Majoritatea povestilor de pe blogul asta sunt scrise pentru amuzamentul meu si-al vostru. Pe altele, insa, le scriu pentru ca cineva trebuie sa o faca. Asta e una dintre ele.
*
Eram in clasa a V-a cand l-am cunoscut pe Claudiu. Cu vocea lui pitigaiata, unghiile roase, dar colorate in nuante stridente de rosu sau visiniu, pantalonii mulati si mersul lui leganat din solduri, era tinta tuturor glumelor baietilor. In zilele proaste, era si batut. Se obisnuise cu ploaia de pumni si palme, asa ca atunci cand stia ca urmeaza, isi ridica umerii, ca pentru a intra intr-o carapace, si-si inconjura capul cu bratele.
Poate va intrebati indignati ce faceau profesorii si ceilalti adulti in situatia asta. Ei bine, micul orasel in care eram avea un orfelinat plin de copii victime ale abuzurilor sexuale sau fizice, crescuti intr-o saracie crunta, privati de afectiune, care acum devenisera batausi sau aveau probleme cu alcoolul. Claudiu era o picatura de apa intr-un ocean.
Mama lui venea deseori la scoala chemata de mama (care i-a fost diriginta) si, de fiecare data, avea o atitudine defensiva, de parca ar fi vrut sa-si ceara scuze pentru neplacerile cauzate, desi copilul ei era victima abuzurilor, nu cauza lor. „Eu incerc sa-i scot prostiile din cap”, spunea ea, „sa-l fac sa se poarte ca oamenii normali, dar el nu vrea sa-nteleaga”. Cand era mic si l-a prins probandu-i pantofii si rochiile, a ras. Cand copilul a mai crescut si-a inceput sa se joace cu papusi, in loc de masini, mama a facut tot posibilul sa-l aduca pe calea cea buna. A incercat cu vorba buna, apoi cu bataia. Nimic nu functiona.
Din ziua in care Claudiu si-a vopsit parul pentru prima data intr-o nuanta de visiniu-roscat si si-a pus sutien cu burete si fusta scurta, toata lumea i-a spus Claudita. Claudiu avea sa dispara pentru totdeauna.
*
Mi-o aduc aminte pe Claudita, cocotata pe niste pantofi roz bombon, cu tocuri scalciate, cum mergea aproape impleticindu-se pe picioarele lungi si strambe la Biblioteca oraseneasca, pentru a imprumuta romane de dragoste. Le citea la ore, ignorand complet ce se intampla in jurul ei. Din cand in cand, chicotea innabusit sau scotea cate o exclamatie pitigaiata.
- Claudiu, de ce nu esti atent la ora? a intrebat-o odata o profesoara noua de istorie.
- Vaaaai, doamna, da’-i asaaaa de palpitant aici! Cum Rick o iubeste pe Betty, da’ ea vrea sa-l distruga pentru ca el i-a bagat familia in faliment si l-a facut pe taica-su’ sa se impuste in cap. Si dumneavoastra ne ziceti de egipteni morti! Ce plictisitor!, spunea cascand demonstrativ.
Rasetele din clasa o faceau sa continue. Devenea dramatica, ne citea pe voci declaratii de dragoste sau scene erotice din carte, pe care le marcase prin indoirea paginii. Ii placea sa fie in centrul atentiei, sa distreze publicul, chiar daca erau aceiasi oameni care-o batusera cu o pauza inainte sau urmau sa o faca din nou peste cateva ore. Sfarsea mereu prin a fi data afara de la ore, dar ne astepta cuminte cu romanul ei de Sandra Brown pe hol, pentru a intra la ora urmatoare. Alteori isi petrecea intreaga ora absorbita in fata unei oglinzi si a unei truse de farduri Ruby Rose, machindu-si cu minutiozitate pleoapele, obrajii si buzele.
