sâmbătă, 21 octombrie 2006

A închide uşa în stil american

Dap. Cam asta a fost cu filmul meu de aseară. Şi cu piwo de după, cu prietenii lui Tomasz. Unele lucruri rămân pur şi simplu la stadiul de proiect. Colega mea şi Mina, una dintre cele două finlandeze, au făcut un nappy prelungit înspre seară, eu am rămas blocată în faţa calculatorului, şi uite-aşa am ajuns la cinema la puţin timp după închiderea uşilor.

Ne-au aşteptat (în zadar) Virve, cealaltă finlandeză, cu două exchange students din Bielorusia şi un individ pe care tocmai l-au cunoscut. Tipul, tot un zâmbet ni s-a prezentat ca fiind Ronaldo (sau Rolando?), şi după nici 2 minute de conversaţie de încălzire ne-a spus că he’s “throwing a party” la el în apartament. “Would we like to come?” ne-a întrebat. Văzând că ezităm, a început să enumere naţionalităţile tipilor care urmează să vină acolo: un norvegian, doi tailandezi, un mexican, un canadian, un american, doi nu-ştiu-ce, trei nu-mai-ţin-minte &co. Nu că ne-ar fi impresionat anturajul lui multi-naţional, dar fiind fără chef de pub, am acceptat. “Cool!” s-a entuziasmat peruanul nostru şi şi-a scos mobilul. În scurt timp, a început chiar să-i sune pe toţi indivizii care, stupefiaţi, aflau de petrecere. Cum se lăsau cam greu convinşi, Rolando ( sau Ronaldo) insista să le spună că he’s bringing “Girls, man, five of them! No, this is no bullshit!”, moment în care o fată trebuia sa-şi facă auzită vocea, pentru a-şi demonstra apartenenţa la specia feminină.

După o călătorie în celălalt capăt al oraşului, şi o pauză la un ultim magazin deschis pentru a ne aproviziona cu bere, am ajuns la Ronaldo (sau Rolando?) acasă. Apartament de două camere, cu o bucătărie bestială (mobilă de culoarea untului, foarte modernă) şi vizibil inhabitat de masculi. Gunoi urât mirositor, şosete care acoperau ca o husă maşina de spălat, bere în frigider cât încape. Singurul indiciu al unei prezenţe feminine- dischetele demachiante din baie.

Nu ştiu dacă a fost vorba despre lipsa de credibilitate a lui Rolando (sau Ronaldo?) sau despre oboseala prietenilor lui, cert este că doar unul s-a prezentat la apel, tipul din Norvegia. Ceilalţi trei colegi de apartament ai lui Ronaldo (sau Rolando?) plecaseră la o petrecere de două zile, cu singurul scop definit de a se îmbăta tun.

Primele două ore: vizionări de filmuleţe cu Ronaldo (sau Rolando?) făcând surf pe plaja natală, discuţii despre orare, slujbe, vacanţe în Ibiza sau New York, salsa şi băut de bere. Am încercat o bere autohtonă, foarte populară printre polonezi, “Redd’s”, cu trei arome: mere, lămâie şi zmeură. Ciudată. Un fel de cidru, şi nu chiar. La cerere vă aduc şi vouă.

Următoarele câteva ore am trăit un fel de deja-vu dintr-un teen movie. Băieţii care încercau stângaci să ne îmbete (Rolando sau whatever era mereu indignat de faptul că Andreea îşi bea vinul atât de încet, că eu mi-am terminat ciudatul cidru şi nu am cerut imediat altceva că Virve (pentru că numai noi trei fete am mai rămas) nu mai vrea al nu-ştiu-câtelea pahar de vin and so on), sau cel puţin să ne convingă să dansăm în duş, Witek care “fuma” amfetamină cu haşiş (cel puţin asta ni s-a explicat), eu care sorbeam fericită din ceaiul meu de cocaină, adus de Ronaldo pentru “concentrare în timpul examenelor”, noi care cântam în cor Coldplay dat pe foarte tare înainte.
Starea nostră de Zen a durat exact până când un vecin a ameninţat că va chema Poliţia.

Curând n-am dat seama că e groaznic de târziu şi că ar trebui să plecăm pe la casele noastre. Dar un taxi din Praga (cartierul lor) în centru ar fi costat cât vreo 20 de beri cu suc de mere şi noi nu dispuneam de fondurile necesare. Tot de la Ronaldo (sau Rolando) a venit soluţia salvatoare: dormim la el. I-am explicat că avem cursuri şi sâmbăta, iar el ne-a spus că oricum se trezeşte devreme, să plece la Cracovia, unde lucrează în week-end-uri ca transportor de bani. Bine, bine, dar noi nu plecăm la 6 dimineţa! ne-am indignat noi toate. După câteva secunde de cugetare, Ronaldo ne-a spus că putem rămâne până la ce oră vrea muşchii noştri. “But what about the keys?” am întrebat noi în cor. Rolando a zâmbit relaxat. “What could they steal from me? My 2500 zloty laptop, my 1000 zloty sound system? Don’t worry. I can buy them back!”.

Am dormit în noaptea aia într-un tricou cu “NY” cumpărat de la mama lui de acasă şi mirosind a Dolce&Gabbana, într-un pat care nu era al cuiva cunoscut, privind la contururile unor obiecte nefamiliare. Dimineaţa, ne-am sculat ca nişte brânduşe cu rouă, am citit thank-you note-ul lui Rolando, şi am plecat, închizand uşa cum visez de mult să o fac. În stil american.

3 comentarii:

klubber spunea...

Haha! Seems like the Ronaldo (sau Rolando?) experience was pretty funny. Oircum, ma mir ca ati avut curaj sa mergeti acasa la un tip complet strain. Putea sa se intample... orice; iar dupa tonul descrierii nu pare ca ai fi vrut "orice" de la tipu asta :))
Imi plac chestiile astea neplanificate, spontane; de obicei ajungi sa te simti bine, chiar daca, privita din afara, situatia arata hopeless.

PS: pot sa primesc si eu o bere de-aia? :D

Ina spunea...

Klubber,promit ca de acum inainte sa va relatez numai despre magnificele mele realizari academice, asta ca sa nu va faceti o impresie gresita despre viata de Erasmus. E extrem de solicitanta din punct de vedere intelectual ;). Cat despre P.S. :What flavour? :)

klubber spunea...

Ma las pe mana ta la capitolul flavour :P
Prietenu' meu cel mai bun e innebunit dupa bere radler cu lamaie, indiferent de marca; de cate ori ajunge prin Germania isi aduce cateva sticle.