F.M.I.
Candva am citit pe un blog un comentariu la adresa motto-ului ales pentru blogul meu. Acolo, un individ ma critica pentru ca incercam sa par femeia fatala si misterioasa. Oricine ma cunoaste cat de cat, chiar si din lectura blogului meu, ar rade si cu sireturile de ideea asta simpatica. Da, dom'le, orice femeie se vrea fatala, la fel cum orice barbat vrea bilete la finala campionatului mondial de fotbal.
Si e atat de usor sa lipesti o eticheta de oameni, in special de femei! Poarta fuste Diane von Furstenberg, sacouri drepte si balerini negri de la Sigerson Morrison? O nenorocita de carierista! E blonda, are sanii mari si o fusta scurta? One night stand scrie pe fruntea ei! Are pantofi cu toc ascutit, funde in par, sau, mai rau, blugi evazati? Teroare! Nefericita e o demodata! Si lista continua la nesfarsit. Dar ce te faci cand se intalnesc mai multe stereotipuri in cadrul aceleasi persoane? Clar! Face pe misterioasa. Nu e ce pare a fi, dar, ce sa vezi!, nu e nici altceva. Ziua de ieri m-a incadrat, in cel putin doua stereotipuri despre femei, si a culminat cu un spectacol teatral pe aceeasi tema: stereotipiile psihologice si culturale. Dar sa o luam cu inceputul.
Axioma 1: Femeile sexy sunt "usoare"
Cu totii suntem simpatetici atunci cand ne trece prin fata vreo fata uratica, cu o fusta pana-n pamant, ce matura tot ce au "scapat cu vederea" angajatii R.E.B.U. de dimineata, un sacou clapaug si o pereche de ghete. Nimeni nu o judeca din punct de vedere caracterial, poti sa spui cel mult ca nu e prea feminina. Dar daca poarta tocuri, o fusta scurta, si, mai rau, mulata, un decolteu deloc modest, si un mers sigur de sine, nimeni nu se poate indoi: e o bomba sexy, usor de abordat, nu foarte profunda, si o mare amatoare de distractii.
Bob Hope spunea ca atunci cand o femeie isi contureaza buzele, este ca si cand un soldat isi curata mitraliera. Eu l-as contrazice. Este, mai degraba, ca si cand isi semneaza propria condamnare la hartuire sexuala. Bine, asta in cazul in care la ruj a adugat si restul aresenalului de rigoare.
Ieri am purtat, dupa mult vreme, o pereche de sandale cu platforma, o rochita gen country, preferata mea vara, si o nenorocita de pereche de ochelari de soare fumurii. Nu tu decolteu , nu tu ruj rosu, nu tu coapse bronzate de un kilometru la vedere. Si totusi, n-o sa ma credeti daca o sa va spun ca m-a abordat, undeva pe Lipscani, un individ elegant, care, dupa ce m-a complimentat ("Ati auzit azi de la cineva cat sunteti de frumoasa?"), mi-a propus si o...slujba. Va spun doar ca implica sa port discutii "lejere" cu domni americani plictisiti intr-un chat room virtual. Am ramas atat de masca, incat nici nu i-am respins cartea de vizita. Pur si simplu m-am indepartat cu ea in mana. Las' ca daca somez vreodata, o sa am macar un loc de munca sigur.
Axioma 2: Femeile e proaste
Pot sa dau, aproape in orice moment, mostre de misoginism de acest gen chiar in randul unor personalitati de renume. Femeile spun despre barbati ca sunt lenesi, delasatori, cel mult indiferenti. Rar s-a creat vreun curent feminist care sa sustina sus si tare ca barbatii sunt inferiori din punct de vedere intelectual femeilor, sau ca nu pot sa realizeze ceea ce realizeaza in plan profesional femeile. Insa din cele mai vechi timpuri si pana azi, femeile au fost catalogate drept "superficiale", "simpliste" in gandire sau, in cazuri triste "proaste" de-a dreptul. Faptul ca femeile vorbesc doar pentru a se afla in treaba, sau doar pentru a obosi a fost, de-a lungul istoriei fructificat in mii, zeci de mii de bancuri si citate celebre.
