Inozza

This is not goodbye

Dragii mei, vreau sa imi cer scuze pentru pauza din ultima vreme. Adevarul e ca nu prea imi gasesc cuvintele lately.

Mi-e foarte greu sa va explic. La exterior totul e bine. Lucrez, merg la scoala, ma joc cu Lily, ma uit la filme. Ba mi s-au intamplat si cateva chestii dragute in ultima vreme. De exemplu, un prieten m-a invitat sa apar alaturi de Lily intr-un articol despre oameni si animalele lor in mediul urban. Tot asa, mi s-a cerut sa prezidez juriul unui concurs universitar de poezie. Chiar daca in ambele cazuri sunt mai mult “pe langa” (pe Lily o am de prea putin timp pentru a putea vorbi despre o relatie adevarata, iar cat despre poezie…desi o citesc cu deosebita placere, nu stiu daca aparatul meu critic e suficient de solid pentru a o evalua), bineinteles ca m-am entuziasmat foarte (cum fac de obicei) si am acceptat.

Va spuneam ca asta tine de exterior. La interior…la interior cel mai bine ma regasesc in melodia lui Ingrid Michaelson: “Keep Breathing”, pentru ca, efectiv, in fiecare zi fac acest efort: ma conditionez sa respir in continuare. Si o fac.

Am asteptat sa se intample o minune. Sa aiba loc un miracol sa ma vindec. M-am gandit sa fug, sa ma refugiez acasa, in afara tarii, oriunde. Am realizat insa ca, oriunde as fi mers, as fi luat cu mine unicul bagaj de care incercam sa scap: pe mine.

Asa ca am renuntat la a fugi si am cerut ajutor. Nu mi-e rusine sa recunosc ca singura nu reusesc sa ma (re)gasesc, asa ca sper ca ma va ajuta altcineva sa fac acest lucru.

O perioada o sa-mi trag obloanele. Putem sa ne prefacem cu totii ca dorm. Daca va este dor sa mai citit chestii care poarta amprenta mea, treceti pe la Loving Lily. Am scris deja cateva posturi pentru acest proiect scolar, asa ca tot ce-mi ramane de facut e sa le public, cam cate 2 pe saptmana.

Daca nu sunteti interesati de informatii canine, puteti sa luati de la o taraba urmatorul numar Tabu si sa cititi acolo primul meu articol. Ieri am avut sedinta foto pentru ilustratea articolului si a fost o experienta foarte faina. Imaginati-va ca am avut un make-up artist si un fotograf profesionist si asta pentru doar cateva strambaturi! Chiar daca din pozele alea ciudate n-o sa ma recunoasca decat mama (si poate nici ea), pentru cateva ore m-am simtit foarte bine.

Cam atat vroiam sa va spun. Ne-om reciti in curand si, pana atunci, incercati sa nu ma dati prea repede uitarii :-)