luni, 24 octombrie 2011

24 de ore

Atat are Catalin la dispozitie sa stranga 200.000 de euro pentru a fi operat. 

Are 25 de ani, a absolvit Facultatea de Medicina anul asta, si tocmai a aflat ca are o tumora extrem de rara (in lume exista doar 200 de astfel de cazuri, la noi in tara e unic). 

Maine ar trebui sa fie operat intr-o clinica din Germania, dar pentru asta trebuie sa aiba 200.000 de euro. Parintii si-au vandut masina si au facut un credit la banca si au reusit sa stranga abia 60.000 de euro. Acum se pregatesc sa-si vanda apartamentul. Iar colegii au adunat 15.000. 75.000 de euro nu sunt nici macar jumatate.

Am aflat despre Catalin de la un prieten comun, care i-a fost si coleg de facultate. Si, de fapt, colegii lui Catalin sunt cei care m-au facut sa va scriu azi. Pur si simplu am fost coplesita de dragostea si devotamentul lor fata de Catalin. Au facut un powerpoint minunat cu o paralela intre Catalin si Dr. House, i-au creat un blog, o pagina de Facebook si au facut chiar si un flash mob pentru el. 

Iar imaginea asta, precum si textul "Am reusit sa ne strangem, Cata. Pentru tine!" m-au facut sa-mi dea lacrimile.


Am fix 33 de lei si 50 de bani in portofel pana vineri, cand primesc salariul. Dar azi o sa ma opresc la primul BCR si o sa-i donez. Daca gasesc pe cineva care sa ma imprumute, o sa pun si mai mult. 

Daca puteti sa faceti acelasi lucru in cursul zilei de azi, ar fi mai mult decat grozav. E trist si atat de nedrept ca banii sa decida daca un om traieste sau moare. Unul dintre colegii lui, care se ocupa de pagina de Facebook, a scris sub o poza de la flash mob "Un om care a scos atatia medici in strada MERITA SA TRAIASCA!" Eu zic ca el merita sa traisca chiar daca n-ar fi mobilizat atata lume si chiar daca, prin meseria lui, n-ar ajunge sa salveze vietile altora. Catalin merita sa traiasca. Punct. 

Va rog sa ma ajutati sa facem cunoscut cazul lui Cata! Spuneti-le povestea lui prin viu grai colegilor de la birou sau la telefon, prietenilor si rudelor. Se poate dona prin atatea modalitati (paypal, online, telefonic, la BCR) incat oricine, cu putina bunavointa, poate ajuta.

Dati like paginii de Facebook, puneti-va la status link-ul catre blogul lui Catalin, trimiteti tweet-uri si mass-uri pe YM in urmatoarele 24 de ore. 

Haideti sa demonstram ca Social Media are o putere reala! Ca poate salva viata unui om, nu doar amuza prin eternele filmulete cu pisici. 

PS: Ultima data cand v-am cerut ajutorul a fost tot pentru un medic, Florin Fanea, daca va amintiti. Din pacate, Florin s-a stins si banii stransi nu i-au mai putut ajuta. Pentru ca chestia asta m-a cam ravasit, mi-am propus atunci sa nu ma mai implic atat decat in cazuri ale unor oameni pe care ii cunosc, dar nu pot sa stau cu mainile in san.

PPS: Ma ingrozeste numarul mare de cazuri de oameni foarte tineri care se zbat in ultima vreme intre viata si moarte din cauza cancerului. Din fericire, colega noastra Andreea de la Mai Mult Verde a fost operata si e bine, dar Adriana (al carei banner il vedeti in dreapta) n-a reusit inca sa stranga 40.0000 de euro din iulie(!).

Later edit: Am reusit sa donez azi 50 de lei. Stiu ca e putin, dar si ei erau imprumutati, asa ca sper sa se aplice principiul dar din dar se face rai. :-)

9 comentarii:

andreeame spunea...

aflasem de moartea lui florin acum ceva timp. am fost foarte, foarte suparata. am plans, iar sotul meu a fost suparat si el. acum citesc iarasi despre el si iar imi simt ochii umpluti si furia si neputinta cuprinzandu-ma, dar nu de-aia-ti scriu.

iti scriu pt ca sunt de acord sa folosim social media pt mai mult decat filmulete cu pisici, sunt de acord cu promovarea acestor cazuri, dar vreau TRANSPARENTA. si pt florin s-a strans o anumita suma de bani, nu? ce s-a intamplat cu ei? a mai fost pana la urma in sua sau nu? daca pt el a fost prea tarziu, poate banii aceia ii puteau fi de ajutor lui catalin acum, de ex. Sunt o groaza de astfel de cazuri disperate, insa putine informatii despre modul in care sunt cheltuiti banii nostri.

