The bestest birthdayest everest!

Am implinit 25 de ani cu lacrimi in ochi. Si nu erau de bucurie.

Nu mai conteaza motivul (care n-a avut nicio legatura cu varsta), e suficient sa spun ca primele ore din noua mea varsta le-am petrecut in varful patului, in pijamale, mancand ciocolata, simtindu-ma mizerabil si uitandu-ma la seria 4 din “Gilmore Girls”. Very Bridget Jones-ian of me, indeed.

Eram convinsa ca ma va astepta o zi oribila si am cochetat cu ideea de a-mi tine telefoanele inchise si de a nu intra deloc online. Daca cineva mi-ar fi spus ca la sfarsitul acelei zile voi arata ca o diva din anii ’50 si ca voi avea cea mai frumoasa zi de nastere de pana acum, i-as fi spus sa intrerupa tratamentul medicamentos pe care il ia pentru ca are, in mod evident, ca efecte secundare halucinatiile.

Cand am intrat, de dimineata, in bucatarie, pe faianta era lipit un speech bubble, cu textul “Zi frumoasa ca tine”. Minunata mea colega de apartament, Chris, le lipise peste tot prin casa, in drumul meu. Singura ei greseala a fost sa creada ca primul lucru pe care il fac dimineata e sa merg la baie, ca orice om normal. Mi-a luat ceva pana am gasit speech bubble-ul din baie cu “Astazi e ziua ta” si intre timp am citit prin bucatarie si hol toate celelalte mesaje, in ordine inversa. Evident, asta nu mi-a diminuat cu niciun gram bucuria. Le-am lasat inca prin casa, pentru ca ma fac sa zambesc ori de cate ori le vad.

Cand am iesit din bloc, in fata lui ma astepta unul dintre prietenii pe care i-am cunoscut pe blog, cu un minunat buchet de lalele si un cadou incredibil: un tricou pe care mi-l doresc de foarte mult timp. Recunosc, mi-a cazut fata. Ii multumesc, pe aceasta cale, inca o data ca m-a asteptat la -10 grade Celsius, ca mi-ai insorit ziua si ca m-a ajutat sa ajung la taxi intr-o bucata. N-as fi reusit fara sprijinul lui cu gheata, tocurile si echilibrul meu precar.

La birou, am primit un alt buchet imens de lalele galbene de la Cristina si prima jumatate a cadoului din partea colegilor, o minunata rochita neagra de la Zara, pe care am imbracat-o imediat. Spre usurarea mea, imi venea ca turnata (daca nu, evident, as fi pus vina pe ciocolata mancata in ajun ). La scurt timp a venit si colega mea, Andreea, cu niste cercei minunati cu camee miniaturale pe care, citez “nu m-am putut abtine sa nu ti-i iau” [isn’t she the bestest? ]. Si uite asa, in mai putin de jumatate de ora, purtam cu totul alte haine si bijuterii decat cele cu care plecasem de acasa. Nu m-ar deranja sa mai fac asta pe viitor.

Apoi draga mea prietena, Alexandra, a postat urmatoarea imagine pe Facebook, insotita de un mesaj incredibil de dragut. Am adunat, evident, toata redactia in jurul meu sa ma laud cu felicitarea electronica hand made.

Dupa care a urmat partea a doua a cadoului din partea redactiei, o sedinta foto profi, cu make-up, hair style & everything!!! Nici n-am respirat in timp ce make-up artistul ma transforma din the girl next door in “Hello, Hollywood!” babe.  Si, pentru ca m-am simtit gata sa ridic putin miza, am acceptat, in premiera, sa-mi faca buzele de un rosu aprins (eu, care sunt dedicata gloss-ului roz si nude pana la moarte). Cand m-am uitat in oglinda, nu mi-a venit sa cred. Singura chestie pe care o recunosteam la mine era forma fetei si a nasului.  ))

A urmat coafarea, cu niste bucle largi, a la Marylin. De fapt, la final aratam ca un fel de diva din anii ’50, ma rog, mai putin partea cu diva.

Am iesit apoi cu fotograful nostru, Cristi, pe niste stradute din zona si am tras cateva instantanee de exterior. Dupa ce a inghetat sufletul in noi si filmul in aparat, ne-am intors in studioul foto, unde mi-ar placea sa va spun ca am dezlantuit manechinul anorexic prins in corpul meu de clepsidra. Din pacate, in prima ora (hai prima ora si jumatate) m-am simti la fel de naturala ca un iaurt Danone si la fel de flexibila ca o bara de fier.

Izbucneam in ras ori de cate ori Cristi imi cerea sa ii arunc o privire “porno”, tineam capul prea sus, barbia prea jos, genunchii prea strambi, spatele prea arcuit si, in general, nimic cum trebuia. Making love to the camera si effin hard, I tell you. Simteam nevoia sa-mi cer scuze din minut in minut si aveam impresia ca il exasperez pe Cristi, care e de o rabdare ingereasca. M-am relaxat cand mi-a spus ca prin acelasi proces trece cu majoritatea modelelor si ca cele pe care le pui intr-o pozitie si sunt capabile sa se joace singure cu unghiurile sunt extrem de putine si au, de obicei, experienta internationala.

La finalul shootingului am reusit sa intru in pielea divei care se presupunea ca sunt pentru cateva cadre mai glam si apoi sa ma joc cu tot felul de expresii faciale semi-ridicole, dar mult mai reprezentative pentru mine.

O sa vedeti rezultatul sedintei foto zilele astea, pe blog si, daca reusesc, o sa inlocuiesc headerul blogului cu un colaj de expresii. It should be fun.   

Surprizele aniversare au continuat cu un mail de la adresa la_multi_ani_ina at yahoo, care mi-a trimis initial mesajul de mai jos si a continuat sa-mi trimita, toata ziua, texte, imagini si videoclipuri incredibil de dragute, inclusiv un calendar pe 2011 din care lipseau duminicile (pentru ca a spus ca stia ca nu le suport, awwww).

Am emis tot felul de ipoteze in legatura cu identitatea persoanei din spatele acestor mailuri si s-a dovedit, intr-un final, spre usurarea mea, ca era vorba despre o persoana pe care o cunosc (cum am si dedus, de altfel). Mi-era teama ca o sa fie iar cineva care prefera sa-si pastreze anonimatul, if you know what I mean.

Un alt mesaj care m-a facut sa zambesc mult a fost postat pe pagina de Fb a revistei noastre si poarta amprenta inconfundabila a Andreei.

Seara s-a incheiat cu suflat de lumanari in pizza Quattro Formaggi, my favorite teen movie (Wild Child) si alte cadouri frumoase.

Acum sunt foarte entuziasmata la gandul ca sambata, chiar inainte de party-ul aniversar de un sfert de secol, imi voi schimba look-ul si imi voi vopsi pentru prima data parul. Ghiciti ce culoare?

Am facut mental o mica analiza numerica a zilei de azi: peste 100 de oameni mi-au urat "La multi ani" pe Facebook, alti cateva zeci mi-au trimis mailuri si am mai primit in jur de 30 de sms-uri si aproape tot atatea telefoane. Mi-a luat 2 ore sa raspund la toate mesajele (private si publice) pe Facebook si Twitter si inca o jumatate de ora sa raspund la sms-uri. La final, abia imi mai simteam degetele. Dar as face-o din nou, oricand. E incredibil de bine sa simti atata dragoste.

Va multumesc tuturor pentru cea mai frumoasa zi de nastere. Ever.