Punct. Si de la capat

Intr-o marti seara, am scris pentru prima data pe acest blog. Poate nu este o intamplare ca astazi, cand scriu pentru ultima oara aici, este tot marti.

***

Intre 10 octombrie 2006 si 5 februarie 2013 au trecut fix 2.310 zile. 2.310 zile in care viata mea s-a schimbat irevocabil, in mare parte si datorita acestui blog.

In cele 330 de saptamani de cand am postat primul text pe blogspot, am impartasit cu voi 

- cele mai penibile secrete din adolescenta, 

- mi-am incercat mana la short stories, dar si la chick lit sau la pamflete, 

- v-am amuzat cu topul celor mai dezastruoase intalniri, 

- am redactat pentru voi mici ghiduri practice de cucerit si de convertire la hipsterism,

- v-am povestit despre prietenii mei minunati, 

- v-am impartasit jurnalele mele de calatorie, 

- dar si cele mai negre momente, 

- v-am marturisit nesigurantele mele sentimentale si sperantele mele, 

- am dezbatut probleme superficiale ca viata noastra pe Facebook sau noile reguli ale seductiei, 

- v-am facut mici suprize aniversare 

- si chiar am ajuns sa ajut un flacau strasnic sa aleaga inelul cu care si-a cerut iubita de sotie.

Au fost 2.310 zile (330 de saptamani, 55.440 de ore sau 3.326.400 de minute, cum preferati) in care acest blog si, implicit, voi, cei care il cititi, mi-ati schimbat definitiv viata.

Mi s-a oferit my dream job datorita blogului; tot prin el am cunoscut un barbat care ulterior mi-a devenit iubit si o fata care mi-a devenit colega de apartament si apoi una dintre cele mai bune prietene. Am primit mailuri de la voi care m-au facut sa plang pe ascuns sau sa rad in hohote. M-ati ajutat, cu comentariile, mesajele sau mailurile voastre, sa depasesc momente dificile din ultimii 6 ani si 3 luni. Si, mai presus de toate, mi-ati oferit un spatiu in care sa pot sa fiu eu. Pentru asta cred ca n-o sa stiti niciodata cat va sunt de recunoscatoare.

Frank Herbert, autorul “Dune”, scria la un moment dat: “There is no real ending. It’s just the place where you stop the story.”

In spiritul acestui citat, vreau sa va spun ca ahahahahaha, v-am pacalit! (sorry, nu m-am putut abtine, so sue me for being a drama queen) Tot ce am scris e perfect adevarat, insa, la fel de adevarat ca si faptul ca acesta e ultimul post pe care il scriu aici.

Asta nu inseamna ca aventura inozzica se sfarseste aici, ci pur si simplu, ca ne mutam, cu catel, purcel de Guinea si inspiratie pe inozza.ro. Daca figurez in blogroll-urile voastre, va rog sa modificati adresa. Tot la fel, daca ma cititi din reader, noul link e www.inozza.ro/feed.

Pentru tot ce inseamna mutare pe inozza.ro ii sunt extrem, dar extrem de recunoscatoare lui Andrei, care, fidel crezului sau personal, a facut sa fie bine. Lui trebuie sa-i reprosati insa daca incep sa scriu cu diacritice.

Vreau sa-i multumesc si lui Mihai, care a securizat tot ce era de securizat, astfel incat eu sa scriu linistita si voi sa ma cititi la fel.

De azi inainte ne vedem pe inozza.ro, care sper sa fie inceputul unui nou capitol, poate, doar poate, chiar mai bun decat primul.