Un one woman show cu o actrita de etnie rroma care vorbeste despre cat e de greu sa cresti ca copil de tigan printre romani, dorindu-ti sa fii si tu roman.
Nu v-a impins interesul jos de pe scaun, nu-i asa?
Nu v-a impins interesul jos de pe scaun, nu-i asa?
Plus de asta, posterul horror si textul-rezumat al piesei te pregatesc pentru un spectacol cu multe sentimentalisme si patetisme:
Declar pe propria raspundere ca nu vreau sa ne mutam.
Declar pe propria raspundere ca nu vreau sa dorm aici.
Declar pe propria raspundere ca acum trebuie sa iau singura viata in piept si s-o inving. Declar pe propria raspundere ca o sa ma marit, o sa fac o droaie de copii si o sa-l las pe ala sa ma bata pina-mi scoate toate visele din cap.
Vreau sa am si eu pielea alba. Doamne, fa-ma romanca!
Declar pe propria raspundere ca nu vreau sa dorm aici.
Declar pe propria raspundere ca acum trebuie sa iau singura viata in piept si s-o inving. Declar pe propria raspundere ca o sa ma marit, o sa fac o droaie de copii si o sa-l las pe ala sa ma bata pina-mi scoate toate visele din cap.
Vreau sa am si eu pielea alba. Doamne, fa-ma romanca!
N-am pornit, asadar, cu sperante prea mari ieri seara spre Green Hours sa vad piesa "Declar pe propria raspundere" interpretata de Alina Serban si bazata pe experienta ei de viata. Nu ma intelegeti gresit. Sustin lupta impotriva discriminarilor de orice fel si cred ca cei care practica activismul prin arta au o misiune nobila. Dar am vazut la viata mea prea multe performance-uri-manifest lipsite de vlaga sa mai sper la ceva cu adevarat puternic.
Prima surpriza. Actrita arata mai degraba ca sora geamana a lui Norah Jones decat ca o Mercedesa.
(Sursa foto)
A doua surpriza. Piesa e buna. Nu, de fapt, piesa e a naibii de buna. Tipa e amuzanta si tonica, are nerv si umple scena aia cu prezenta ei de te face sa te simti ca la cinema. Nu stiu cand a fost ultima data cand am vazut un performance mai bun. Mai viu. Mai interesant. Am ras in hohote minute in sir, dar mi-am si sters, totodata, cateva lacrimi rebele, ce nu tineau cont ca mascara nu era waterproof si ca in jur erau oameni. Si, ce nu credeam ca ar fi posibil, m-am recunoscut in unele dintre replicile ei.
M-am uitat in jur la ceilalti spectatori. Cam o treime dintre ei erau tigani, ceea ce banuiesc ca e o premiera pentru un club de jazz ca Green Hours. Reactiile lor mi se pareau aproape la fel de fascinante ca monologul actritei. Un cuplu de tigani tineri, la vreo 30 de ani, ambii imbracati in costume elegante, el intr-unul negru, ea intr-un taior gri si o camasa cu flori, n-au ras aproape deloc. La unele replici, el isi inclesta aproape involuntar maxilarul. La fel si un pusti rrom intr-un tricou marinaresc. La final insa, s-au ridicat sa aplaude in picioare. Un grup de fete rrome au ras insa tot timpul, mai ales atunci cand Alina imita diverse voci de tigani. Si ele au aplaudat frenetic.
Abia la final am inteles de ce un expat britanic o compara pe Alina din punct de vedere al charismei cu Damian Draghici si de ce o numeste "o noua stea, o forta luminoasa, de neoprit, care isi pune amprenta pe public". Pentru ca merita. Pentru ca cineva care a avut forta sa porneasca dintr-o curte de spoitori si sa ajunga sa absolveasca UNATC-ul si sa studieze la New York, puteti fi siguri ca nu se va opri aici.
Puteti citi un interviu recent cu Alina aici si o puteti vedea in "Declar pe propria raspundere" la Centrul Comunitar pentru Educatie si Arta Activa laBOMBA din Rahova candva intre 23-26 mai, la un spectacol cu intrarea libera sau in Green Hours, unde intrarea costa 15 lei.
Nu stiu daca v-am convins, eu una singur o sa revin sa o vad. Spectacolul ei si celalalt spectacol, la fel de uman si poate chiar mai emotionant. Pentru ca "Declar pe propria raspundere" e practic un dublu spectacol: al actritei care se comunica pe scena si al oamenilor din public, care se descopera cu vulnerabilitate in cuvintele ei.
5 comentarii:
Foarte interesant, ma bucur ca exista astfel de initiative la teatrele Bucurestene.
Sper sa mergem impreuna data viitoare (cand ajung in tara).
Hugs!
Draga mea,
Postez aici ptr că azi am început ziua luând la rând postările tale. Am descoperit blogul ieri şi am citit, am citit, am citit ...
Acum mă scuzi dacă mă voi opri ptr câteva minute, trebuie să merg jos să cumpăr Tabu. Dacă revista e doar pe jumătate asemănătoare cu ce scrii tu, atunci cu siguranţă merită să fie cumpărată.
Şi, cine ştie, poate când "o să mă fac mare" o să inspir şi eu pe cineva să caute/cumpere/downloadeze revista/ziarul/alt produs la care am muncit şi eu.
O sâmbătă cu mult soare îţi urez!
@Stefania: Draga mea, imi pare tare rau, a avut Blogger o problema acum cateva zile si s-au sters mai multe comentarii, printre care si al tau. Noroc ca am apucat sa-l citesc inainte. :) Si mie mi-ar placea mult de tot sa te duc la un spectacol neconventional de teatru cand mai vii in Bucuresti. Numai sa ma anunti inainte, sper sa se sincronizeze programul tau cu al reprezentatiilor. :)
@simona.toroscai: Wow. Nu am cuvinte sa-ti descriu ce stare buna mi-a dat mesajul de la tine. Nu doar ca mi-a inseninat dimineata de sambata, dar a intrat in mod cert in colectia de vorbe frumoase pe care le rasfoiesc cand sunt low si am nevoie sa-mi aduc aminte ca viata e frumoasa si plina de oameni frumosi. Te imbratisez si-ti multumesc!
De asta iarna ma tot gandeam ca e un subiect de poveste asa de frumos. Sper sa mai apara piesa in program la Green, vreau neaparat sa o vad si eu:)
Trimiteți un comentariu