sâmbătă, 23 februarie 2008

Despre familie

…se vorbeste cel mai adesea cu o duiosie excesiva. Familia e cuib, bastion de siguranta in care ne retragem atunci cand viata ne asediaza, loc asociat peste timp cu mirosul de cozonac aburind sau cu discutiile purtate la un pahar de vin cu tata.

Rareori se vorbeste despre familie la modul realist. Cand ma gandesc la familia mea, de exemplu, primul cuvant care imi vine in minte e haos. Suntem 6: doi adulti, doi semi-adulti si doi copii, fiecare cu fixatiile, ideile, nevoile si problemele lui. Cand ne adunam cu totii, de Craciun, de exemplu, casa noastra arata ca un teatru de razboi combinat cu antecamera unui cabinet terapeutic. Fiecare isi aduce de pe unde vine stresurile si, in loc sa le lase la usa, dupa cum indica literatura de spcialitate, nu numai ca le aduce in casa, dar le imparte cu marinimie in stanga si in dreapta. Linistea domneste in cele trei camere ale apartamentului nostru numai noaptea.

O vreme m-am simtit handicapata de acest mediu mult prea isteric si poluant fonic. De ce nu pot avea si eu o familie ca alea din reclame, in care toata lumea zambeste tamp si se indoapa cu Delma, in timp ce canta cantecele ale fericirii? De ce nu putem si noi sa ne adunam in jurul mamei care se intoarce de la cumparaturi cu un bax de sanatate la cutie, precum iaurtul Casa Buna?

Cred ca impacarea a venit abia in ziua in care am renuntat sa mai cer imposibilul. Cand sunt aduse rufele de la uscat, nu va urma niciodata un moment de family bonding, in care sa ne strangem cu duiosie in jurul mamei, fiecare mangaindu-si tandru puloverul de mohair sau prosopul de fata si aprecind calitatea exceptionala a balsamului. La noi, rufele uscate vin de obicei insotite de rugamintea mamei de a le pune la loc, combinate cu protestele fiecaruia de a delega pe altcineva sa faca acest lucru si debandada generala iscata de aceste vocalize. Tot asa, curatenia de Paste nu e un vals vienez cu mopul, ci, mai degraba, o proba de rezistenta a nervilor, o sesiune de amenintari si promisiuni, rugaminti si amanari “pana cand face altcineva”.

Ok, familia mea nu e coborata direct din frescele biblice, dar, asa cum este, e un spatiu al identitatii. Acasa nu e apartamentul, gradina, garajul. Acasa sunt mama si tata. Si certitudinea ca, oriunde ai fi si orice ai face, vei avea mereu un “acasa” care se gadeste la tine e mai mult decat reconfortanta. Cred ca, pentru fiecare dintre noi, acesta certitudine e un pilon al sanatatii mentale sau, cel putin, al echilibrului launtric.

Azi, “acasa” implineste 23 de ani. Stiu ca suna amuzant, dar intotdeauna am fost putin geloasa pe casnicia parintilor mei, pentru ca mereu a fost cu un an mai mare decat mine. :) Presupun ca acesti 23 de ani nu au fost mereu plini de plimbari romantice si serenade. Dar, la capatul lor, parintii mei inca zambesc unul langa celalalt. Si poate asta e tot ce conteaza.

Tot azi, o alta componenta a lui “acasa”, implineste 12 ani: Yvonna, cunoscuta si ca Nona sau Mushu, viitor fotomodel, arhitect, medic chirurg si avocat (nu neaparat in ordinea asta). Tin minte si acum prima data cand am vazut-o. Era o dimineata de iarna, si eu am intrat in camera s-o vad pe mama tinand in brate o chestie mica, infofolita in multe scutece si aproape stacojie la fata. Mi se parea atat de ciudat ca mama sa tina in brate un bebelus care sa fie al ei! Acum Yvonna e o preadolescenta superba, aproape la fel de inalta cat mine, olimpica, inotatoare si pasionata de culoarea albastru. Fara sa stie, mi-a schimbat probabil viata. Si asta la modul concret: pentru a o vedea cum creste, m-am mutat la 350 de kilometri distanta de locul in care am copilarit. Acum stiu ca asta a fost o decizie inteleapta.

La multi ani mama & tata si Yvonna! Chiar daca azi nu sunt alaturi de voi, sufletul meu e …acasa.

8 comentarii:

laura spunea...

ce ciudat, ce bizar, ce coincidenta! azi "acasa"-ul meu se aniverseaza si "el".. :)
all the best!

petrică spunea...

Am descoperit "inozza" acum ceva timp si pot spune ca am savurat posturile, incepand cu cele mai vechi, cu incantarea celui care descopera un talent in ale scrisului. Acum ca zic un "La multi ani!", far' de vreo intentie in ale laudei, pur si simplu admirativ "bravo, Ina!".

iulia spunea...

La multi ani "acasa" si Yvonna :)

Inozza spunea...

laura,

la multi aaaaaaani!!! parintilor tai! :)

petrica,

multumesc :)

iulia,

au citit si transmit multumiri ;)

madelin spunea...

Haaaaa, vorba unui bun prieten cand se bucura de ceva!
Ai mei parinti au serbat de Dragobete 40 de ani de "acasa".
Sa ne traiasca, sa fie sanatosi si cu zambetul pe buze, iar noi sa ne aducem aminte de ei mai des (zic eu cu vinovatie...).
Ce frumosi sunt ai tai aniversati!

Inozza spunea...

la multi, multi ani fericiti si alor tai, Madelin! inca 10 ani si aniverseaza nunta de aur. asta chiar e ceva! :)

bogdan spunea...

la multi ani si de la mineeeeee ! Sa-ti creasca mari fata si sa te bucuri de ei si impreuna cu ei!

Inozza spunea...

multumesc frumos! :)