Scârbotecare

-Cine a lăsat astea aici pe masă?

-O fată, dar n-am văzut-o.

-Nu şi-a trecut numele în caiet, handicapata?

-Nu cred, stai că verific.

-Da’ ştii măcar cum arată?

-Nu sunt sigură...

-Lasă că ţi-o prind eu! Şi-atunci să vezi cum mă bag în ea! Să se-nveţe minte! Şi tu când o vezi să o faci cu ou şi oţet, auzi?

-Da.

Următorul dialog s-ar fi putut petrece între gardiana şefă şi cea adjunctă, pe holurile penitenciarului pentru femei Târguşor din satul cu acelaşi nume. Şefa ar fi învăţat-o pe subalternă cum să bage spaima în deţinute şi cum să „le înveţe minte”.

De fapt, scena s-a petrecut mult mai aproape de noi. Mai bine spus astăzi, la biblioteca facultăţii mele, între o bibliotecară mai veche, şi una recent angajată. Iar „handicapata” care uitase nişte cărţi pe masă este colegă cu mine de an, dar nu le-aş fi spus cum o cheamă nici dacă mă torturau.

Femeile astea în mod cert şi-au ratat vocaţia. În Epoca Antică ar fi făcut istorie torturând creştinii şi aruncându-i la lei. Mai apoi, în Evul Mediu, şi-ar fi câştigat existenţa vânând femei acuzate de vrăjitorie şi arzându-le pe rug, pentru ca, în plină epocă modernă, să fi ajutat la „purificarea” rasei aeriene.

Exagerez, dar replicile lor m-au lăsat mască. Le-aş fi întrebat cum îşi permit să se adreseze astfel unei studente, dacă falca mea nu ar fi fost ocupată să stea căzută de un metru. „Mă bag în ea” şi „s-o faci cu ou şi cu oţet” fac mai nou parte din fişa postului de bibliotecară şi eu nu ştiam? Last time I’ve checked, tot ce trebuia să faci era să fii scârbită şi să te prefaci mereu ocupată cu orice altceva decât ajutatul studenţilor cu cărţile (a, da, şi cu butt kissingul profilor).

Bibliotecara mea din liceu era o femeie mărunţică, ce purta mereu o rochiţă maro sau neagră şi o pereche de ochelari imenşi, tip fund-de-borcan. Cu toate acestea, era cea mai amabilă persoană şi ţi-era mai mare dragul să povesteşti cu ea la pauză despre ce ai mai citit. O dată ştiu că am chiulit la latină şi m-am ascuns la ea, printre rafturi. Mi-a făcut un ceai de tei.

Însă scârbotecarele FJSC te umplu de nervi. Intri student normal, dornic să citeti, şi ieşi complet scârbit şi dornic să nu mai calci pe acolo niciodată. Şi ne mai întrebăm de ce biblioteca e aşa evitată de studenţi? Păi dacă vreau să mi se facă greaţă, prefer să mănânc gândaci. Măcar ştiu o treabă.

In Books We Trust

Weekendul asta, dupa cum bine stie toata populatia cititoare de carte a Bucurestiului, a avut loc a nu stiu cata editie a targului Gaudeamus. Am participat activ, si m-am intors cu cinci carti care au fiecare cate un rol precis : una sa ma scoata (macar un metru) din mocirla de ignoranta in care bucuroasa mi-am pus cortul, alta care sa ma faca mai eficienta, una sa ma binedispuna, una sa ma decontecteze si una sa ma puna pe ganduri.

Cartile au fost intotdeauna, altaturi de jucarii, una dintre marile bucurii ale aniversarilor si sarbatorilor, in general. Pentru ca ele, spre diferenta de un parfum pe care il consumi sau de o bratara de care te plictisesti sunt de multipla si nesfarsita folosinta, and God is my witness, pe unele le-am citit de 7-8 ori, si, daca imi mai ies in cale, nu ma sfiesc sa le mai citesc inca o data.

Iata de ce, un soricel de biblioteca timid, ca mine, nu poate accepta usor ideea ca au aparut e-books. Am vazut ca si altii au dileme ca ale mele. Inteleg utilitatea cartilor in format digital, si vad bine ca in loc de ditamai dromaderul de biblioteca de la bunica, as putea avea lejer un raft de CD-uri, sau, si mai bine, o conexiune buna la Internet.

Ba chiar am inceput sa ma folosesc din plin de avantajele noii ere a lecturii. Biblioteca online a Universitatii Cambridge musteste de carti de fictiune sau de critica geniale, unele chiar rare (desi, aici astia au impus unele restrictii, in sensul ca anumite carti pot fi citite doar de studentii sau profesorii lor) la care n-as putea avea acces decat daca as plati o caruta de bani. Ei, in schimb, te lasa sa le downloadezi (cum am spus, cu mici exceptii), ceea ce este extraordinar for any geek ! :) Plus ca mai au o chestie foarte simpatica, care te face sa te simti ca intr-o biblioteca adevarata : sistemul bibliotecii e inchis in fiecare luni intre 8.30 si 8.45 dimineata, si in fiecare zi intre 1 si 2. Parca poti vedea cu ochii mintii bibliotecarele virtuale care ies in pauza lor virtuala sa bea ceai si sa manance biscuiti virtuali. :)

