Mi-am petrecut ultimele zile de vacanta prada unui barbat care m-a captivat in asemenea masura, incat am uitat sa cobor din pat cu orele. Numele lui e Stieg Larsson si este autorul Trilogiei Millennium, unul dintre cele mai bune thrillere politice/romane politiste pe care le-am citit vreodata.
Am copilarit cu romanele Agathei Christie in casa. Asa ca prima imagine care imi apare in minte atunci cand aud sintagma “detectiv particular” este mustata si fata in forma de ou a lui Hercule Poirot. Apoi, tot gratie Agathei Christie am descoperit-o pe Miss Marple, batranica amabila care, in timp ce gatea placinte cu rata si impletea pulovere pentru nepoti, rezolva cele mai complicate si misterioase crime. In aceeasi perioada ma uitam la televizor la inegalabilul Columbo. Prin gimnaziu l-am citit pe Arthur Conan Doyle si l-am descoperit pe Sherlock Holmes. Iar pe la sfarsitul liceului l-am intalnit pe Monk, adorabilul detectiv compulsivo-obsesiv din serialul omonim. Credeam ca am vazut toate tipurile de detectivi posibili din literatura politista. Pana a aparut Lisbeth Salander.
Daca reusesti sa creezi un detectiv particular antisocial, suferind de sindromul Asperger (tulburare comportamentala ce tine de sfera autismului), victima a tuturor abuzurilor imaginabile, dar in acelasi timp extrem de inteligenta, cu memorie fotografica si abilitati de hacker de renume mondial, sa-i dai forma unei tinere fete acoperite de piercinguri si tatuaje si, in plus, reusesti sa faci personajul asta verosimil, ai deja temelia unei povesti interesante. Dar Larsson face mai mult decat atat.
Fara sa va fac o recenzie, o sa va spun doar ca cele trei volume sunt un cocktail molotov de criminali in serie, coruptie, prostitutie, trafic de influenta si secrete guvernamentale. Si, in plus, o mostra excelenta de jurnalism de investigatie. Si asta deoarece atat autorul, cat si Mikael Blomkvist (personajul principal masculin si, banuiesc, alter-ego-ul lui Larsson) sunt de profesie jurnalisti.
“Barbati care urasc femeile”, “Fata care s-a jucat cu focul” si “Castelul din nori s-a sfaramat” (editura TREI) sunt carti care se citesc, practic, singure. Tot ce trebuie sa faci e sa iei primul volum in mana. Dupa care o sa te trezesti punand ultimul volum jos si realizand ca tocmai ai citit 2320 de pagini fara sa-ti dai seama. Singura mea recomandare e s-o faceti in vacanta, deoarece creeaza dependenta si s-ar putea sa va treziti ca va invoiti de la job mai devreme, doar pentru a citi cine mai incearca s-o omoare pe Lisbeth sau ce smecherii electronice a mai facut.
Am copilarit cu romanele Agathei Christie in casa. Asa ca prima imagine care imi apare in minte atunci cand aud sintagma “detectiv particular” este mustata si fata in forma de ou a lui Hercule Poirot. Apoi, tot gratie Agathei Christie am descoperit-o pe Miss Marple, batranica amabila care, in timp ce gatea placinte cu rata si impletea pulovere pentru nepoti, rezolva cele mai complicate si misterioase crime. In aceeasi perioada ma uitam la televizor la inegalabilul Columbo. Prin gimnaziu l-am citit pe Arthur Conan Doyle si l-am descoperit pe Sherlock Holmes. Iar pe la sfarsitul liceului l-am intalnit pe Monk, adorabilul detectiv compulsivo-obsesiv din serialul omonim. Credeam ca am vazut toate tipurile de detectivi posibili din literatura politista. Pana a aparut Lisbeth Salander.
Daca reusesti sa creezi un detectiv particular antisocial, suferind de sindromul Asperger (tulburare comportamentala ce tine de sfera autismului), victima a tuturor abuzurilor imaginabile, dar in acelasi timp extrem de inteligenta, cu memorie fotografica si abilitati de hacker de renume mondial, sa-i dai forma unei tinere fete acoperite de piercinguri si tatuaje si, in plus, reusesti sa faci personajul asta verosimil, ai deja temelia unei povesti interesante. Dar Larsson face mai mult decat atat.
Fara sa va fac o recenzie, o sa va spun doar ca cele trei volume sunt un cocktail molotov de criminali in serie, coruptie, prostitutie, trafic de influenta si secrete guvernamentale. Si, in plus, o mostra excelenta de jurnalism de investigatie. Si asta deoarece atat autorul, cat si Mikael Blomkvist (personajul principal masculin si, banuiesc, alter-ego-ul lui Larsson) sunt de profesie jurnalisti.
