vineri, 7 septembrie 2007

Aventuri cu Prigoana

Nu e ceea ce credeti. Domnul Silviu Prigoana este patronul institutiei media la care am prestat eu mai bine de sase luni de zile, dar, in acest interval, nu am schimbat nici doua vorbe. Mai bine zis, nici nu ne-am vazut la fata. Auzeam tot timpul ultimele insulte pe care si le arunca cu logoreica lui concubina si aveam de suferit atunci cand cei doi porumbei se hotarau sa zboare la New York (pentru ca imi crestea volumul de munca). In rest, stiam la fel de multe despre cei doi cate stie orice fan al mega-box office hit-ului „Bahmulteanu si Prigoana. Povestea continua.”

Am, totusi, doua amintiri dragi sufleteului meu, legate de acest mare intreprinzator si ecologist. Cu emotie in glas, o sa vi le impartasesc si voua…

Prima s-a petrecut intr-o minunata zi de primavera, cand soferul lui Prigoana trebuia sa ma ia de nu stiu unde. L-am asteptat ca fraiera vreo 40 de minute, si, ori de cate ori il sunam, primeam acelasi raspuns: ii pare foarte rau, dar e intr-o misiune speciala pentru sefu’, care-i rupe picioarele daca nu-si face treaba. Ok, imi spun eu. Omul probabil transporta cine stie ce big boss, poate chiar pe jenibila creatura care ii era consoarta lui Prigoana. Ina can wait. Si astept, si astept, si astept. Si, tocmai cand ma pregateam sa-mi comand un taxi, apare omul nostru, tot transpirat si pierzandu-se intr-un lung sir de scuze. Eu, inima caritabila, il scuz, dar nu ma pot abtine sa nu-l intreb ce l-a retinut cam o ora. Imi zice sa ma uit in spate, pe bancheta. Acolo, infasurat in sacoul lui de sarbatoare si fixat cu centura de siguranta, precum un beblus, era un…

-UN BEC?! EU AM ASTEPTAT O ORA PENTRU UN BEC? CA TU SA CUMPERI UN BEC?

S-a facut tot rosu. Ca sa nu tip, ca daca nu facea rost de becul asta, isi pierdea slujba. Cum sa nu tip, daca stiam ii luam eu trei becuri, heck, patru! Nu, ca nu e un bec pentru bucatarie, e un bec special. Si, ca sa evite un alt potop de salivo-tipaturi din partea mea, in timp ce stateam la semafor, a descoperit continutul sacoului cu miscari de closca. And there it was! Cel mai mare bec pe care l-am vazut in viata mea. Mi-era greu sa cred ca gigantul urma sa lumineze budoarul lui madame “Zau!”, asa ca l-am intrebat la ce Dumnezeu poate servi un asemenea bec? Mi-a luat ceva timp sa-i pun explicatiile cap la cap. Ca era din ala vechi, vechi vechi, cum tineau oamenii aia cu cutii negre. Dricarii? il intreb eu. Nu, ca era din ala in loc de blitz. Blitz la dric? Nu! La poze. Poze la inmormantare? Eram amandoi transpirati dupa atata dialog. Intr-un final, si-a strans toate cunostintele discursive si a reusit: mai demult, acum sute de ani, imi explica el, oamenii care faceau poze se bagau sub o cutie neagra si aveau un bec in mana. E! Asta e un bec de-ala. De poze. Vechi.

Se pare ca sefu’ colectiona chestii vechi, cu care isi umplea sistematic biroul. “Ca in baie are zeci de cutii de mobile! Si n-are loc si de becuri!” imi explica pe un ton de Rainman soferul Gigel (numele e, bineinteles, modificat, pentru a proteja identitatea personajului :) ). Am ras eu cat am ras de bec, dar, la urmatoarea oprire, m-am trezit pe scanului din spate, unde, la rugamintea sefului, urma sa tin in brate becoiul, ca nu cumva la vreo curba sa se dezechilibreze si sa se ciobeasca. Si, uite asa, am mers eu prin Bucuresti cu un bec de o suta si ceva de ani la piept, de parca ar fi fost primul meu nascut sau, cel putin, mostenitorul tronului Danemarcei. Si, spre deliciul vostru, am imortalizat momentul, pe care il voi numi (sugestiv)



“Ina si becul lui Prigoana”







A doua amintire este dintr-o seara senina de vara, cand, ca un hot, m-am strecurat in biroul alaturat, unde o echipa de tineri entuziasti lucreaza de zor la campania electorala a lui Prig (hm…nu stiu daca Prig suna la fel de bine ca Iri. Astept sugestii). Bine, nu va alarmati, nu este nici o campanie electorala INCA, dar, rumour has it, Prig va candida la primaria capitalei. Siiiii, pana la momentul acela mult-asteptat, nu sta cu mainile in san. Mai bine zis, “polueaza” la modul cel mai ecologic posibil mintile urmasilor nostri. A lansat o revista pentru pustime, distribuita cu mare aplomb prin scolile patriei si intitulata sugestiv “Pliciman”.