Tot asa, am descoperit Project Gutemberg, o biblioteca online cu mai bine de 21.000 de tomuri, de unde numai ieri au downloadat cam 109 mii de oameni carti (in total au cam 3,5 milioane de utilizatori pe luna). Ciudat sau nu, in top downloads (atat ieri, cat si saptamana trecuta, cat si intreaga luna, de altfel) au tronat un manual de chirurgie (e evidenta psihoza creata de Grey’s Anatomy), Beowulf (m-am mirat putin, dar am vazut ca a aparut recent filmul, deci it all makes sense) si Codul Bunelor Maniere. Vara asta, cartile cele mai cautate, pe langa cele de mai sus au fost Kamasutra si Pride and Prejudice a lui Jane Austen. Cat despre mine, mi-am downloadat in seara asta Ulysses a lui Joyce pentru ca n-am reusit sa o citesc in liceu, dar va trebui sa stea pe banca de rezerva. Deocamdata ma concentrez sa dau gata cele cinci Gaudeamuse :)

Ultima gaselnita in materie de biblioteci virtuale, si, de departe cea mai simpatica, este un site numit Dailylit, care iti imparte cartile in "portii" pe care ti le trimite, zilnic, pe email, la ora specificata de tine (unele contra-cost, insa majoritatea sunt gratuite). Ma pregatesc incantata sa citesc Democracy in America a lui Tocqueville (tot o restanta din liceu), doar ca numai primul volum imi va lua (nici mai mult nici mai putin decat)...205 zile. Iar daca ii supravietuiesc, volumul doi cu cele 137 de "imbucaturi" sigur ma va termina. Dar vorba aia, la anul pe vremea asta o sa fiu mai inteleapta cu doua volume :)

Totusi, at the end of the day, dupa ce ecranul calculatorului e cufundat in bezna si eu stau comfy in pijamale in varful patului, tot cartile din carne si oase de hartie raman baza. Caci, nu-i asa, e-books au un mare si infinit dezavantaj : nu poti sa-ti inmoi degetul aratator in gura pentru a da paginile. Iar asta, dragii mei, este marea desafatare a lecturii :))

Stupid People’s Day

Dimineata a inceput minunat. La 9 am primit primul telefon:

-Alo, buna dimineata! Va sun in legatura cu anuntul din ziar…

-Buna dimineata! Va intereseaza iepurasul ?

-Nu, doamna, vreau sa va fiu sofer !

-Cred ca ati gresit numarul !

I-am inchis furioasa telefonul. Ce oameni nesimtiti! Sa ia numarul de la un anunt pentru animalute si sa faca farse!

La 10 fara un pic, al doilea :

-Buna ziua...anunt....ziar....

-Ha ?....

-Sofer....

-Greseala !

Abia pe la al 5-lea apel m-am dezmeticit. Eu nu dadusem anunt cu Minny la ziar ! Asa ca il intreb pe al 6-lea despre ce ziar este vorba.

-Viata romaneasca, domnisoara !

-Ati zis « Piata romaneasca » ?

-Nu, « viata » !

M-am gandit ca tipul, evident, face misto de mine. Asa ca il intre acelasi lucru si pe al 6-lea. Mi se confirma. Pe la al 9-lea, ma destept si mai tare :

-Si asta e un ziar regional ?

-Nu, doamna ! E local !

-Si in ce localitate apare ?

-Va bateti joc de mine ?

-Nu. E o greseala la mijloc.

-In Galati, evident !

28 de apeluri intr-o singura blestemata de zi. Azi m-am simtit ca o nenorocita de centralista, doar pentru ca cineva a gresit un numar de telefon, atunci cand a dat un anunt in « Viata romaneasca », cum ca angajeaza sofer personal.

Dar ziua mea a fost mai lunga, de fapt. Ceea ce m-a scos din toti pepenii a fost altceva, mai mirobolant decat faptul ca 28 de potentiali soferi m-au deranjat astazi in timpul trainingului.

Posta Romana este o institutie de incredere a statului roman, de zeci de ani. Am trimis colete sau scrisori cu liniste in suflet, fiind convinsa ca sunt pe maini sigure si ca o sa-si atinga destinatie. Pana azi. De fapt, azi sunt atat de furioasa, incat Posta Romana are noroc ca am o viata prea haotica, pentru ca daca as fi avut cat de cat timp liber, i-as fi dat, pur si simplu, in judecata.

Istoria, pe scurt. Comand prin posta un produs de la o firma. Colega mea de apartament comanda si ea un produs de la aceeasi firma. Ea merge la posta azi, eu ii spun ca nu am timp azi si ca o sa merg maine. Dupa-amiaza, primesc mesaj de la ea : « Nu mai trebuie sa mergi tu la posta, ti-am luat eu coletul ! Te pup ! ». Dupa cateva secunde in care ma gandesc usurata « Wow, ce bine ca nu mai merg pana la posta », IT hit me. Stai putin, cum adica poate orice persoana sa ridice un colet pe numele meu ? Daca numele meu este Popescu Andreea, si persoana respectiva e Ionescu Alexandra, ce conteaza ca stam amandoua pe Strada Virtutii la numarul 14 ? Pai daca stam intr-o casa cu doua etaje, unde la fiecare etaj sta alta familie ? Am ajuns acum sa incredintam coletele oamenilor pe ideea de « A, stati si dvs pe strada Macilor ? Perfect ! Nu vreti sa luati coletul dnei Georgescu ? » Cum isi permite un angajat al Postei Romane sa dea coletul cuiva unei alte persoane, daca numele din buletin este altul ?