Ina spunea...

@Andreea,

Sa stii ca, incredibil sau nu, m-am gandit si la tine atunci cand am scris textul. Pentru ca stiu ca ai un suflet mare si ca te va impresiona povestea lui Catalin.

Iti inteleg indignarea si sunt de acord cu tine, ca, in cazuri ca astea, familia are sarcina de a tine la curent oamenii care au contribuit, atat cu evolutia starii de sanatate a persoanei respective, cat si cu modul in care sunt cheltuiti banii.

In cazul Andreei Popescu (jurnalista de la Can Can si apoi PR la MaiMultVerde), de exemplu, prietenii si colegii s-au organizat foarte bine si i-au creat pagina de FB "Am o poveste pentru tine", cu o activitate efervescenta. Acolo posteaza tot timpul statusuri cu evolutia Andreei.

In cazul lui Florin, povestea e putin altfel. In spatele lui n-a stat un cotidian intreg plus un ONG, plus nu stiu cati prieteni. El a avut doar sotia si familia care sa faca lobby pentru el. Si-mi inchipui ca, lipsita de experienta pe online, plus coplesita de griji si durere, biata femeie a uitat sa furnizeze continut pentru blog. Intr-adevar, penultimul post pe care l-a pus pe blog e din mai, iar cel in care anunta moartea lui Florin e din august.

Dar nu cred ca au existat scamatorii cu bani, ci ca a fost doar vorba despre o femeie depasita de probleme, care n-a stiut cum sa gestioneze situatia. De altfel, la rubrica "Documente medicale", ea spune ca "Alte documente pot fi oferite la cerere". Si sunt convinsa ca le-ar arata, daca i s-ar cere.

andreeame spunea...

nu e vorba de indignare, ci doar de sugerarea unei modalitati prin care oamenii sa fie stimulati sa doneze: daca ar fi la vedere informatiile referitoare la modul in care s-au cheltuit banii donatorilor, oamenii ar fi, repet, stimulati sa fie, in continuare, solidari.

in general anunturile se limiteaza sa ofere documente medicale care atesta gravitatea cazului si metodele prin care se poate dona. nicio vb despre cum s-au gestionat sumele donate.

sa nu uitam ca unii oameni nu doneaza deoarece sunt pur si simplu sceptici cu privire la autenticitatea cazurilor si asta nu se poate contracara decat prin TRANSPARENTA.

Photography Lady spunea...

Ina, eu nu am facut donatii can niciodata pentru ca eram sceptica, insa acum am fost impresonata si am platit cu cradul 125 RON.
Acum am primit mail de la cei care administreaza site.ul si imi cer o copie a cardului, acoperind ultimele 6 numer,e sincer mi se pare ciudat (ei vor sa verifice autenticitatea cardului meu!) si nici nu am acces la scaner sau altceva, pur si simplu ca mi se cere asta ma face sa am dubii acum,
Ce crezi? nu pot dona altfel decat cu cardul, online...

Ina spunea...

Stefania,

Nu stiu de ce ti-ar cere asa ceva, e intr-adevar, ciudat. Ai incercat sa platesti prin Paypal (e optiunea chiar deasupra celei cu "doneaza cu cardul")? Cred ca ar fi mai simplu.

Daca nu, o sa vorbesc maine cu cineva care se ocupa de site sa-i intreb de ce ai primit acel mail. Poate au avut si ei probleme, nu stiu ce sa spun.

Iti multumesc, oricum, foarte mult pentru intentie si pentru gest! >:D<

Photography Lady spunea...

as incerca prin paypal, dar asta inseamna ca ma taxeaza de 2 ori?o sa incerc maine,acum merg la somn.
Merci!

Ina spunea...

Pai daca ai platit deja, n-o mai face, normal!

Hai ca ma interesez eu si revin cu un raspuns, ok? Te pup, somn usor!

Photography Lady spunea...

Mi s-a cerut si o copie a actului de identitate, asta cred ca este deja prea mult..sper sa am vesti curand si sa trimit prin paypal.

Ina spunea...

Iti trimit un mail.