Inozza

Recuperând din aşteptare

Că tot vă ziceam zilele trecute de nemaiaşteptare, am trecut ieri la acţiune.

În primul rând, am fost la cea de-a doua zi a festivalului de film românesc în Polonia. Am pierdut din păcate alaltăieri "Cum mi-am petrecut sfâşitul lumii", dar am văzut ieri "Hârtia va fi albastră" (o dramă despre revoluţie, nimic spectaculos, în afară de faptul că am revăzut-o pe Ana Ularu, pe care avusesem un crush cu câţiva ani în urmă) şi "A fost sau nu a fost", o comedie-dramă, la care, chiar dacă nu au înţeles multe dintre subtilităţile culturale, zeci de polonezi din sală au râs în hohote.

La finalul fiecărui film, tăndăleam şi eu prin sală, doar-doar mai aud români. Am cunoscut astfel aseară o familie de români care stau un an în Varşovia. Clujeni amândoi, el lucrează ca profesor la Politehnica de aici, şi ea l-a urmat cu copilul. Am rămas puternic marcată de disperarea lor de a cunoaşte alţi români. Se simt foarte singuri şi caută orice ocazie sa-i cunoască pe câţiva dintre cei 300 de români înregistraţi la ambasada României. M-a impresionat şi Daniel, puştiul lor de 5 ani, care vroia sa mă ia cu el acasă, să ne jucăm. Că ceilalţi copii "nu vor, că nu înţelege ce le zic"...

După film, am fost invitată într-un club de un local Cassanova(cum am fost avertizată), care mi-a promis că-mi arată cum se distrază polonezii adevăraţi. Am plecat cu gândul doar să chill, să admir oameni şi ţoale, dar am dansat de încă mă dor picioarele. Am mers din club în club, în cele mai selecte localuri varşoviene ( Club Hot-L şi Cinnamon fiind doar două dintre locurile în care colegii mei de facultate şi prietenele mele nu au avut acces). A fost pentru prima oară în viaţa mea când am fost cu cineva care a cumpărat şampanie pentru toţi oamenii din club.

La un moment-dat, ne-am trezit cu un flash imens în ochi. Era echipa MTV-ului polonez, care transmitea live din clubul în care ne aflam atunci. Mi s-a proptit un microfon uriaş în faţă (observaţi, vă rog, că din cauza multelor cocktailuri pe care prietenul meu se încăpăţâna să mi le aducă, toate obiectele şi fenomenele au proporţii deformate) şi un tip care mai avea puţin şi exploda de la atâta energie, cu un zâmbet de milioane de Waţi, îmi urlă nu ştiu ce în ureche. Îmi vine să râd în hohote, dar mă abţin şi răspund ceva de genul "Yeah! It's suuuper-fun here! We love the atmosphere!". Cameramanul îmi ia un cadru din vârful cizmelor până în creştet, cu accent pe decolteu, bineînţeles, după care trec la altă tipă. Deci, dacă daţi pe MTV Polonia, tipa cu zâmbet tâmp şi "suuuper-fun-ul" sunt eu. Din păcate. Oricum, după ce ne-au scos flash-ul din ochi, a trebuit să ne aşezăm, că nu mai puteam dansa de râs.

Am ajuns acasă pe la şase, şi am dormit trei ore. Sunt încă puţin mahmură. Să fim serioşi, am băut 5 sau 6 cocktailuri, şampanie în două cluburi, şi, în Klub Egoist, barmanul a insistat să-mi ofere două shot-uri de Zubrowka. Da, Perlis, tăvăleşte-te pe jos de râs. Am băut şi e a naibii de bună :)))

Azi mă mai duc la filmele româneşti, şi mâine ieşim iar. Varşovia e un oraş mare. Şi eu nu mai aştept nimic.