Nu accept asa ceva pe principiul « Traim in Romania, obisnuieste-te cu ideea !» cum mi-a raspuns o prietena in seara asta cand i-am povestit. Unde este promisiunea de confidentialitate si de siguranta pe care o face Posta Romana ? Pai sa mai am incredere sa comand ceva on-line ? Si daca imi ridica coletul vecina de pe colt ?

Dupa cum am spus, insa, nu am energia necesara sa-i dau in judecata, si nici macar nu-mi mai doresc cu ardoare sa le scriu o scrisoare de plangere, cum intentionam pe drum spre casa. In fond, una dintre lectiile pe care le-am invatat saptamana asta e ca oamenii vin inaintea regulilor. Si poate angajata de la Posta s-a gandit sa ma scuteasca de un drum. Si totusi...

Iarta-ma, Minny !

Intr-o lume perfecta, as avea o gradina cu gazon, unde tu ai face tumbe si sariturile tale de cangur preferate. Intr-o lume perfecta, nu ar exista cabluri de incarcatoare, foehnuri, imprimante sau fiare de calcat pe care tu sa le rozi, ca apoi eu sa ma supar pe tine. Intr-o lume perfecta, tu nu ar trebui sa stai captiv intr-o cusca, de unde sa ma privesti cu ochi plini de repros. Intr-o lume perfecta, ai avea a lady rabbit, cu care sa mai schimbi o privire si pe care sa o speli delicat pe blanita. Intr-o lume perfecta, intreg apartamentul meu ar fi o gradina de zarzavat si eu nu m-as supara niciodata daca ai sta toata ziua si ai smulge capatani de varza.

Dar tu ai o cusca, Minny. Si tu rozi cabluri, Minny. Si nu am nicio belstemata de gradina unde sa te scot, Minny. Si tu pe balcon ingheti, Minny. Stiu ca niciodata n-o sa stii ca e vina mea, dar eu am scris anuntul ala. L-am scris cat de bine am putut, am incercat sa nu omit nimic: faptul ca ai o blanita frumoasa, ca sari ca un cangur pe covor, ca iti place Milka cu capsuni si covrigeii uscati, ca tot timpul faci shushu doar in coltul tau. Daca mi-ar mai fi ramas randuri, le-as fi spus cum iti place tie sa fii scarpinat dupa gat si cum fugaresti ca o pisica papucii mei roz prin casa.

Si, Minny, iarta-ma ca te-am facut sa stai asa frumos la poze in seara asta. Sunt o Iuda. Daca nu mai vrei sa primesti fan vreodata din mana mea, te inteleg perfect, sa stii...Doar...iarta-ma, Minny.

La surf

In ultimele cateva zile, am comis doua dintre cele mai mari trei greseli pe care bloggerii de pretutindeni le evita cu orice pret: am postat o poza cu mine si am scris (de bine, de rau, nu conteaza) despre o personalitate controversatat, cu la fel de multi suporteri, pe cat opozanti.

Spasita, incerc sa-mi repar gafele printr-un subiect neutru, as zice eu, ultimele descoperiri pe care le-am facut surfing the net. In ordinea importantei :

1. Courtesy of Smilla, am gasit FreeRice, un site foarte dragut si util. Ce face Free Rice? Iti imbunatateste vocabularul limbii engleze, in timp ce tu ajuti ca oameni amenintati de moartea prin inanitie sa primeasca orez. Cum? Jocul nu implica nici un cost. Tu trebuie doar sa gasesti sinonimul corect al unui cuvant dintr-o lista, si pentru fiecare cuvant gasit corect, companiile care isi fac reclama la subsolul paginii doneaza banii pentru 10 boabe de orez, pe care apoi Organizatia Natiunilor Unite le va cumpara. Pare putin, stiu, dar zilele trecute am jucat vreo 2 ore si am ajuns la mii de boabe de orez, plus din ce in ce mai multe cunostinte de engleza. Win-win situation. Personal, mi se pare o idee geniala. Ieri s-au strans 201.226.610 boabe de orez, un record pana acum din 7 octombrie, cand s-a lansat site-ul. Nu vrei sa donezi orez si tu? :)

2. Apoi, am descoperit Babel Fish Translation, de la Altavista, cea mai mare inventie de la mascara waterproof incoace. :) Aceasta unealta nu numai ca iti permite sa traduci texte dintr-o limba in alta (din japoneza sau portugheza in engleza, de exemplu, dar si din italiana in franceza sau din franceza in greaca) dar chiar si site-uri dintr-o limba in alta! Datorita lui, am ajuns in sfarsit sa citesc posturi in portugheza, rusa, sau chiar japoneza! Must-have! Daca intalniti bannerul Babel Fish Translation pe un site/blog si dati click pe un stegulet, tot site-ul va fi tradus in limba respectiva. Foarte, foarte util ! (in caz ca stiati de acest tool deja, don't mind me :D)

3. Last but not least, am descoperit cu mandrie si emotiune in cord ca Inozza e recomandata de site-ul petocuri.ro (scroll down page), care e foarte women power, yet stylish. Sort of like…me! Glumeam, glumeam, haitele de haters sa se relaxeze!

All in all, acestea sunt descoperirile mele virtuale din aceasta saptamana. Urmeaza un weekend foarte ocupat, in care abia o sa am timp sa respir, dar si o saptamana foarte incitanta, in care o sa va duc in culisele unui training de leadership. La finalul saptamanii urmatoare o sa dau un examen, si daca sunt fata cuminte, voi primi un atestat recunoscut de Ministerul Muncii. Cu alte cuvinte, o sa am si know-how-ul care imi lipsea to rule the world! Muhahahahaha.