Daca e ceva ce am apreciat inca de atunci la Claudita era faptul ca isi era fidela siesi. Astazi, Lady Gaga, cu aparitiile ei spectaculoase, cu excentricitatea ei si cu melodii ca „Born This Way”, in care face apologia frumusetii interioare, este idolul minoritatilor sexuale. Din punct de vedere al autenticitatii, insa, Claudita merita de 1.000 de ori mai multa admiratie decat Lady Gaga din punctul meu de vedere. Pentru ca, in timp ce Gaga este un prefabricat, rezultatul unui mecanism genial de marketing, Claudita este the real thing. Una socheaza pentru a vinde, cealalta pentru ca isi respecta adevarata natura.
*
N-am mai auzit nimic de Claudita in ultimii ani. Nici nu mai stiu cand a renuntat la scoala sau de ce. Probabil se saturase sa fie data afara din clase si sa-si citeasca romanele pe holuri. Mama ei cred ca a fost usurata sa nu mai fie chemata la scoala. Tata nu are.
Cum ajung acasa doar de Paste si de Craciun, am mai vazut-o pe Claudita poate de vreo 3-4 ori in ultimii 7 ani. De fiecare data avea o claie roscata de par, ruj rosu si tocuri inalte. Intre timp a invatat sa se tina decent pe ele, si-a inceput sa-si legene din nou soldurile in mers.
Nu stiu cum am inceput sa povestesc cu mama despre Claudita vara asta. Mi-a spus ca in ultima vreme o duce foarte rau. Ca merge impreuna cu o prietena la un bar din localitate, unde se strang baieti din orasele si satele din apropiere, care vin de la munca din Italia sau Spania si nu-i stiu povestea. Ca flirteaza si rade cu ei, si apoi pleaca cu masina lor. Iar cand ajung prin vreun motel sau pe un camp pustiu si baietii descopera ca Claudita e, de fapt, Claudiu, o bat crunt. Ultima data ajunsese la spital cu copci, pentru ca au lovit-o cu bocancii in fata.
Mi s-a strans inima pentru biata Claudita. Mi-am imaginat fata ei alba, pe care si-o machia cu atata grija in timpul orelor de geografie sau de matematica, acum tumefiata si plina de cusaturi.
*
Nu stiu daca Claudita este travestit sau daca vrea sa-si schimbe sexul. Stiu doar ca, datorita ei, am inteles de mica ca homosexualitatea, bisexualitatea sau transexualitatea nu sunt nici boli, nici alegeri. Ca te nasti asa. In unele cazuri, pastrezi secretul pentru tine si alegi sa traiesti nefericit toata viata, dar acceptat de comunitate. In altele, cum este si cazul Clauditei, suferi pentru libertatea de a te exprima. Pentru ca oamenii vor sa se povesteasca pe ei. Si, cu fiecare pereche de tocuri scalciate si cu fiecare ruj Ruby Rose de 3 lei, asta facea Claudita. Spunea intregii lumi „Asta sunt eu!”.
Acum ca am ajuns la finalul povestii, vreau sa va cer sprijinul. Nu stiu ce ar trebui sa fac pentru a o ajuta pe Claudita sa duca o viata normala. Am aflat ca in India o operatie de schimbare de sex costa vreo 5.000 de euro si m-am gandit ca as putea organiza o strangere de fonduri. Pe de alta parte, fata al carui banner l-am pus in dreapta paginii, Adriana, are cancer si n-a reusit sa stranga 40.000 de euro din iulie pana acum. In conditiile astea, cine ar da bani pentru ca un baiat dintr-un orasel pierdut din Moldova sa-si faca o operatie de schimbare de sex?
Daca cunoasteti un specialist sau o organizatie care ar putea-o ajuta pe Claudita sa aiba o viata mai buna, va rog sa-mi scrieti si sa-mi spuneti. Deocamdata vreau sa sun la Accept, sa-i intreb pe oamenii draguti de acolo care ar fi primul pas pe care am putea sa-l facem. Sunt convinsa ca daca ar vorbi cu cineva care a trecut printr-o situatie similara sau cu un specialist, ar fi o schimbare fundamentala in bine pentru ea.