Acum, pentru ca voi clar nu sunteti la curent cu galeria mioritica a supereroilor, sa va explic. Pliciman e un supererou, ecologist din fire, mare iubitor de caprioare si copii, a carui arma letala e…un plici! Pliciman asta al nostru, cu “P”-ul mare cat toate zilele pe cravata lui de supererou, seamana izbitor de mult cu…Prig. Dar explicatia trebuie sa fie admiratia netarmurita a respectivei redactii fata de seful lor si, in nici un caz faptul ca Prig si-a dat comanda la un supererou dupa chipul si asemanarea lui.

Nu e greu de banuit ce se va intampla peste ceva vreme, atunci cand, dupa ce isi va fi lansat si televiziunea ecologica, Prig isi va depune candidature pentru postul de edil-sef al urbei noastre poluate. Copiii de pretutindeni, din Berceni pana in Vitan si din Apusului in Militari, vor cere cu totii, intr-un cor de glasuri pure si ingeresti: “Pliciman primar! Pliciman primar!” Si cine va fi atat de mizerabil si negru la suflet, incat sa nu voteze cu supereroul preferat al micutului sau?

Priviti imaginile de mai jos (sustrase, ce-i drept, ilegal, si fotografiate de subsemnata in mare secret, de pe o macheta a Pliciman). Cum sa nu-ti doresti ca Omul cu Pliciul sa devina primarul tau si sa bicuiasca (sau pliciuiasca, ma rog) coruptia si mizeria din urbe?

“Pliciman primar! Pliciman primar!” :))))))))))))))))))))))))))




10 comentarii:

Stefan spunea...

Prighi s-ar putea sa sune mai bine (macar asa e in ton cu [v]Iri). :))
PS: In ultimul cadru din ultima poza a revistei: mi se pare doar mie sau... se intampla ceva? :))

Inozza spunea...

stefan,

se "intampla" doar Pliciman, care le spune copiilor rupti de tristete plecarii lui: "Acum trebuie sa plec! Undeva e nevoie de mine!" :))

Mai tare mi se pare replica pe care o are atunci cand tine copiii in brate, pe banca: "Ca si voi, iubesc natura, copacii, florile, animalele, pasarile, pestii...Ma doare atunci cand cineva le provoaca suferinta. Mi-as dori ca Pamantul sa fie o gradina!..."

...si acum vin eu si intreb: daca Pamantul ar fi tot numai o gradina, n-ar da ROSALUL faliment? :))

Stefan spunea...

Inseamna ca era doar imaginatia mea bolnava in actiune. :D
Iar replicile lui Pliciman sunt "geniale". >:)

dodo spunea...

as vrea sa fiu becul lui prigoana

zeicani spunea...

"Pliciman"! Genial! Trebuie totusi sa apreciem ca Prigoana are simtul umorului. Abia astept sa vad campania electorala a lui Prigoana. Votati Pliciul!

costin spunea...

Tare aia cu "Votati pliciul!"

@ dodo,

nu esti singurul. ;)

Inozza spunea...

dodo si costin,

sa inteleg ca ati vrea sa aveti 100 de ani si sa atarnati de un perete din biroul lui prighi (dupa cum bine ii spunea stefan)? :))

zeicani,

ar fi greu sa nu aiba simtul umorului cand are drept "sotie" o gluma ambulanta. cat despre campanie, be careful what you wish for... :)

malina spunea...

Si totusi cam cat de mare era becul ala, ca din poza nu-mi dau seama?
Si unde l-o fi gasit?

malina spunea...

aaaa...acum am vazut, il tineai pe genunchi!

Acum ma intreb cum il foloseau oare fotografii in trecut...

Inozza spunea...

malina,

din cate am inteles, are niste anticari care ii aduc obiecte vechi de pe afara, si il anunta ori de cate ori au ceva pe gustul lui. cat despre cum il foloseau fotografii in trecut, beats me :)