Enriyeu Castaldo spunea "Cand o femeie nu vorbeste, sa n-o intrerupi pentru nimic in lume" iar Humphrey Bogart adauga: "Un barbat intelept nu isi contrazice nevasta. El asteapta pana o face ea singura." Alt misogin de mare clasa, Johannes Cotta spunea: "Atentie la o femeie care gandeste logic! Caci logica si femeia sunt atat de heterogene, incat este impotriva naturii cand apar impreuna." Iar urmatorul banc sintetizeaza toate aceste conceptii: " La inceput, Dumnezeu a creat pamintul si s-a odihnit. Apoi a creat barbatul si s-a odihnit. Apoi a creat femeia. Si nici barbatul, nici Dumnezeu nu s-au mai odihnit niciodata si nici nu o vor mai face in vecii vecilor. "
N-o sa va insir de cate ori personalitatile pe care le-am intervievat au zambit cu indulgenta atunci cand m-au intalnit, pentru ca, pe langa faptul ca sunt femeie, mai sunt si atat de tanara, incat se simteau obligati sa-mi explice totul prin figuri de stil cat mai expresive (si va citez un exemplu din interviul de ieri, in care un analist economic incerca sa-mi explice fenomenul modernizarii CEC-ului si al crearii unei infrastructuri "Cum sa va explic, ce vrea sa faca statul cu CEC-ul inainte de a-l privatiza, e ceea ce face gospodarul cand vrea sa-si vanda vaca. Intai o ingrasa, si-apoi o scoate la vanzare. Ati inteles?"). Noroc ca atunci cand vreau sa par "desteapta", imi scot ochelarii mei cu rame retro. Dintr-odata inceteaza comparatiile si metaforele cu necuvantatoare.
Axioma 3: Femeile nu se pot realiza decat printr-un barbat
Nu e necesar sa ne uitam in viata politica romaneasca la bietele femei-politician, carora, vor nu vor, li se pune in carca o relatie mai mult sau mai putin extra-conjugala cu barbati "cu putere", caci, nu-i asa, dupa cum spunea Maurice Chevalier, "Bunul renume al unei femei se datoreaza tacerii mai multor barbati". Cum s-ar putea realiza per se o femeie, atunci cand ea nu e decat "o greseala acceptabila a naturii" cum observa cu umor nimeni altul decat John Milton.
Asta era si una dintre ideile piesei de teatru la care am fost aseara, "Sa epilam spre Vest" (sau "Waxing West", in titlul original). Piesa, scrisa de dramaturgul Saviana Stanescu, o imigranta romanca in Statele Unite, a fost pus in scena la New York de regizorul Benjamin Mosse, si se pare ca s-a bucurat de un succes monstru la teatrul La MaMa, un teatru Off-Off-Broadway. Povestea este simpla: o cosmeticiana romana, Daniela Popescu, pleaca la New York pentru a deveni sotia unui "bastinas" bogat, americanul Charlie Aronson. Piesa imbina atat dificultatile vietii de imigrant, si inadaptarea, cat si fragmente din istoria lui decembrie '89, prin prezenta personajelor Nicolae si Elena Ceausescu, deveniti vampiri, si care bantuie visele tinerei romance.
O tragi-comedie, din care nu stiu cat au inteles americanii, dar in care poti cu usurinta sa iti recunosti matusa, bunica, sau, daca aveti ghinion, chiar mama, in spatele mamei Danielei, care ii atrage atentia la plecarea in State ca are 20 de perechi de chiloti curati in valiza verde si sa nu uite sa si-i schimbe in fiecare dimineata, pentru a nu face o impresie proasta viitorului barbat. Aceeasi mama care se lauda cu "casnicia fericita" a fiicei care "s-a ajuns", vecinelor de bloc sau vanzatoarele de la supermarket, in timp ce Daniela e victima indiferentei lui Charlie, care o intretine fara a o lua in casatorie, si a "cumnatei" sale, lesbiana Gloria.
Intreaga piesa e bazata, de altfel, pe stereotipii: Charlie, workoholicul cu obseseii sexuale, Gloria-lesbiana frustrata, mama Danielei-vesnic nemultumita si dornica de imbogatire rapida, fratele Danielei, Elvis, eternul razvratit, Daniela-femeia slaba, dependenta de afectiunea barbatului, imigranta, est-europeana, Urosh, imigrantul-cersetor visator.
La finalul acestui post lung despre stereotipii, esente, aparente, femei si barbati, as vrea sa raspund unei intrebari cvasi-retorice. Sigismund Freud a afirmat, la sfarsitul carierei sale: "Marea intrebare, la care nu stiu sa raspund in ciuda a treizeci de ani de studiu despre femei, este urmatoarea: "Ce vrea de fapt o femeie?". Ei bine, domnule Freud, si voi, toti misoginii de pretutindeni, o femeie vrea ce vrea orice om: sa o lasati naibii in pace si sa n-o judecati! Va multumesc!
Candva am citit pe un blog un comentariu la adresa motto-ului ales pentru blogul meu. Acolo, un individ ma critica pentru ca incercam sa par femeia fatala si misterioasa. Oricine ma cunoaste cat de cat, chiar si din lectura blogului meu, ar rade si cu sireturile de ideea asta simpatica. Da, dom'le, orice femeie se vrea fatala, la fel cum orice barbat vrea bilete la finala campionatului mondial de fotbal.
