Inozza

La Wilanow cu… Black Sabbath

M-am trezit azi cu pleoapele umflate. Colega mea, aşijderea. De fapt, ne trezim bosumflate aproape zilnic. Motivul e hărnicia nebănuită a poporului polonez. Începând cu ora 7, întreg cartierul nostru se trezeşte la viaţă, şi, ca printr-o înţelegere tacită, fiecare contribuie la poluarea fonică cu ce poate. Vecinii de sus raşchetează ceva pe acoperiş, nişte fetiţe urlă în fiecare dimineţă după o“Anielcka!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!” care nu se mai trezeşte, bătrâneii îşi strigă câinii, nişte muncitori transportă printr-un sistem de pârghii o încărcătură dubioasă prin faţa geamului meu, and the list goes on.

Azi ne-au trezit iar fetiţele cu “Anielcka”, dar şi faptul că proprietarul apartamentului. venea cu un meseriaş să ne schimbe un geam spart. Meseriaşul era de fapt meseriaş rău. Încă de la intrarea în apartament şi-a aruncat un ochi asupra mea (pe celălalt îş avea orientat în spate) şi m-a întrebat unde pune geamul (m-am prins de întrebare mai mult din mimica lui). Cum eu nu mă las intimidată cu una cu două, i-am răspuns clar şi răspicat:”Tak, tak!”, moment în care ochiul celălalt a lăsat baltă orice altă activitate şi s-a holbat la mine. De când nu v-am mai povestit, am făcut maaaari progrese cu limba lui Chopin. Pot să spun (şi o fac cu mare mândrie!) “Baryo mi milo”(care înseamnă “Îmi pare bine de cunoştinţă”), “Gdyie ty mieszkas?”(“Unde locuieşti tu?”) sau “To jest Kubanncyk.”(“El este cubanez”). Dar, cum nici una dintre replici nu mi s-a părut relevantă în situaţia dată, i-am răspuns omului “Da, da”. Înţelegeţi, poate, de ce a avut nevoie de ambii ochi să se crucească la mine. M-a salvat venirea lui Tomasz, our landlord.

Tomasz este un individ de 31 de ani, blond (cum altfel?), burlac şi avocat pe deasupra. Dar în spatele tricourilor lui Coca-Cola şi a înfăţişării de băiat cuminte stă povestea unui rebel şi aventurier (nu în sensul negativ) nebănuit. Mi-a povestit cum acum patru ani şi-a petrecut un an în Australia, pentru că şi-a dorit dintotdeauna să colinde continetul. Noua luni le-a petrecut învăţând engleza şi muncind ca piccolo sau barman prin baruri obscure. Iar urmatoarele trei luni, şi-a închiriat cu banii obţinuţi o maşină de terern, şi a străbătut all by himself continentul australian, de la un capăt la celălalt. Mi-a spus că nicând nu s-a simţit mai liber. Mai nou, şi-a reconstituit formaţia rock pe care o avusese în studenţie. Deocamdată fac coveruri după “Paranoid”, a celor de la Black Sabbath, dar speră ca în câteva luni sa-şi lanseze propriul album. Tomasz e, bineînţeles, vocalistul trupei.

Azi ne-a dus pe toate patru Erasmuse la unul dintre cele mai frumoase palate din zona Varşoviei, Palatul Wilanow. Am apreciat gestul lui binevoitor, mai ales că a durat cam 40 de minute să ajungem acolo. Pe drum, nu puteam să nu mă gândesc oare cum cântă Tomasz? Pentru că “Fast and Furious” e o glumă faţă de modul lui de a conduce maşina.

Palatul Wilanow şi grădina sunt -parţial- în reconstrucţie. Un turn a ars într-un incendiu acum două luni, iar grajdurile din grădină sunt refăcute, după înfăţişarea lor iniţială. Cu toate acestea, cei 10 zloti plătiţi pentru turul castelului, şi cei 2,5 pentru grădină au meritat din plin. Construcţia aparţine regelui Jan Sobieski al III-lea, un individ cu bărbie triplă şi privire rece (aşa cum apare el în majoritatea portretelor din palat). De fapt, în spatele înfăţişării lui acre se ascunde o mare pasiune pentru cea care i-a fost soţie. S-a păstrat o colecţie impresionantă de epistole de dragoste, trimise de rege din război şi ni s-a spus că regele purta tot timpul la încheietură o brăţară făcută din părul reginei. Cu un zâmbet plin de subânţelesuri, s-a adăugat că nu era vorba despre podoaba capilară….

M-am mai căznit eu să prind explicaţiile ce ni se aduceau în timp ce stăbăteam sălile de bal, dormitoarele regale sau birourile pline de colecţii de statuete şi monede. Inutil. Mina, una dintre cele două studente finlandeze se extazia în faţa fiecărui scrin şi a fiecărui pat cu baldachin :”Oh, I would like to have That in my house!”. După ce i-am mobilat complet apartamentul ei imaginar cu şifoniere, colecţii de armuri, lighiene de argint şi candelabre de cristal, am sperat că voi putea admira liniştită picturile reprezentând familiile regale ce au stăpânit tronul Poloniei. Dream on! La primele picturi, nu făcea decât să se strâmbe la bărbiile duble ale nobilimii, sau la coafurile punk-like (era teribil de amuzantă moda aceea în Polonia secolului al XV-lea!) ale soldaţilor. Mai apoi, a devenit grozav de interesată de nuduri, pe care ţinea morţiş să le comenteze din perspectiva relaţiei muză-pictor. Da, d’le! Paraşute toate nobilele doamne cu un sugar la piept, sau tinerele fete cărora le se ghicea forma sânilor sub corsetele prea mulate.

Vedeţi, aşadar, că vă pot povesti tot ce i-a plăcut Minei din Wilanow.Vă pot indica toate statuile care au oripilat-o prin mărimea de neconceput a nasurilor, vă pot spune care fresce i s-au părut “cool” şi care sunt kitsh-uri, care prinţesă are rochie “soooo cute” şi care e îmbrăcată cu draperie şi multe alte asemenea picanterii.
Din păcate pentru voi (şi din fericire pentru mine), plec acum to see a movie, la cel mai bestial cinematograf din Varşovia. Nu m-am hotărât încă dacă va fi “Clerks II”, “The Devil Wears Prada”, “Garfield II”, “Sezon Na Misia” sau “Piraţii din Caraibe II”. Nu vreau sa-mi stric surpriza. După, mergem cu Tomasz şi nişte prieteni de-ai lui la un pub, unde ne-a invitat la piwo, normal.

O să aflaţi mâine, deci, cum e cu avocaţii ăştia roakeri din Varşovia. Nu mă invidiaţi. Merg cu Mina.