Blonda si Ionut Lupescu

Despre cum am devenit ieri blonda pentru prima data in viata mea si cum am petrecut o jumatate de ora la un salon de beauty alaturi de Ionut Lupescu, mai jos.

In primii doi ani in Bucuresti, pentru ca nu stiam nicio coafeza de incredere, ma tundeam doar cand mergeam acasa, in vacante. Apoi m-am angajat la o revista glossy si pentru ca unei colege i s-a facut mila de varfurile mele despicate, mi-a dat numarul de telefon al coafezei ei, pe care mi-a recomandat-o ca cel mai bun hair stylist pe care il stie.

Dupa ce mi-am facut programarea, am descoperit ca tipa respectiva lucra la un salon de super fite din Dorobanti. Mi-era jena sa mai dau inapoi, voiam sa-mi schimb look-ul si mi-am zis ca doi rinichi sunt, oricum, overrated. Asa ca am decis sa donez unul si din banii primiti sa ma duc sa ma tund.

Tipa m-a tuns atat de bine, insa, incat iubitul meu de atunci nu m-a recunoscut, stand la doi pasi de mine la o terasa. Asa ca, in pofida promisiunii initiale de a merge o singura data in viata acolo, de atunci nu m-am mai tuns altundeva. Pur si simplu nu stiu pe nimeni cu o mana mai buna si, ori de cate ori trec pe la ea, toate prietenele ma intreaba unde m-am tuns/coafat. My signature bob este, de fapt, opera ei.

Acum sa nu va inchpuiti, insa, ca merg acolo de doua ori pe luna. Merg, de fapt, de doua ori pe an. Iar vizitele acolo sunt un fel de tratatie pentru par si iesire la teatru/film 3D. Si asta pentru ca de fiecare data cand ajung la respectivul salon intalnesc prezentatoare TV, actrite, cantarete, sotii de oameni de afaceri celebri sau (mai nou) fotbalisti, pe care ii urmaresc si ii ascult cu o curiozitate de ţaţă meets antropolog. )))

Sambata am trecut pe la hair stylistul meu preferat pentru o schimbare de look: revenirea la bob si vopsirea parului pentru prima data (am mai folosit Casting Creme Gloss de la L’Oreal, dar nu are amoniac si, deci, e mai mult colorant decat vopsea). Inainte sa se produca panica in randurile voastre, si in pofida titlului, nu m-am vopsit blonda. V-am provocat sa ghiciti culoarea, iar Stefania a fost singura care a reusit: roscat-portocaliu. Pentru dezambiguizare, vedeti Christina Hendricks si Marcia Cross. Eu sunt oricum roscata natural si cand eram mica aveam parul de un portocaliu turbat. Pippi Langstrumpf had nothing on me, I tell you.

Timp de cativa ani, insa, am tot cochetat cu ideea de a fi blonda. Iar ieri, pentru un sfert de ora (cat m-au decolorat si inainte sa aplice vopseaua) am vazut cu ochii mei cum as arata. Stearsa ca o acuarela de Monet uitata sub o streasina e prea putin spus. La fel de interesanta ca un scaiete purtat de vant in desert? Ma rog, intelegeti voi subtilele mele comparatii. Ideea e ca roscatul vine la pachet cu personalitatea mea si i se potriveste, pe cand blondul, oricat de bine le-ar veni altor tipe, mie imi vine ca un pantof cu trei numere mai mic. Adica deloc.

Iar in timp ce ma priveam in oglinda dezamagita ca blondul nu ma face o a doua Marylin pe pamant (cum speram in secret), am vazut cu coada ochiului un barbat intrand in salon. I-am aruncat o privire rapida si, de undeva din strafundurile putului memoriei, am extras revelatia ca e un fotbalist. Revelatie care mi s-a confirmat, acasa, cand l-am cautat pe Google si am asociat numele care imi aparuse in cap cu imaginea lui. Dap, era Ionut Lupescu.

Eram curioasa ce facea domnul Lupescu in acest sanctuar al feminitatii care e salonul de frumusete. Curiozitatea mi-a fost satisfacuta in scurt timp, cand, dupa ce si-a dus haina in dulap, s-a asezat in fata doamnei Aura. Manichiura, deci.  

Apoi, in timp ce am asteptat cuminte pe un scaun de vizavi de el sa se impregneze vopseaua in par, m-am amuzat vazandu-l cat de incruntat sta in timp ce doamna Aura ii taia pielitele. Sa vezi un barbat tinand mana pe varfurile degetelor intr-un recipient cu apa calduta, asteptand sa ii fie pilite unghiile e o scena simpatica, trebuie sa recunoasteti. Mai ales daca vorbim de un (ex) fotbalist. Orisicat, recunosc ca e de preferat de mii de ori unei manichiuri neingrijite.

Din pacate aici se incheie interactiunea mea cu respectivul domn. Eu am fost dusa la spalat (de unde, cu capul in tavan si parul in cuva, n-am mai reusit sa-l fixez cu privirea) si pana m-am dezmeticit apoi pe scaunul de tuns, individul terminase, platise si disparuse. Recunosc, i-am folosit numele in titlu doar pentru a atrage atentia baietilor. So sue me.

Dar asta n-a fost nimic. Ultima data cand am fost sa ma tund, am ascultat dialogul halucinant dintre o fiica care isi dorea un Ferrari la implinirea varstei de 18 ani, si mama ei, care o intreba ce ar mai putea sa-i dea atunci la 20 de ani si ii propunea un Audi S5, pentru inceput.

Cred ca as putea sa scriu linistita o carte cu vedetele intalnite si discutiile auzite acolo, daca ar exista o editura dispusa sa-mi sponsorizeze exorbitantul periplu la coafor.