“Barbati care urasc femeile”, “Fata care s-a jucat cu focul” si “Castelul din nori s-a sfaramat” (editura TREI) sunt carti care se citesc, practic, singure. Tot ce trebuie sa faci e sa iei primul volum in mana. Dupa care o sa te trezesti punand ultimul volum jos si realizand ca tocmai ai citit 2320 de pagini fara sa-ti dai seama. Singura mea recomandare e s-o faceti in vacanta, deoarece creeaza dependenta si s-ar putea sa va treziti ca va invoiti de la job mai devreme, doar pentru a citi cine mai incearca s-o omoare pe Lisbeth sau ce smecherii electronice a mai facut.
Ca o paranteza, suedezii (daca am uitat sa mentionez, o fac acum: autorul e suedez si cea mai mare parte a actiunii are loc la Stockholm) au facut deja filme dupa cele trei carti (trailer The Girl with the Dragon Tattoo, trailer The Girl Who Played With Fire si trailer The Girl Who Kicked The Hornet’s Nest). Parerile prietenilor mei sunt impartite in legatura cu ele: unii spun ca sunt o mostra excelenta de cinematografie scandinava, altii spun ca sunt o porcarie. Am ratat cel de-al doilea film cand am fost la Londra, dar am de gand sa-l vad (ca si pe celelalte, de altfel), cu atat mai mult cu cat americanii ameninta cu versiunea hollywoodiana a povestii.
Ma rog, amentinta e putin spus, filmul se toarna as I type si va fi lansat in decembrie anul acesta. Ca sa va faceti o idee de diferenta, comparati-o pe Noomi Rapace, actrita suedeza care o interpreteaza pe Salander, cu Rooney Mara, americana aleasa pentru acelasi rol. See what I mean? Asta ca sa nu mai spun ca pe jurnalistul Mikael Blomkvist il interpreteaza Daniel Craig. Can you spell James Bond rerun? Oricum, sa zicem mersi. Pentru rol s-au oferit si Clooney, Pitt si Depp. Nu stiu care ar fi fost o idee mai proasta.
Sa revenim la carti care dau adictie, insa. Pentru ca, in afara de volumele Millennium, vacanta asta m-am mai delectat cu o carte extrem de captivanta, respectiv “Jocurile Foamei” (editura Nemira) a lui Suzanne Collins [si pentru asta trebuie sa-i multumesc unui cititor al blogului meu, asa ca: multumesc, Orson!
]
Imaginati-va o tara post-apocaliptica, numita “Panem” (si formata pe ruinele SUA), impartita in 12 districte. Ca o pedeapsa pentru o revolta anterioara impotriva Capitolului (capitala Panemului), in fiecare an, cate un baiat si o fata din fiecare district sunt trasi la sorti si aruncati intr-o arena in aer liber (care poate fi orice, de la un desert, la o padure). Aici, in cadrul unui show televizat in direct, cei 24 trebuie sa lupte pe viata si pe moarte, pana cand ramane un singur supravietuitor.
Autoarea a spus ca ideea pentru “Jocurile Foamei” i-a venit intr-o zi cand, in timp ce zappa printre canalele TV, a trecut brusc de la un reality show de tip concurs la un reportaj despre razboiul din Irak.
Povestea este narata la persoana I de Katniss Everdeen, eroina de 16 ani, alaturi de care va asigur ca o sa tremurati cateva sute bune de pagini, in incercarea ei de a supravietui jocului sangeros. O combinatie isteata de 1984 si mitul lui Tezeu, cartea are insa oribilul obicei de a incheia fiecare capitol cu un cliffhanger de tipul “Fata se aseza langa foc. Din spatele ei, insa, aparu o umbra amentintatoare”, sau o prostie de genul, care te va face sa-ti promiti ca dupa capitolul urmator vei face o pauza de la lectura. Si te vei trezi citind inca un capitol si inca unul. Si inca unul. Va avertizez de pe acum sa nu faceti greseala mea: nu incepeti primul volum fara a le avea si pe celelalte doua la indemana (“Sfidarea” si “Revolta”). Veti regreta, credeti-ma.
Singurul lucru care nu mi-a placut la carte a fost coperta. [Nu mi-a placut este, evident, un eufemism. Adevarul este ca e oribila si-mi zgarie retina ori de cate ori imi intra in raza vizuala.] Nu spun ca cea americana ar fi o opera de arta, dar daca nu as fi primit o recomandare pentru cartea asta nu as fi ridicat-o de pe un raft de librarie in vecii vecilor, bazandu-ma pe aspectul ei (daca spun "SF ieftin" cred ca ii fac un compliment graficianului).
Sa revenim la carti care dau adictie, insa. Pentru ca, in afara de volumele Millennium, vacanta asta m-am mai delectat cu o carte extrem de captivanta, respectiv “Jocurile Foamei” (editura Nemira) a lui Suzanne Collins [si pentru asta trebuie sa-i multumesc unui cititor al blogului meu, asa ca: multumesc, Orson!
