duminică, 12 noiembrie 2006

Petrecere în stil polonez

Vineri seara, ca orice wild party girl ce mă aflu, după ce mi-am băut ceaiul cu lămâie şi mi-am uscat părul, m-am cufundat în papucii mei pufoşi, şi m-am pregătit să citesc. Era 11 seara.

Colega mea de apartament şi cele două finlandeze m-au sunat din oraş. Să ieşim la o îngheţată. Bine. Îmi trag pe cap un pulover negru, îl iau pe Cătălin de o aripă (colegul de facultate al Andreei care ne-a vizitata câteva zile) şi ies val-vârtej pe uşă.

Normal că ultimul tramvai , pe care l-am luat, ne-a dus la depou. Buuun. Nu-i bai. Ieşim la şosea şi, când se face roşu la semafor, fac slalom printre maşini şi-i bat unui taxi în geam. “Are you free?” îl întreb în poloneza mea impecabilă. “Yeees, for you, of course”.

Ajungem la Sphinx, restaurantul unde trebuia să ne întâlnim cu fetele. Beznă totală. Închideau la 11. Aşa că dăm de fete într-un final, care se aciuaseră la St. Patrick’s, un bar cu mese de lemn solid şi formaţie de rock.

Mi-a plăcut la nebunie acolo. Zeci de oameni, toţi cu câte o halbă urişă de bere în faţă, cântând rock vechi, sau dansând pe scena din faţa formaţiei. Am lălăit şi eu piesele pe care le ştiam în engleză, şi am bătut ritmul pe muchia mesei şi mi-am scuturat energic pletuţele pe cele în poloneză. Polonezii chiar ştiu să se simtă bine. Din păcate, din cauza unor indivizi jenibili şi insistenţi ( to say the least), a trebuit să plecăm de acolo în jurul orei unu.

Ne-am hotărât să mergem în Enklawa, un club fashionable printre varşovieni, deşi ştiam că nu prea aveam şanse să intrăm. Bodyguarzii fac selecţia în funcţie de looks, şi dacă noi, fetele, mai aveam o şansă (mai o fustiţă, mai o blăniţă, mai o cizmuliţă drăguţă), Cătălin era doomed din start. Purta adidaşi şi o giacă de fâş. Înţelegeţi voi.

Aşa că nu am fost taken aback, când nici nu au vrut să asculte argumente. Oricum, era private party. Mergem alături, la Paparazzi. N-apucăm să atingem mânerul uşii de sticlă, că o blondă, îmbrăcată ca un agent secret, cu un microfon discret la ureche, dă zâmbind din cap a negaţie. Pe principiul “Dacă voi nu ne vreţi, mergem altundeva”, am traversat nepăsători strada, şi am intrat la Zoo. Clubul Zoo.

Am dat 15 zloţi pe intrare, aşa că am decis că, indiferent dacă ne place sau nu, stăm. Bună filosofie de viaţă, nu? Zoo e un loc interesant ca arhitectură. Cu mobilier îmbrăcat în textile zebrate, spoturi de lumină roşii, şi un ecran cu proiecţii catchy, dispus în faţa ringului de dans. Trebuie să recunosc că m-am simţit aiurea când am intrat. Puloverul meu negru nu a jignit ochii nimănui în St. Patrick’s. Aici, însă, printre indivizi cu frizuri care de care mai funky, şi fete în combinaţii de topuri cu mărgele imense, curele de blăniţă şi cămăşi retro, mă simţeam ca o pisică în cuşca cu lei. Doar eram la Zoo.

Dar mi-a trecut repede. M-am mobilizat şi m-am dus în centrul ringului de dans, nu pentru că m-aş fi omorât după house-ul şi tehno-trance-ul lor, dar vroiam să văd atmosfera la locul faptei. Trebuie să recunosc că mă uitam cu gura căscată la proiecţia de pe perete. Scene de sex, imagini cu animale din junglă, şi cu oameni din ţările lumii a treia. Toate într-un melanj hipnotizant. Într-adevăr, se simţea ceva animalic în aer. Oameni care se mişcau lasciv, dezinhibaţi, ca sedaţi. Păcat că muzica era limbă străină pentru mine.

Am ajuns acasă frânţi, morţi, copţi, distruşi, rupţi, varză, terminaţi, kaputt, over, finito, buni de dat hrană la chihuahua. Mă voi întoarce la Zoo, într-o bună zi. După ce îmi cumpăr fustiţă leopard.

3 comentarii:

de_ce spunea...

He-he, asa zici ca sta treaba la polonezi, animalici in ceea ce priveste distractia? :) Nice

--
Best regards
de ce

Anonim spunea...

am probleme cu "comentatul" pe blogger, se pare ca nu se pupa in mod deosebit versiunile veche si cea noua, beta.
oricum ce incercasem mai devreme sa las in urma:) e ca ma bucur ca nu stati doar incuiate si iesiti sa traiti clar (??) realitatea varsoviana:).

Ina spunea...

Vio,

Promit ca o sa trec la beta, cum imi fac ceva timp. Cat despre noi care stam numai la domiciliu, no way, Jose! Promit sa aduc si alte dovezi in curand...