Culmea talentului jurnalistic

“Daca il parasutezi acum pe Cristoiu in desert si il lasi acolo, peste sase luni o sa vezi beduinii cum stau la coada in fata oazei lui sa cumpere ziare, chiar daca nu le scrie in araba”. =)))))

Mihai Coman, decanul FJSC

Hips Don’t Lie…

O sa notez data de azi in calendar. Inca de azi-dimineata, de cand am citit Evenimentul Zilei, simt ca parca ar fi ziua mea. Ani de regimuri, luni de incruntat in oglinda, zeci de haine S ratate, mii de clipe de regret ca nu ma inscriu in „tiparele“ rigide...toate au disparut printr-un simplu „puf ! “.

Si uite-asa, un articol din Evenimentul Zilei de azi arata ca specia mea, femeia-clepsidra, amenintata cu disparitia si gonita din majoritatea locatiilor stapanite de specia femeia-schelet (sau femeia-fibra), are si un mare atu.

„Femeile cu talie de viespe si solduri mari sunt mai inteligente decat cele care au intregul trup tras prin inel sau decat cele care au o forma a trupului care aduce, mai degraba, cu un oval. Aceasta este concluzia unui studiu facut recent de cercetatorii de la Universitatile din Pittsburgh, California si Santa Barbara, releva „The Sunday Times”. In plus, femeile care au corpul in forma de amfora dau nastere unor copii cu un coeficient de inteligenta mult mai ridicat. “

Nu stiu daca articolul a fost scris de cercetatori de sex feminin, poate si ele posesoare ale unor siluete de tip amfora, dar cert este ca exista si o explicatie stiintifica la mijloc. Si, intre noi fie vorba, chiar daca nu ar exista, it makes me damn happy and proud !

Mai jos aveti o dovada a IQ-ului meu ridicat :))

...alaturi de o mostra a capacitatilor cognitive peste medie ale Monicai Bellucci :))

Better late…

Dupa cum va spuneam in postul trecut, depresia faptului de a avea timp liber (si rusinea de a accepta acest lucru) m-au impiedicat sa comunic eficient cu voi si sa va impartasesc ce s-a mai intampla cu viata lui eu saptamana trecuta.

Asa ca profit de faptul ca ne-am adunat toti azi aici (ah, ce spirituala sunt! somebody stop me, pleease !) sa va pun la curent :

- am scapat de lucrarea de licenta, courtesy of consiliul profesoral FJSC

- mi-am cumparat trei CD-uri Beethoven, 1 Tchaikovsky si 1 Pilates :)))

- mi-am cumparat markere, lipici, dosare si pixuri de 700.000 si ma simt implinita

- inozza a fost votat in top 20 cele mai bune bloguri pe 2007 (unde e pe locul 33. hihi, doar eu puteam fi a 33-a din 20); pentru detalii despre Ro Bloggers Survey si acest top vedeti postul lui Manafu si al lui Carmen Holotescu

Vreau sa multumesc celor 9 cititori care m-au votat si sa le promit ca one day o sa ma ridic la nivelul asteptarilor lor. By the way, cineva mi-a trimis de curand un link catre un « top al celor mai sexy bloguri din Romania » unde ocupam un bine-meritat loc 154 sau asa ceva :)))))). Nu mai am linkul, dar sentimentul de inaltare care m-a cuprins la vederea acelui clasament inca persista.

Nu mai stiu ce personalitate a emis odata o replica de geniu : « Perseverati, cultura e pe-aproape! » Parafrazand-o, as spune : « Don’t give up, sexyness is just one click away!”

Molcom

Cand te intorci dupa o vizita medie sau lunga din strainatate ai nevoie de o perioada de « platou » in care sa reacomodezi cu locul, sa-ti aduci toate facturile la zi, sa iti vizitezi rudele s.a.m.d. Saptamana trecuta a fost o adevarata nebunie in acest sens. Am descoperit atunci ca, dupa 10 luni de zile fara vacanta sau concediu, aveam timp liber doar pentru mine. Ceea ce, dupa cum, bine puteti intui, ar trebui sa socheze orice om cu bun-simt.

Am avut o mini-criza de depresie. In primul rand, intervalul orar 18-23 a fost unul cumplit. In ultima perioada am fost obisnuita sa ajunga acasa pe la 22-23, ceea ce imi lasa vreo 1-2 ore pana sa ma culc. Acest interval trecea fara prea multe evenimente. Moarta de oboseala cum eram, imi luau vreo 10-15 minute sa descui usa (chiar mai mult daca nimeream alt apartament si nu se nimerea nenorocita de cheie). Alte 15-20 de minute erau ocupate cu scoaterea cizmelor, trantirea gentii pe podea, scoaterea jachetei, tararea pana in camera mea. Hranirea lui Minny imi ocupa alt sfert de ora, si daca mai aveam suficienta energie, ma hraneam si pe mine. Asa ca, la capatul a doua ore, ma tranteam pe pat si, cu putin noroc, adormeam inainte ca ceasul sa sune desteptarea.