Si e atat de usor sa lipesti o eticheta de oameni, in special de femei! Poarta fuste Diane von Furstenberg, sacouri drepte si balerini negri de la Sigerson Morrison? O nenorocita de carierista! E blonda, are sanii mari si o fusta scurta? One night stand scrie pe fruntea ei! Are pantofi cu toc ascutit, funde in par, sau, mai rau, blugi evazati? Teroare! Nefericita e o demodata! Si lista continua la nesfarsit. Dar ce te faci cand se intalnesc mai multe stereotipuri in cadrul aceleasi persoane? Clar! Face pe misterioasa. Nu e ce pare a fi, dar, ce sa vezi!, nu e nici altceva. Ziua de ieri m-a incadrat, in cel putin doua stereotipuri despre femei, si a culminat cu un spectacol teatral pe aceeasi tema: stereotipiile psihologice si culturale. Dar sa o luam cu inceputul.
Axioma 1: Femeile sexy sunt "usoare"
Cu totii suntem simpatetici atunci cand ne trece prin fata vreo fata uratica, cu o fusta pana-n pamant, ce matura tot ce au "scapat cu vederea" angajatii R.E.B.U. de dimineata, un sacou clapaug si o pereche de ghete. Nimeni nu o judeca din punct de vedere caracterial, poti sa spui cel mult ca nu e prea feminina. Dar daca poarta tocuri, o fusta scurta, si, mai rau, mulata, un decolteu deloc modest, si un mers sigur de sine, nimeni nu se poate indoi: e o bomba sexy, usor de abordat, nu foarte profunda, si o mare amatoare de distractii.
Bob Hope spunea ca atunci cand o femeie isi contureaza buzele, este ca si cand un soldat isi curata mitraliera. Eu l-as contrazice. Este, mai degraba, ca si cand isi semneaza propria condamnare la hartuire sexuala. Bine, asta in cazul in care la ruj a adugat si restul aresenalului de rigoare.
Ieri am purtat, dupa mult vreme, o pereche de sandale cu platforma, o rochita gen country, preferata mea vara, si o nenorocita de pereche de ochelari de soare fumurii. Nu tu decolteu , nu tu ruj rosu, nu tu coapse bronzate de un kilometru la vedere. Si totusi, n-o sa ma credeti daca o sa va spun ca m-a abordat, undeva pe Lipscani, un individ elegant, care, dupa ce m-a complimentat ("Ati auzit azi de la cineva cat sunteti de frumoasa?"), mi-a propus si o...slujba. Va spun doar ca implica sa port discutii "lejere" cu domni americani plictisiti intr-un chat room virtual. Am ramas atat de masca, incat nici nu i-am respins cartea de vizita. Pur si simplu m-am indepartat cu ea in mana. Las' ca daca somez vreodata, o sa am macar un loc de munca sigur.
Axioma 2: Femeile e proaste
Pot sa dau, aproape in orice moment, mostre de misoginism de acest gen chiar in randul unor personalitati de renume. Femeile spun despre barbati ca sunt lenesi, delasatori, cel mult indiferenti. Rar s-a creat vreun curent feminist care sa sustina sus si tare ca barbatii sunt inferiori din punct de vedere intelectual femeilor, sau ca nu pot sa realizeze ceea ce realizeaza in plan profesional femeile. Insa din cele mai vechi timpuri si pana azi, femeile au fost catalogate drept "superficiale", "simpliste" in gandire sau, in cazuri triste "proaste" de-a dreptul. Faptul ca femeile vorbesc doar pentru a se afla in treaba, sau doar pentru a obosi a fost, de-a lungul istoriei fructificat in mii, zeci de mii de bancuri si citate celebre.
Enriyeu Castaldo spunea "Cand o femeie nu vorbeste, sa n-o intrerupi pentru nimic in lume" iar Humphrey Bogart adauga: "Un barbat intelept nu isi contrazice nevasta. El asteapta pana o face ea singura." Alt misogin de mare clasa, Johannes Cotta spunea: "Atentie la o femeie care gandeste logic! Caci logica si femeia sunt atat de heterogene, incat este impotriva naturii cand apar impreuna." Iar urmatorul banc sintetizeaza toate aceste conceptii: " La inceput, Dumnezeu a creat pamintul si s-a odihnit. Apoi a creat barbatul si s-a odihnit. Apoi a creat femeia. Si nici barbatul, nici Dumnezeu nu s-au mai odihnit niciodata si nici nu o vor mai face in vecii vecilor. "
N-o sa va insir de cate ori personalitatile pe care le-am intervievat au zambit cu indulgenta atunci cand m-au intalnit, pentru ca, pe langa faptul ca sunt femeie, mai sunt si atat de tanara, incat se simteau obligati sa-mi explice totul prin figuri de stil cat mai expresive (si va citez un exemplu din interviul de ieri, in care un analist economic incerca sa-mi explice fenomenul modernizarii CEC-ului si al crearii unei infrastructuri "Cum sa va explic, ce vrea sa faca statul cu CEC-ul inainte de a-l privatiza, e ceea ce face gospodarul cand vrea sa-si vanda vaca. Intai o ingrasa, si-apoi o scoate la vanzare. Ati inteles?"). Noroc ca atunci cand vreau sa par "desteapta", imi scot ochelarii mei cu rame retro. Dintr-odata inceteaza comparatiile si metaforele cu necuvantatoare.
