Inozza

Luntrea lui Caron 1310

Ziua petrecută la morgă în aşteptarea cadavrului lui Constantin Rădulescu, omul ucis la scăldat de Preşedintele Asociaţiei Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori (AFAN) din România, Alexandru Rădulescu, a fost lungă şi sufocantă.

Am ajuns cu echipa de filmare acolo, la 8:30 dimineaţa. Deja ne aşteptau la Institutul de Medicină Legală carele PRO TV-ului şi OTV-ului, şi ne-au urmat TVR 1 şi Realitatea TV. Nu înţelegeam exact newsworthiness-ul (valoarea de informaţie a) ştirii. O familie devastată de durere şi încă şocată, urma să vină la morgă să ridice un cadavru. De ce Dumnezeu să le filmezi durerea? Ce să-i întrebi? "Cum vă simţiţi?" Oricum, dacă ştirea apărea pe un singur post, nu puteai să fii tu ăla care n-a dat nici o imagine cu morga.

Aşa că am aşteptat în soarele de Cuptor şi în mirosul de plastic ars mai bine de 9 ore. Nu ştiu dacă aţi stat vreodată în curtea unei morgi mai mult de 1 oră. Nu poţi descrie nici în cuvinte, nici în fraze durerea şi dezolarea scenei. Ne-a luat ceva timp să nu mai înghiţim noduri de lacrimi la vederea unor părinţi ce veneau acolo cu un sicriu ca de păpuşi.

Cu timpul, însă, ne-am obişnuit. Am mâncat ceva de prânz de la un chioşc din apropiere, am povestit planuri de vacanţă. Băieţii de la OTV s-au prefăcut că filmează o asistentă blondă ce ieşise pe un pervaz. Tipa a stat nemişcată acolo vreo 10 minute, zâmbind la camera fără casetă în ea. În următoarele 5 minute a făcut frumos în faţa cameri PRO TV-ului. Şi aia off. M-a durut stomacul de râs.

Dar incidentul care ne-a lăsat pe toţi cu gura căscată a fost următorul. Vine o Dacie 1310, cu doi indivizi de etnie rromă şi piranda lor la bord. Să-şi ridice mortul. Sicriul frumos sculptat era legat cu sfori de portbagaj. Erau primii oameni în ziua aceea care nu veniseră cu o dubiţă sau barem o Dacie papuc să îşi ridice ruda decedată.

Intră cu sicriul şi se întorc în câteva minute, ajutaţi de doi asistenţi. Cei doi negricioşi dau să urce siciriul înapoi pe portbagaj.
- Staţi puţin! se cruceşte unul dintre asistenţi. Doar nu vreţi să-l legaţi acolo, sus!
- Dă ce nu? Ce, crezi că mai simte? veni răspunsul.
- Dar nu-i normal să puneţi mortul pe portbagaj! Dacă, Doamne-fereşte, se rupe sfoara? continuă omul în halat.
- Hai sictir! Crezi că nu-l mai găsim? îi răspunde senin individul.

Şi discuţia a continuat aşa preţ de câteva minute, până când, plictisiţi, cei doi ţigani au consimţit să bage mortul în maşină. Asistenţii au dat să intre în clădire, când un ţipăt de femeie i-a întors. Era o reporteriţă de la OTV.

Ce făcuseră ţiganii? Au deschis binişor sicriul, şi ridicaseră mortul în şezut. Asistenţii s-au întors panicaţi.
- Ce Dumnezeu vreţi să faceţi acum? întreabă unul dintre ei.
- Păi ce? Îl vârâm în maşină! răspunde celălalt ţigan.
- Şi unde îl puneţi aşa?
- Pă scaunul dă lângă şoferi!
- Nu se poate! s-au crucit angajaţii.
- Pă d-aci nu mai cade, vere, că are centură! i-a asigurat omul.
- Şi cum vreţi să mergeţi aşa, cu mortul pe scaun?! Să-l vadă lumea?!? a insistat un al treilea asistent venit în ajutorul celor doi.
Ţiganul s-a încruntat.
- Adă, fă, pledu' din portbagaji! s-a răstit la femeie.
Aceasta din urmă s-a întors cu o pătură pe braţ.

Inutil să mai precizez că stăteam toţi muţi de uimire, ascultându-i în contiunare pe ţigani, care vroiau să acopere mortul, aşezat tot lângă şofer, cu pătura. Nu de alta, dar erau deja agasaţi de insistenţele cadrelor medicale.

Într-un final, după ameninţarea că mortul le va fi ţinut ostatic, până se întorc cu alt mijloc de transport, ţiganii au cedat. Au dat pe spate scaunul de lângă şofer şi au băgat sicriul, cu mortul în el, pe diagonala maşinii.

Cu toţii am oftat uşuraţi când Dacia albastră a dispărut pe poartă. Şi eu recunosc că m-am bucurat atunci când am aflat că familia Rădulesc nu venise personal la morgă. Trimisese, în schimb, patru bărbaţi cu o dubă. Nici unul n-a plâns isteric, şi toţi reporterii au plecat cu buzele umflate.