Inchipuiti-va, asadar, cum e sa ai jumatate de zi la dispozitie! O orgie! Bineinteles ca la inceput am negat aceasta crunta realitate. Mi-am ocupat fiecare minut din timp cu tot felul de activitati, care de care mai importante si acaparante: am fost la cumparaturi de conserve si la cumparaturi de verdeturi, mi-am clasificat cursurile in functie de numarul de pagini, i-am dat lui Minny morcovi prin razatoare, mi-am aranjat gelurile de dus si cremele de corp pe etajera dupa data expirarii. Serile plangeam din diverse motive, care de care mai bine-intemeiate, gen: I’m an awful, awful person si o sa mor singura si roasa de Minny pentru ca nu am timp pentru prieteni sau I’m a big loser; pe cand eu inca ma straduiesc sa invat capitalele Africii, March Boedihardjo (cel mai tanar student din lume) s-a plictisit de facultate la 9 ani si afirma : "Am fost foarte bucuros cand am fost admis la facultate, insa acum sunt profund dezamagit. Am constatat ca profesorii de la universitate ne predau tot felul de lucruri vechi, lucruri pe care eu le-am invatat deja in urma cu doi ani. Am senzatia ca imi pierd timpul prin aule". Si eu care ma simt asa desteapta cand stau o ora la biblioteca si picotesc langa calorifer...

Revenind. Dupa cum bine ati putut banui, timpul meu liber s-a incapatanat. Oricat m-am straduit eu sa ma prefac ca nu exista, de fiecare data cand ma intorceam acasa, el statea tolanit, ca un mare spatar sau paharnic (inca nu m-am hotarat) si-mi ranjea dezgustator. Si astfel, la finalul unei saptamani de lupte intense, m-am declarat invinsa si l-am imbratisat.

Deocamdata nu am stiut ce sa fac cu el. Ca sa nu se simta nebagat in seama, sambata l-am dormit o bucata. Alta bucata am citit revistele la care am restante (cred ca sunt singura persoana din Romania care si-a luat Elle pe noiembrie, desi inca nu a scos din tipla Elle de octombrie) si am reintrat in contact cu mirajul cinematografic.

Am vazut « American Gangster », cu Denzel Washington si Russel Crowe, un film bunicel, as zice, desi mi-a lasat o impresie foarte puternica de deja-vu. (Daca il vedeti, spuneti-mi si mie daca e vreun remake celebru si-s eu grea de cap.) Am mai vazut (pentru a cata oara?) clasicul si apoape perfectul « Pretty Woman », pentru ca muream sa revad scena de la restaurant cu « Slippery little suckers ! » si sa reascult « No explanation » a lui Peter Cetera. Cu riscul sa par copilaroasa, de ce nu mai reuseste generatia de scenaristi 2000 ceea ce a reusit Lawton la 1990? O intriga simpla si curata, replici geniale prin simplitatea lor, personaje stereotipe, yet memorabile. Stiu ca vreo 90% din succesul filmului s-a datorat « chimiei » dintre Richard Gere si Julia Roberts (si farmecului lor separat), dar actori talentati si charming sunt si azi. Mi se pare tot mai rar ca un film sa reuseasca « performanta » de a fi o comedie romantica buna. (Si nu, nu e suficienta o pretty face cum e Katherine Heigl pentru asta; « Knocked Up » mi se pare, in cel mai bun caz, pierdere cronica de timp).

Ceea ce vroiam sa va comunic (si iata, la finalul a 6 paragrafe monstru am reusit!) e ca momentan o iau molcom. Faptul ca weekendul asta mi-am deconectat singura netul (da, se poate, am acceptat de mult faptul ca sunt o mica gaura neagra a neuronilor, asa ca acum nimic din ceea ce fac nu ma surprinde), motiv pentru care ma pregateam sa fac maine scandal la firma de distributie (noroc ca mi-a explicat cineva ca nu e normal sa NU palpaie luminita de la cablu !) mi-a permis sa zac, sa meditez la trecerea inexorabila a timpului, sa manac inghetata de iaurt cu fructe de padure si sa ascult Norah Jones.

Mi-e greu sa spun asta, in acest moment al vietii mele, dar o s-o fac in scop terapeutic :

« Buna, eu sunt Ina si am timp liber! »

Sfaturi sexuale pentru femeile de la 1894

Iata ! Suprema dovada ca a existat o epoca de glorie, in care femeile au stiut sa detina controlul asupra barbatilor. Urmatorul text este un fragment din Instructiuni si Sfaturi pentru Tanara Sotie redactat de Ruth Smythers, mult iubita sotie a Reverendului L.D. Smythers, Pastor al Bisericii Metodiste din Arcadia, Confederatia Regionala de Est.

Textul a aparut in 1894 in Ghidul de Spiritualitate si este, consider eu, reteta ideala a unei lumi dominate din umbra de femei.

In doar cateva paragrafe mult iubita sotie a Reverendului Smythers se asigura nu doar ca tinerele femei nu se vor bucura niciodata de sex (ba din contra, daca vor fi citit cu atentie randurile urmatoare l-au considerat o corvoada), ci si ca tinerii soti vor ajunge niste frustrati sexual, cu mari sanse de a contacta tot felul de boli venerice.

Cu toate ca sfaturile lui Ruth Smythers creioneaza o societate americana de sfarsit de secol XIX macinata de tabuuri si cu serioase probleme de intimitate, nu pot sa nu-mi imaginez ce univers pasnic si minunat am conduce noi, femeile, invatand cum sa controlam barbatii.