*
Eram in clasa a V-a cand l-am cunoscut pe Claudiu. Cu vocea lui pitigaiata, unghiile roase, dar colorate in nuante stridente de rosu sau visiniu, pantalonii mulati si mersul lui leganat din solduri, era tinta tuturor glumelor baietilor. In zilele proaste, era si batut. Se obisnuise cu ploaia de pumni si palme, asa ca atunci cand stia ca urmeaza, isi ridica umerii, ca pentru a intra intr-o carapace, si-si inconjura capul cu bratele.
Poate va intrebati indignati ce faceau profesorii si ceilalti adulti in situatia asta. Ei bine, micul orasel in care eram avea un orfelinat plin de copii victime ale abuzurilor sexuale sau fizice, crescuti intr-o saracie crunta, privati de afectiune, care acum devenisera batausi sau aveau probleme cu alcoolul. Claudiu era o picatura de apa intr-un ocean.
Mama lui venea deseori la scoala chemata de mama (care i-a fost diriginta) si, de fiecare data, avea o atitudine defensiva, de parca ar fi vrut sa-si ceara scuze pentru neplacerile cauzate, desi copilul ei era victima abuzurilor, nu cauza lor. „Eu incerc sa-i scot prostiile din cap”, spunea ea, „sa-l fac sa se poarte ca oamenii normali, dar el nu vrea sa-nteleaga”. Cand era mic si l-a prins probandu-i pantofii si rochiile, a ras. Cand copilul a mai crescut si-a inceput sa se joace cu papusi, in loc de masini, mama a facut tot posibilul sa-l aduca pe calea cea buna. A incercat cu vorba buna, apoi cu bataia. Nimic nu functiona.
Din ziua in care Claudiu si-a vopsit parul pentru prima data intr-o nuanta de visiniu-roscat si si-a pus sutien cu burete si fusta scurta, toata lumea i-a spus Claudita. Claudiu avea sa dispara pentru totdeauna.
*
Mi-o aduc aminte pe Claudita, cocotata pe niste pantofi roz bombon, cu tocuri scalciate, cum mergea aproape impleticindu-se pe picioarele lungi si strambe la Biblioteca oraseneasca, pentru a imprumuta romane de dragoste. Le citea la ore, ignorand complet ce se intampla in jurul ei. Din cand in cand, chicotea innabusit sau scotea cate o exclamatie pitigaiata.
- Claudiu, de ce nu esti atent la ora? a intrebat-o odata o profesoara noua de istorie.
- Vaaaai, doamna, da’-i asaaaa de palpitant aici! Cum Rick o iubeste pe Betty, da’ ea vrea sa-l distruga pentru ca el i-a bagat familia in faliment si l-a facut pe taica-su’ sa se impuste in cap. Si dumneavoastra ne ziceti de egipteni morti! Ce plictisitor!, spunea cascand demonstrativ.
Rasetele din clasa o faceau sa continue. Devenea dramatica, ne citea pe voci declaratii de dragoste sau scene erotice din carte, pe care le marcase prin indoirea paginii. Ii placea sa fie in centrul atentiei, sa distreze publicul, chiar daca erau aceiasi oameni care-o batusera cu o pauza inainte sau urmau sa o faca din nou peste cateva ore. Sfarsea mereu prin a fi data afara de la ore, dar ne astepta cuminte cu romanul ei de Sandra Brown pe hol, pentru a intra la ora urmatoare. Alteori isi petrecea intreaga ora absorbita in fata unei oglinzi si a unei truse de farduri Ruby Rose, machindu-si cu minutiozitate pleoapele, obrajii si buzele.
