Cum sa dregi o durere de burta sufleteasca

Fara sa fiu masochista, imi plac durerile de burta.

Imi plac durerile de burta pentru ca sunt oneste. De cele mai multe ori stii din ce cauza le ai, stii ca o sa se incheie la un moment dat si stii cum sa le tratezi.

O sticla de apa calda asezata pe burta, ghemuitul in pozitie fetala, un ceai de tei sau o pastila calmanta sunt suficiente pentru a indeparta durerea.

Iar atunci cand ii spui cuiva ca te doare burta, primesti intelegere. Nu trebuie sa mai dai nicio explicatie si ti se ofera liniste si compasiune. Pentru ca, nu-i asa, cu totii am avut dureri de burta.

Durerile de burta sufletesti sunt insa perfide. Uneori apar cand ti-e lumea mai draga, iti lasa impresia ca nu se vor sfarsi niciodata si nu stii cu ce sa le tratezi.

Si sunt greu de explicat. Mereu ai impresia ca trebuie sa te pierzi in scuze, de parca e vina ta ca te doare.

Cat despre vindecare, nu exista leac universal. Sticlele cu apa fierbinte isi pierd puterile magice si, oricat de mult ai sta ghemuit, durerea nu dispare.

Ce poti face, totusi? Poti fugi, sau in varianta lui mai eleganta, poti evada. In alte zari, in carti, in muzica, in filme, in oale cu fierturi aromate.

Daca ai o durere de burta sufleteasca zilele astea, de pilda, da o fuga la Sinaia. Frunzele tocmai au devenit crocante, aerul e mai curat si la Peles e o expozitie cu 25 de lucrari de-ale lui Klimt.

Filmele sunt un alt leac demonstrat. Si, evident, oricat de bune ar fi cele care poarta semnatura lui Fassbinder, Wes Anderson, Truffaut sau Kim Ki-Duk, in cazul meu cel mai bine a functionat un filmulet argentinian numit “Medianeras”. Atat de mult mi-a placut, incat am tipat de bucurie cand am gasit carticele cu “Where’s Waldo” pe un aeroport din Londra. O sa intelegeti de ce daca il vedeti.

Durerile de burta sufletesti se lecuiesc chiar si mai bine prin lectura. Vara asta am descoperit o carte in care m-am regasit  inspaimantator de mult. N-am scris epistole de groupie in adolescenta starurilor rock, dar o s-o fac acum, sa-i spun autorului ca-l iubesc pentru ca a pus pe hartie atat de bine ce-am simtit in ultimul an. Dintr-un sentiment de pudoare n-o sa impartasesc cu voi cartea (ar fi ca si cum v-as da sa-mi cititi jurnalul), dar va recomand, in schimb, alte doua lecturi-leac: “The History of Love” a lui Nicole Krauss si “Kitchen”, a lui Banana Yoshimoto.

Experienta m-a invatat ca durerile de burta sufletesti scad in intensitate atunci cand asculti muzica frumoasa, in ale carei versuri te regasesti. Eu am descoperit-o pe Molly Nilsson cu popul ei nostalgic si mi-e tare drag de ea. Mi-e drag de ea ca e foarte talentata, dar abia la inceput, ca inca n-are fani pe Facebook nici cat pufuletii Gusto, ca inca isi publica adresa de mail ca oamenii sa-i trimita melodii noi. Iar muzica ei e ataaat de misto!

La final, am auzit ca, desi n-a fost aprobata inca de Ministerul Sanatatii si nu e trecuta in nomenclatorul de medicamente, seruri, vaccinuri, dezinfectante, insecticide, dispozitive medicale şi alte materiale specifice (deci v-o administrati pe riscul vostru), budinca de gris cu gem de visine/capsuni/zmeura e ceea ce trebuie. Daca o serviti calda, cu o lingura mare.

Sa ne (re)citim sanatosi!