Axioma 3: Femeile nu se pot realiza decat printr-un barbat
Nu e necesar sa ne uitam in viata politica romaneasca la bietele femei-politician, carora, vor nu vor, li se pune in carca o relatie mai mult sau mai putin extra-conjugala cu barbati "cu putere", caci, nu-i asa, dupa cum spunea Maurice Chevalier, "Bunul renume al unei femei se datoreaza tacerii mai multor barbati". Cum s-ar putea realiza per se o femeie, atunci cand ea nu e decat "o greseala acceptabila a naturii" cum observa cu umor nimeni altul decat John Milton.
Asta era si una dintre ideile piesei de teatru la care am fost aseara, "Sa epilam spre Vest" (sau "Waxing West", in titlul original). Piesa, scrisa de dramaturgul Saviana Stanescu, o imigranta romanca in Statele Unite, a fost pus in scena la New York de regizorul Benjamin Mosse, si se pare ca s-a bucurat de un succes monstru la teatrul La MaMa, un teatru Off-Off-Broadway. Povestea este simpla: o cosmeticiana romana, Daniela Popescu, pleaca la New York pentru a deveni sotia unui "bastinas" bogat, americanul Charlie Aronson. Piesa imbina atat dificultatile vietii de imigrant, si inadaptarea, cat si fragmente din istoria lui decembrie '89, prin prezenta personajelor Nicolae si Elena Ceausescu, deveniti vampiri, si care bantuie visele tinerei romance.
O tragi-comedie, din care nu stiu cat au inteles americanii, dar in care poti cu usurinta sa iti recunosti matusa, bunica, sau, daca aveti ghinion, chiar mama, in spatele mamei Danielei, care ii atrage atentia la plecarea in State ca are 20 de perechi de chiloti curati in valiza verde si sa nu uite sa si-i schimbe in fiecare dimineata, pentru a nu face o impresie proasta viitorului barbat. Aceeasi mama care se lauda cu "casnicia fericita" a fiicei care "s-a ajuns", vecinelor de bloc sau vanzatoarele de la supermarket, in timp ce Daniela e victima indiferentei lui Charlie, care o intretine fara a o lua in casatorie, si a "cumnatei" sale, lesbiana Gloria.
Intreaga piesa e bazata, de altfel, pe stereotipii: Charlie, workoholicul cu obseseii sexuale, Gloria-lesbiana frustrata, mama Danielei-vesnic nemultumita si dornica de imbogatire rapida, fratele Danielei, Elvis, eternul razvratit, Daniela-femeia slaba, dependenta de afectiunea barbatului, imigranta, est-europeana, Urosh, imigrantul-cersetor visator.
La finalul acestui post lung despre stereotipii, esente, aparente, femei si barbati, as vrea sa raspund unei intrebari cvasi-retorice. Sigismund Freud a afirmat, la sfarsitul carierei sale: "Marea intrebare, la care nu stiu sa raspund in ciuda a treizeci de ani de studiu despre femei, este urmatoarea: "Ce vrea de fapt o femeie?". Ei bine, domnule Freud, si voi, toti misoginii de pretutindeni, o femeie vrea ce vrea orice om: sa o lasati naibii in pace si sa n-o judecati! Va multumesc!
2 comentarii:
great post, really great post. Din pacate multi dintre barbatii pe care i-am intalnit, si despre care am crezut ca sunt inteligenti si deschisi la minte s-au dovedit a fi misogini si plini de prejudecati. Ai mai uitat: "Femeile nu pot sa gandeasca in timp ce vorbesc", "Femeile nu vor altceva decat banii nostri", "Femeile discrimineaza barbatii prin drepturile pe care le cer sau le-au obtinut"
:)
da, mersi, nu stiu cum mi-au scapat astea. poate ar mai fi "femeile cred ca snooker e un cocktail" sau "daca le lasi timp liber prea mult la dispozitie, femeile merg la cumparaturi", dar, then again, astea ar trebui incluse la "femeile e proaste" :)
Trimiteți un comentariu