Daca e ceva ce am apreciat inca de atunci la Claudita era faptul ca isi era fidela siesi. Astazi, Lady Gaga, cu aparitiile ei spectaculoase, cu excentricitatea ei si cu melodii ca „Born This Way”, in care face apologia frumusetii interioare, este idolul minoritatilor sexuale. Din punct de vedere al autenticitatii, insa, Claudita merita de 1.000 de ori mai multa admiratie decat Lady Gaga din punctul meu de vedere. Pentru ca, in timp ce Gaga este un prefabricat, rezultatul unui mecanism genial de marketing, Claudita este the real thing. Una socheaza pentru a vinde, cealalta pentru ca isi respecta adevarata natura.
*
N-am mai auzit nimic de Claudita in ultimii ani. Nici nu mai stiu cand a renuntat la scoala sau de ce. Probabil se saturase sa fie data afara din clase si sa-si citeasca romanele pe holuri. Mama ei cred ca a fost usurata sa nu mai fie chemata la scoala. Tata nu are.
Cum ajung acasa doar de Paste si de Craciun, am mai vazut-o pe Claudita poate de vreo 3-4 ori in ultimii 7 ani. De fiecare data avea o claie roscata de par, ruj rosu si tocuri inalte. Intre timp a invatat sa se tina decent pe ele, si-a inceput sa-si legene din nou soldurile in mers.
Nu stiu cum am inceput sa povestesc cu mama despre Claudita vara asta. Mi-a spus ca in ultima vreme o duce foarte rau. Ca merge impreuna cu o prietena la un bar din localitate, unde se strang baieti din orasele si satele din apropiere, care vin de la munca din Italia sau Spania si nu-i stiu povestea. Ca flirteaza si rade cu ei, si apoi pleaca cu masina lor. Iar cand ajung prin vreun motel sau pe un camp pustiu si baietii descopera ca Claudita e, de fapt, Claudiu, o bat crunt. Ultima data ajunsese la spital cu copci, pentru ca au lovit-o cu bocancii in fata.
Mi s-a strans inima pentru biata Claudita. Mi-am imaginat fata ei alba, pe care si-o machia cu atata grija in timpul orelor de geografie sau de matematica, acum tumefiata si plina de cusaturi.
*
Nu stiu daca Claudita este travestit sau daca vrea sa-si schimbe sexul. Stiu doar ca, datorita ei, am inteles de mica ca homosexualitatea, bisexualitatea sau transexualitatea nu sunt nici boli, nici alegeri. Ca te nasti asa. In unele cazuri, pastrezi secretul pentru tine si alegi sa traiesti nefericit toata viata, dar acceptat de comunitate. In altele, cum este si cazul Clauditei, suferi pentru libertatea de a te exprima. Pentru ca oamenii vor sa se povesteasca pe ei. Si, cu fiecare pereche de tocuri scalciate si cu fiecare ruj Ruby Rose de 3 lei, asta facea Claudita. Spunea intregii lumi „Asta sunt eu!”.
Acum ca am ajuns la finalul povestii, vreau sa va cer sprijinul. Nu stiu ce ar trebui sa fac pentru a o ajuta pe Claudita sa duca o viata normala. Am aflat ca in India o operatie de schimbare de sex costa vreo 5.000 de euro si m-am gandit ca as putea organiza o strangere de fonduri. Pe de alta parte, fata al carui banner l-am pus in dreapta paginii, Adriana, are cancer si n-a reusit sa stranga 40.000 de euro din iulie pana acum. In conditiile astea, cine ar da bani pentru ca un baiat dintr-un orasel pierdut din Moldova sa-si faca o operatie de schimbare de sex?
Daca cunoasteti un specialist sau o organizatie care ar putea-o ajuta pe Claudita sa aiba o viata mai buna, va rog sa-mi scrieti si sa-mi spuneti. Deocamdata vreau sa sun la Accept, sa-i intreb pe oamenii draguti de acolo care ar fi primul pas pe care am putea sa-l facem. Sunt convinsa ca daca ar vorbi cu cineva care a trecut printr-o situatie similara sau cu un specialist, ar fi o schimbare fundamentala in bine pentru ea.