Lectura placuta:

“Pentru gingasa tanara femeie care a beneficiat de o buna educatie in Legile Domnului, ziua nuntii este, in mod ironic, atat cea mai fericita cat si cea mai terifianta zi din viata ei. Pe de o parte este nunta in sine, in care mireasa este atractia centrala intr-o frumoasa si inspirata ceremonie, simbolizand triumful ei in a-si asigura un barbat care sa ii indeplineasca toate nevoile pentru tot restul vietii. Pe de alta parte este noaptea nuntii, in cursul careia mireasa trebuie sa platesca tributul, ca sa spunem asa, infruntand pentru prima oara teribila experienta a sexului.

In acest punct, dragi cititoare, lasati-ma sa exprim un adevar socant. Exista cateva tinere femei care asteapta noaptea nuntii cu placere si curiozitate! Feriti-va de o asemenea atitudine! Un sot egoist si senzual ar putea usor sa profite de o astfel de mireasa. Trebuie sa nu uitati niciodata une dintre cele mai importante reguli ale Bisericii in ceea ce priveste Casatoria: DARUIESTE PUTIN, DARUIESTE RAR, SI MAI PRESUS DE ORICE, DARUIESTE CU ZGARCENIE. Altfel, ceea ce ar fi o casatorie normala s-ar transforma intr-o orgie a destrabalarii sexuale.

Pe de alta parte, teroarea miresei nu trebuie sa fie extrema. Desi sexul este in cel mai bun caz revoltator si, in cel mai rau caz, dureros, trebuie indurat si asa a fost de la inceputurile timpului, deoarece este compensat de construirea unei relatii monogame si de copiii rezultati din aceasta. Este inutil, in majoritatea cazurilor, ca mireasa sa incerce sa refuze o initiativa sexuala din partea mirelui. In timp ce barbatul ideal s-ar apropia de sotia sa doar la cererea acesteia si doar in scopul procrearii, asemenea nobilitate si lipsa de egoism nu poate fi asteptata din partea barbatilor obisnuiti.

Majoritatea barbatilor va cere sa i se ofere sex aproape in fiecare zi. Mireasa inteleapta va permite maxim doua scurte experiente sexuale saptamanal, in timpul primelor luni de dupa casatorie. Apoi, odata cu trecerea vremii, va trebui sa faca orice efort pentru a reduce aceasta frecventa.

Sa te prefaci ca esti bolnava, somnolenta, durerile de cap sunt printre cele mai bune prietene ale nevestei in aceasta problema. Argumentele, certurile, mustruluielile si cicalelile s-au dovedit de asemenea a fi foarte eficiente, daca sunt folosite seara tarziu, cam cu o ora inainte de momentul in care sotul ar putea incepe procesul de seductie.

Sotiile istete sunt mereu in alerta, cautand noi si din ce in ce mai bune metode de a refuza si descuraja pornirile amoroase ale sotului. O sotie buna trebuie sa ajunga sa reduca contactele sexuale la unul pe saptamana inainte de incheierea primului an de casatorie si la unul pe luna pana la sfaritul celui de-al cincilea an.

Pana la a zecea aniversare, multe sotii au reusit sa incheie perioada de a purta in pantece copii si au atins cel mai inalt tel, acela de a stopa definitiv contactele sexuale cu sotul lor. Dupa atat timp petrecut alaturi de sot, deja poate sa se bazeze pe dragostea copiilor si pe presiunile sociale pentru a-l tine acasa.Precum trebuie sa fie mereu atenta sa tina cat mai jos posibil nivelul contactelor sexuale, mireasa inteleapta va fi cel putin la fel de atenta si cu limitarea modului si gradului de desfasurare a actului sexual. Majoritatea barbatilor are de la natura o inclinatie spre perversiune, iar daca li se ofera cea mai mica sansa va vor angaja intr-o mare varietate de practici mai mult decat revoltatoare. Aceste practici includ printre altele: practicarea actului normal in pozitii anormale, atingerea corpului femeii cu buzele si limba, oferirea corpului lor gol pentru a fi explorat cu buzele sau limba de catre sotie.

Nuditatea, discutiile despre sex, citirea unor povestiri despre sex, admirarea unor fotografii sau desene cu sugestii sexuale fac parte din obiceiurile adoptate rapid de barbati daca sotiile le permit.

O mireasa inteleapta isi va face un tel din a nu ii permite niciodata sotului sa ii vada corpul descoperit si din a nu il lasa nici pe el sa se descopere in fata ei. Sexul, atunci cand nu poate fi prevenit, va fi practicat doar in intuneric total. Multe femei au gasit util sa doarma imbracate noaptea: ele purtand camasi lungi din bumbac, iar ei pijamale. Acestea trebuiesc imbracate in camere separate si nu trebuiesc indepartate in timpul actului sexual. Astfel, doar o minima parte din piele este expusa.

Odata ce si-a pus camasa si a stins toate luminile din camera, mireasa trebuie sa se intinda tacuta in pat si sa astepte sosirea mirelui. Cand acesta intra in odaie, bajbaind prin intuneric, femeia nu trebuie sa scoata niciun sunet pentru a-l ghida in directia ei, deoarece ar putea fi considerat un semn de incurajare. Trebuie sa il lase sa se chinuie si sa spere ca se va impiedica si se va rani usor, bun pretext pentru a-i refuza accesul la favorurile ei sexuale.

In momentul in care sotul ajunge langa ea, mireasa trebuie sa stea perfect nemiscata. Miscarea corpului ar putea fi interpretata ca excitatie sexuala de catre sotul optimist.

