luni, 12 martie 2007

Beautiful Disaster

"Inceputurile sunt intotdeaua infricosatoare, iar sfarsiturile - triste. Numai ce e la mijloc conteaza." Acestea sunt cuvinte de bun-simt rostite de Drew Barrymore pe care incerc sa mi le aduc aminte de fiecare data cand incep un lucru nou.

Vedeti voi, eu nu am fost niciodata buna cu inceputul lucrurilor. O privire retrospectiva asupra inceputului fiecarui ciclu de invatamant o sa va edifice asupra acestui capitol catastrofal al existentei mele.

Clasa I.

Prima zi de scoala. Toti copiii au intrat emotionati in clase, iar parintii au ramas sa-i astepte dincolo de zidurile scolii. Eu nu eram singura. Bunica insistase sa intre cu mine in clasa, motiv pentru care toata lumea, inclusiv "Frau Lehrerin" (invatatoarea noastra) se uita crucis la mine. Iar eu incercam sa-mi pitesc fata sangerie de jena dupa un buchet mare de jerbera.

Clasa a IX-a.

Tin minte ca purtam un deux-piece care imita pielea si ca abia asteptam sa-mi intalnesc noii colegi si noua diriginta. Nici n-am iesit bine din masina, ca mi-am agatat dresurile de un arc iesit din scaun. Grozav! Inutil sa spun ca mi-am petrecut toata ceremonia de incepere a noului an scolar tarandu-ma de-a lungul zidurilor liceului, in speranta ca nu ma va observa nimeni. Stiu ca m-am incapatanat sa tin buchetul de flori la spate, in speranta ca va masca firul acela odios, care cobora ca un dezastru in jos, spre glezna. M-am despartit de buchetul-paravan cu durere in suflet, pentru ca trebuia sa i-l dau dirigintei si am pornit-o spre masina de-a lungul zidurilor. Ma simteam ca Mr. Bean cand incerca sa se fofileze.

Anul I la FJSC

Am gasit cu intarziere amfiteatrul in care se tinea ceremonia de deschidere, si cand am ajuns impreuna cu prietena mea Ligia, nu mai erau locuri in primele randuri, asa ca ne-am dus si noi intr-una din laterale.

La un moment-dat, decanul, tot un zambet, le-a cerut bobocilor "sa se rdice sa-i vedem si noi!". Toata partea centrala a amfiteatrului s-a ridicat in picioare. Din laterala dreapta s-au ridicat anemic doua individe confuze. Da, ati ghicit, eram eu si Lig. Ne-am asezat insa repede jos, simtind penibilul situatiei. Parea ca ne-am ridicat de curiozitate sa vedem si noi bobocii...

In minutul urmator, decanul a spus ca le-a pregatiti bobocilor FJSC surpriza, iar toti studentii din laterala noastra, cei din anul III, s-au ridicat, au scos pungi cu confetti si fluierase si au inceput sa-i aclame pe boboci si sa-i umple de confetti colorate. Ne-am ridicat din nou. De data asta ca sa ne aplaudam colegii boboci, noi, nenorocitele din cealalta parte. Ma simteam ca la un meci in care tinand cu Dinamo, as fi nimerit in galeria Stelei.

Anul II. Prima zi la Giedroyc College, in Varsovia.

Am stat doua ore tintuita intr-un scaun inconfortabil, ascultand niste oameni tinand discursuri si facand spirite intr-o limba total neinteligibila mie. Imi amintesc ca am inteles cand cineva a pomenit ceva de "Erasmus". Mi-am zis "Astea suntem noi!" Si-atat.

Azi.

Azi nu am inceput un nou ciclu educational, dar am impresia ca am primit o lectie de la scoala vietii. Bineinteles, fiind vorba de un inceput, I screwed everything up. Ca doar de-asta sunt eu.

La 13:45 aveam programata o intalnire cu Dan Puric, care trebuia sa se soldeze cu primul meu interviu adevarat. Aveam mega emotii, mai ales ca in cele cateva ori in care vorbisem cu el la telefon mi se paruse incredibil de modest, foarte amabil si cat se poate de down to earth.