]Imaginati-va o tara post-apocaliptica, numita “Panem” (si formata pe ruinele SUA), impartita in 12 districte. Ca o pedeapsa pentru o revolta anterioara impotriva Capitolului (capitala Panemului), in fiecare an, cate un baiat si o fata din fiecare district sunt trasi la sorti si aruncati intr-o arena in aer liber (care poate fi orice, de la un desert, la o padure). Aici, in cadrul unui show televizat in direct, cei 24 trebuie sa lupte pe viata si pe moarte, pana cand ramane un singur supravietuitor.
Autoarea a spus ca ideea pentru “Jocurile Foamei” i-a venit intr-o zi cand, in timp ce zappa printre canalele TV, a trecut brusc de la un reality show de tip concurs la un reportaj despre razboiul din Irak.
Povestea este narata la persoana I de Katniss Everdeen, eroina de 16 ani, alaturi de care va asigur ca o sa tremurati cateva sute bune de pagini, in incercarea ei de a supravietui jocului sangeros. O combinatie isteata de 1984 si mitul lui Tezeu, cartea are insa oribilul obicei de a incheia fiecare capitol cu un cliffhanger de tipul “Fata se aseza langa foc. Din spatele ei, insa, aparu o umbra amentintatoare”, sau o prostie de genul, care te va face sa-ti promiti ca dupa capitolul urmator vei face o pauza de la lectura. Si te vei trezi citind inca un capitol si inca unul. Si inca unul. Va avertizez de pe acum sa nu faceti greseala mea: nu incepeti primul volum fara a le avea si pe celelalte doua la indemana (“Sfidarea” si “Revolta”). Veti regreta, credeti-ma.
Singurul lucru care nu mi-a placut la carte a fost coperta. [Nu mi-a placut este, evident, un eufemism. Adevarul este ca e oribila si-mi zgarie retina ori de cate ori imi intra in raza vizuala.] Nu spun ca cea americana ar fi o opera de arta, dar daca nu as fi primit o recomandare pentru cartea asta nu as fi ridicat-o de pe un raft de librarie in vecii vecilor, bazandu-ma pe aspectul ei (daca spun "SF ieftin" cred ca ii fac un compliment graficianului).
Pentru ca a vandut cateva milioane de exemplare, a fost tradusa in 32 de tari si a fost pe lista New York Times a celor mai bune carti timp de 100 de saptamani consecutive, “Jocurile Foamei” va fi ecranizata anul acesta. Inca nu s-a stabilit cine o va juca pe Katniss, dar toate numele vehiculate (Lyndsy Fonseca, Kaya Scodelario, Chloe Moretz, Malese Jow si Jodelle Ferland) apartin unor actrite anonime intr-ale blockbuster-urilor. Slava Domnului, pentru ca, dupa Daniel Craig in ecranizarile lui Larsson nu stiu daca as fi rezistat s-o vad aici pe Megan Fox (as fi spus Angelina Jolie, dar banuiesc ca pana si ei i s-ar parea suspect sa joace o pustoiaca de 16 ani fara sa bata putin la ochi).
Acestea fiind spuse, va doresc drum bun pana la cea mai apropiata librarie, daca textul de mai sus v-a convins sa incercati una dintre cele doua recomandari si, evident, lectura placuta!
Sfat bonus: daca il comandati online, puteti achizitiona primul volum din “Jocurile Foamei” cu doar 10 lei, fata de 30 cat e in librarii.
Acestea fiind spuse, va doresc drum bun pana la cea mai apropiata librarie, daca textul de mai sus v-a convins sa incercati una dintre cele doua recomandari si, evident, lectura placuta!
Sfat bonus: daca il comandati online, puteti achizitiona primul volum din “Jocurile Foamei” cu doar 10 lei, fata de 30 cat e in librarii.
7 comentarii:
am primit in seara asta primele doua vol din "barbati care urasc femeile", nu ma atrag sf-urile dar din ce citesc aici sigur o sa ma imbolnavesc subit in perioada in care o sa ma apuc sa le citesc.
le-am . citit .
mOntecOre, that's the spirit! Exista toate sansele sa-ti placa, mai ales ca nu sunt sf-uri. :)
marul: asa, si? Ceva opinii? Alte recomandari din aceeasi gama? :)
si eu am citit cu sufletul la gura trilogia millenium. asa ca as citi si jocurile foamei.te rog spune-mi unde gasesc cu 10 lei primul volum? la nemira e 27 in loc de 30... http://www.nemira.ro/carti-10,-15-si-20-lei/jocurile-foamei--1316
multumesc frumos
Adriana,
Din pacate cred ca a fost o promotie valabila pt volumele 1 si 3 care a expirat.
Multumesc pt raspuns
alta categorie, aceeasi placere garantata :)
http://en.wikipedia.org/wiki/Little_Women
orson/catalin
Trimiteți un comentariu