In afara de mama ei si de inca vreo doi oameni, Claudita nu are pe nimeni caruia sa-i pese de ea. Mie imi pasa, insa. Si acum, ca am spus povestea ei, sper sa le pese si altora.
7 comentarii:
Merita toata compasiunea noastra, poate cei de la organizatia mentionata or sa-l ingrijeasca cumva...
De inteles demersul si dorinta de a ajuta insa, fara rautate, am sa amintesc faptul ca primul caz din Romania de schimbare de sex, Sorin a devenit Sorina. Apoi Sorina a constatat ca nu e fericita si a cerut sa redevina Sorin...
In astfel de cazuri consilierea psihologica pare ca nu este niciodata suficienta.
iarasi ma faci sa cumpar revista :). scrii foarte frumos! pacat ca nu ne mai vedem nici la sala, caci din pacate am fost nevoita sa o schimb. sa nu-nchizi blogul!
@henan: Merita ajutor, nu doar compasiune. Si da, ai perfecta dreptate, trebuie sa inceapa cu consultarea unui profesionist.
@amaranda: Ah, nici eu n-am mai trecut de mult(spre rusinea mea) pe la sala. E bine ca tu doar ai schimbat-o, eu am renuntat la ea de-a binelea. :(
Atunci astept feedback dupa ce citesti numarul asta. :D
Nu ajunge doar sa te plangi si sa intinzi mana.. Daca ai fi facut doar 30 de secunde de cercetare ai fi aflat ca in Romania costul intervenției de schimbare de sex este suportat integral de sistemul național de asigurari de sănătate.
Ta-daaa ! ti-am usurat munca..
Acum sa vedem ce ai de gand in continuare sa faci daca vrei sa duci treaba pana la capat.
Pisi,
Am facut alea 30 de secunde de cercetare, dar nu e asa de simplu precum crezi tu. :)
In primul rand, sunt foarte putini medici care fac interventii chirurgicale de schimbare de sex in Romania si cu totii conditioneaza o astfel de operatie de existenta unei hotarari judecatoresti definitive in acest sens.
Au fost foarte putine cazuri pana acum si de cateva ori judecatoria a respins actiunea, chiar daca ea are o baza legala perfect legitima, respectiv dreptul de a dispune de propria persoana (art.26, aliniatul 1 si 2 din Constitutia Romaniei.
Tergiversarile care pot aparea in cazul in care o judecatorie respinge o astfel de actiune pot dura si cativa ani. Asa ca o fi costul operatiei suportat de sistemul de asigurari, dar pana sa ajungi acolo (daca ajungi vreodata) platesti niste costuri psihice mult prea mari. Ca sa nu mai spun de cheltuielile de judecata.
De-asta spuneam ca e mai ok sa faci o astfel de operatie in strainatate, chiar daca costa o caruta de bani.
Oricum, pentru linistea ta sufleteasca, o prietena care a citit textul asta a vorbit deja cu un psiholog si o sa-i dau Clauditei un nr de telefon unde o sa poata vorbi cu un specialist. E, oricum, mai mult decat a facut oricine pentru ea in ultima vreme. Nu, nu vreau sa ma laud, dar vreau sa vezi ca nici nu ma plang. :)
bine ca am citit comentariile inainte de a-l scrie pe al meu :)
din intamplare, un prieten foarte apropiat mie trece printr-o situatie similara, doar ca in sens invers... il numesc prieten pentru ca l-am cunoscut ca fiind un "el", nicidecum o "ea"...
el a inceput de cateva luni consilierea, si din cate stiu, in timp de 2 sau 3 ani, daca primeste avizul psihologului, va putea merge cu el la primarie, pentru schimbarea actelor, si abia apoi la clinica, pentru operatie...
mai multe detalii sau mai precise despre pasii de urmat intr-o situatie de genul acesta nu stiu, dar daca mai ai nevoie, le pot afla cu mare placere :)
@Irina: Mersi mult de tot! S-ar putea sa apelez la ajutorul promis. :)
Trimiteți un comentariu