, cu coperte negre, atunci cand ea nu va mai fi?
5 comentarii:
creepy, sad, sweet. in ordinea asta :)
vecinatate, se numeste asociatia si doamna asta nu imbatraneste deloc, parca e tot la fel ca acum 10 ani
ar putea iesi o super animatie din aceasta poveste, vazuta din perspectiva fetitei speriate :)
chloeonheels,just what I was aiming for. :D
Anonim, ce tare ca o cunosti! Nu stiu exact pana unde se intinde vecinatatea (asta era cuvantul, mersi!), esti cumva din Cornesti? :)
zapacita, ce dragut! Nu m-am gandit la asta, dar ai dreptate. :)
La un moment dat m-am cam speriat, insa cand am aflat cine e moartea m-am linistit... Oricum, frumoasa initiativa. Parca m-am saturat si eu de Bucurestiul asta si m-as intoarce acasa, unde chiar exista OAMENI!!!
Trimiteți un comentariu