Daca incearca sa o sarute pe buze, sotia trebuie sa intoarca usor capul, astfel incat sarutul sa fie pe obraz. Daca incearca sa ii sarute palmele, va trebui sa stranga pumnii. Daca incearca sa ii ridice camasa si sa o sarute in orice alt loc, ea trebuie sa isi traga rapid camasa la loc, sa sara din pat si sa pretinda ca trebuie sa mearga urgent la toaleta. Aceste actiuni ii vor tempera dorinta de a o saruta in locuri interzise.

Daca sotul incearca sa isi seduca sotia cu discutii lascive, aceasta isi va aminti instant o intrebare triviala, non-sexuala, pe care sa i-o adreseze. Imediat ce el raspunde, mireasa trebuie sa continue aceasta discutie, indiferent cat de frivola poate parea in acel moment.

Intr-un final, sotul va intelege ca daca doreste sa intretina raporturi sexuale cu femeia sa, acestea vor trebui desfasurate fara alte inflorituri amoroase. Nevasta inteleapta ii va permite sotului sa ii ridice camasa nu mai sus de talie, in timp ce el isi va desface doar partea din fata a pijamalei, pentru realizarea conexiunii.

In timp ce el pufaie si gafaie, ea va ramane perfect tacuta sau va purta comversatii plictisitoare despre treburile casnice. Mai presus de orice, sotia va ramane perfect nemiscata si, sub niciun motiv, nu va ofta sau geme in timpul actului sexual. Imediat ce sotul a incheiat treaba, sotia va incepe sa se planga de diferite probleme ce vor trebui rezolvate de catre sot. Multi barbati simt o placere sexuala majora in a se relaxa dupa comuniunea cu femeia lor, astfel incat sotia trebuie sa se asigure ca nu ii ofera nicio secunda de pace in aceasta perioada, de care el sa se poata bucura. Altfel, barbatul ar putea fi incurajat sa incerce din nou in curand.

Un factor pentru care mireasa trebuie sa fie recunoscatoare este faptul ca familia sotului, scoala, biserica si cadrul social au lucrat impreuna de-a lungul vietii acestuia pentru a insamanta in el un profund sentiment de vinovatie si rusine in ceea ce priveste sentimentele sale sexuale. Femeia inteleapta va profita de acest avantaj si isi va urmari telul sau de a limita initial aceste porniri barbatesti, iar apoi de a anihila total dorintele sotului de a se exprima sexual.”

Pentru un plus de savoare in ceea ce priveste exprimarea, cat si pentru a va bucura ochii cu ilustratiile originale, click aici.

I give up

Am incercat, sunt mandra de mine, dar la mijlocul unei saptamani deja insuportabile, renunt. Okay, toti cei care mi-ati scris si ati ras de decizia mea de a fi blonda, aveti dreptate. It ain’t workin’, if you know what I mean. Asa ca :

Nu:

- somonul nu este o culoare, ci un peste

- tocurile nu sunt o continuare fireasca a calcaiului, ci un instrument de tortura a femeilor, probabil inventat de un barbat care vrea sa ne impiedice sa luam conducerea asupra lumii (explicatie : s-a demonstrat stiintific ca tocurile prea inalte pot produce infectii ale tractului urninar)

- nu va avea loc o noua explozie la Cernobil daca porti aceeasi pereche de cercei doua zile la rand

- tusul nu s-a inventat ca fard

- « pisi » nu este o formula de apelare normala, decat daca i te adresezi unei feline

- nu sunt necesare o crema pentru unghiile si degetele de la picioare, una pentru regiunea delicata a calcaielor si o masca pe baza de afine pentru regenerarea picioarelor obosite; un sapun cu PH neutru si o piatra ponce can do all that

- Sophie Kinsella si Lauren Weisberger NU sunt colegele de breasla ale lui Julio Cortazar si Umberto Eco

- 2007 este special pentru ca se implinesc 80 de ani de la nasterea lui Marquez, si nu pentru ca Furla serbeaza 80 de ani de activitate

- Sean Kingston e doar un pusti de 16 ani, nu un guru muzical; and, by the way, melodia lui e un remix al « Stand by me » al lui Ben E. King

- un singur accesoriu roz (cum ar fi piatra unui inel sau un sal de casmir) e suficient; cizmulite roz cu blanita roz si gentuta roz cu pardisiu roz nu se numeste fashion, ci crima vizuala

Da :

- e o stupizenie sa dai 21 de milioane pentru serumul La Prairie Cellular Radiance Concentrate Pure Gold cu particule de aur de 24 de karate « pentru serile in care vrei sa radiezi pur si simplu ». La naiba, eu as manca ciocolata de 21 de milioane. Sa vezi atunci cum radiez !