Ne-am intalnit, m-a condus in cabina lui, si dupa ce am vorbit putin, am hotarat sa incepem interviul adevarat. Am pregatiti reportofonul si am inceput sa-i pun intrebarile pe care le adusesem de acasa in agenduta mea plina de post-its si notite. L-am ascultat aproape in transa, nici nu-mi venea sa respir. Ma aflam in fata omului care e simbioza perfecta dintre Charlie Chaplin si Mahatma Ghandi si il puteam intreba orice!!!

Dupa zece minute in care ma coplesise prin franchetea cu care descria realitatea europeana cu OMG-urile (organisme modificate genetic), PMG-urile (plante modificate genetic) si SMG-urile ei (aceasta din urma fiind o inventie proprie a lui si insemnand "suflete modificate genetic"), precum si situatia Romaniei de "tara Tampax", ma uit, ca din intamplare, la reportofon. Nu palpaia deloc!!!!

NUUUUU!!!!!! Goooood! As putea deschide o scoala "Academia de ratati definitivi si irecuperabili care vor sa invete cum pot sa faca o varza in viata". Da, omul vorbise 10 minute si cretina de mine nu pornisem reportofonul. Nu mai zic ca nici nu luasem notite, de fericita ce eram. Noroc ca a fost incredibil de amabil si a rezumat, pentru a doua oara, ideile.

Credeti ca this is it? Vaaaaai. Cum nu ma cunoasteti voi deloc. Bineinteles ca atunci cand l-am rugat sa aiba amabilitatea sa-mi pozeze in doua-trei cadre l-am orbit cu blitzul. Ups! Uitasem sa-l scot de cand le facusem doua poze la comanda unor necunoscuti, la metrou...


Si, uite asa, l-am pus pe Dan Purin sa se repete, sa se frece la ochi si sa-si piarda pretiosul timp intre spectacole si interviuri televizate cu intrebarile si prezenta mea stangace.

Sa va spun ca la final m-a ajutat sa ma imbrac si mi-a oferit doua invitatii "pentru tine si prietenul tau" la ultimul lui spectacol, "Don Quijote Made in Romania"? Nu-mi merit soarta. Ar trebui sa fiu ostracizata pe o insula pustie. Iar pe harta lumii, in dreptul aceleai insule, ar trebui sa scrie cu litere aldine "ATENTIE! PERICOL INOZZIC"

10 comentarii:

Anonim spunea...

a zis prietenul sau prietena? :)

lig

Inozza spunea...

Prietenul.EL. :P

PS: Lig, nu mai lasa comment-uri anonime, semnate "lig", ca esti mai rau deca Farfuridi si Branzovenescu :)))

ligia spunea...

>:p Nu am cont pe blogspot si nu reusesc sa le dau semnate. >:P

semnat LIGIA >:P

de ce? spunea...

imi pare rau pentru intamplarile tale, dar nu ma pot abtine sa nu rad :)))

adinutz micutz pufos..ninge peste tine spunea...

De cand ai pomenit de interviu, mi-am zis "sa vezi ca se trezeste cand ajunge acasa de la interviu, cu reportofonul gol!"...dar, spre mirarea mea, te-ai prins la timp! (kidding!).
P.S.: data viitoare vei fi mai atenta
P.S.2: in cazul in care Alex raceste si Lig dispare subit...merg eu pe biletul cu care nu vei mai sti ce sa faci :)))

Ina spunea...

adinoi,

si alex si lig sunt induiosati de grija pe care le-o porti si de spiritul tau innascut de auto-sacrificiu. nu vom uita ce ai fost dispusa sa faci pt tara in aceste momente grele...

ChriSmilla spunea...

inaaaaaaaa, unde cititm interviul cu Dan Puric? [chrismilla at gmail punct com, daca nu vrei sa faci reclama :-p]

bisoux

andru spunea...

Si acum lasand prostiile la o parte, la ce ora si unde ne vedem ca sa mergem la spectacol?

Inozza spunea...

chrismilla,

ma gandeam ca dupa ce il public, poate pun inregistrarea pe blog. dureaza 45 de minute, dar merita fiecare secunda! individul e dintr-o huma aparte.

andru,

vii la capitala? :D

karka spunea...

Shit happens.... ;)