- e gresit sa crezi ca Sarah Jessica Parker s-a maritat cu Mr. Big

- e contraindicat sa vrei sa studiezi « Geopolitica si geostrategie » doar pentru a o avea profa pe Elena Udrea si a lua lectii de stil laiv

- neonul e si un bec, nu doar o nuanta de trenci

- autobuzele, microbuzle si metrourile circula inca; taxiul nu este singura modalitate de deplasare in trafic cunoscuta de om

- exista si oameni pentru care ziua incepe la 8; si nu, nu sunt doar angajatii REBU

- parul rezista vantului toamnei gratie unei inventii incredibile: gluga sau basca; nu este nevoie sa fie supus unui tratament-soc pe baza de spuma, ceara de styling si fixativ

- inca se mai practica dusul, nu doar baia in jacuzzi; si nu, dus nu este atunci cand nu ai saruri de baie Kurland si lumanari parfumate feng-shui

- poti sa traiesti si cu numai doua perechi de manusi; perechea oliv, pentru zilele cu vant, cea bleu, pentru zilele ploioase, cea bej, pentru zilele cetoase si cea grena, pentru diminetile geroase, nu sunt absolutamente necesare

- arborele de cafea a existat pe glob si inainte sa apara Starbucks; si nu, ei nu sunt singurii producatori de cafea din lume

Despre prioritati

sau

Inapoi la gradinita

Acum doi ani am castigat un concurs de eseuri cu tema „Traieste cu masura”. Pe vremea aia, am fost foarte fericita de premiul castigat (o vacanta de o saptamana pentru doua persoane la Bran), si nu mi-am pus problema de ce ma alesese juriul pe mine, in detrimentul altor zeci sau sute de studenti.

Abia acum, dupa ce am revazut eseul, am inteles. V-as reproduce si voua un fragment din el, dar nu am voie. Am vandut drepturile de autor asupra lui, si din cate am inteles va fi (sau a fost?!) publicat intr-un volum distribuit prin licee, menit sa atraga atentia tinerilor asupra viciilor si dependentelor care ii inconjoara. Cum va spuneam, eseul meu a castigat pentru ca e dureros de sincer. Am fost hiper-lucida in analiza pe care mi-am facut-o si in scrisul meu s-au recunoscut multi dintre cei ce m-au citit (Aurora Liiceanu, care a condus juriul, mi-a spus ca i-am lasat un gust dulce-amarui. Presupun ca asa sunt eu, ca o ciocolata cu 90% cacao. La granita dintre desert si fiere. Dar sa continuam).

Azi n-as avea curajul sa ma mai pun asa pe tapet. Pentru ca, daca acum doi ani inca incercam sa ma echilibrez, azi traiesc ca un dervis ratacitor. Si nu ai cum sa traiesti echilibrat atunci cand prioritatile tale sunt mastere, traininguri sau proiecte in curs. Sau ai cum? Nu stiu. Eu cred ca mi-am pierdut prioritatile, la fel cum ai pierde un bon intr-un buzunar rupt. Si te trezesti ca iti lipsesc multi bani, stii ca ai avut un bon care a demonstrat pe ce i-ai cheltuit, dar acum nu il mai ai. Si te intrebi, oare a meritat ce am cumparat? Oare a meritat sa dau atat de multi bani pe chestia aia? Si cum nu mai ai bonul, s-ar putea sa nu afli niciodata.

La gradinita. Acolo se afla raspunsul, pentru aproape orice intrebare sau problema cu care te-ai putea confrunta in viata. Oamenii uita, odata cu varsta, tot ce au invatat atunci, si se trezesc ca alearga dupa himere, ca traiesc un perpetuu rat race din care nu au cum sa iasa.

Spălaţi-vă pe maini inainte sa mâncaţi! Puneţi jucariile la loc dupa ce v-aţi jucat! Luaţi-vă de mâini înainte să treceţi strada! Cerţi-vă scuze când loviţi pe cineva! Păpaţi prăjiturele cu lăptic, sunt bune pentru voi! Dormiţi puţin în fiecare după-amiază! Desenaţi ceva frumos în fiecare zi.

Cum ar arata oare lumea, daca fiecare ar pune lucrurile exact de unde le-a luat, daca ne-am recunoaste greselile si ne-am proteja unii pe altii, daca ne-am face zilnic timp sa ne reculegem intr-o forma de arta sau in natura? Si ce viata minunata si implinita am duce daca, dupa ce ne-am baut lapticul si prajitura, ne-am ascunde sub o paturica in fiecare dupa-amiaza!

...viata este ceea ce se intampla cu noi, in timp ce noi suntem ocupati cu altceva, asa suna un celebru aforism. Sau era o axioma?!

Very pretty, golden and shinny!

Tocmai am primit Glamour Diary 2008, o minunata agenduta aurie, pe care o veti gasi cadou in numarul din decembrie al publicatiei respective. I consider it a sign from heaven (ca in banda aia desenata in care, atunci cand omuletul sta in mijlocul desertului si urla “God, give me a SIGN!”, din cer cade o imensa firma luminoasa cu neoane, pe care scrie “SIGN”) ca in 2008 trebuie sa-mi explorez mai mult latura mea legally blonde. Cannot resist fate anymore! :)

Cum va spuneam, agenduta asta aurie (care are si o surioara argintie), are la adrese utile Accessorize, Debenhams, Furla &co, precum si cluburi, baruri, cafenele si sali de intretinere, which I find adorable! Tot asa, pe la paginile in care (in agendele absolute boring si comune) sunt distantele in kilometri intre Bucuresti si alte localitati din tara, Glamour diary-ul meu imi arata echivalentul marimilor romanesti de haine in alte tari, de la rochii, costume si sacouri, la camasi pentru barbati si incaltaminte. Foarte, foarte util! :)

Si mai are si pagini de daily planning, monthly planning, notes si un semn de carte galben si shinny. Singurul lucru pe care i l-as putea reprosa vreodata ar fi creionasul roz, soooo not chic. In rest, chiar daca pare putin prea sparkly, este definitely un must-have pentru noul an!