Inozza

He’s Just Not That IntoYou :)

Stiti melodia “Hey Eugene!” de la Pink Martini? Daca nu stiati, versurile sunt bazate pe experienta personala a solistei. China Forbes povesteste cum, dupa ce a intalnit un tip la o petrecere cu care si-a petrecut toata noaptea dansand si “making out”, el i-a luat numarul de telefon si a intrebat-o “Is it too soon if I call you Sunday?” Soooo sweet, right? But he never called, actually…

Tot asa am patit si eu acum cateva saptamani. :) Am intalnit la o petrecere un tip super simpatic, genul funny, bright (Law alumni *sigh* :D) and self-assured, yet down to earth, with an edge of shyness, ce mai, plenty of potential, to be sure :))

Din momentul in care ne-am cunoscut am ramas impreuna pana in zori. Cand oamenii au inceput sa plece pe la casele lor (era deja 5, cred), mi-a spus ca nu vrea sa ne despartim inca si m-a invitat la o cafea ultra-matinala. The vibe was positive, so I said yes and we valsed into the sunrise in his car :))

Dupa alte cateva ore in care am povestit despre cariera lui politica abandonata in plina ascensiune, cumplit de asemanatoare cu cariera mea de jurnalist politic :)), despre poeziile lui Borges, si, basically, despre toate, de la situatia emigrantilor romani in Europa, pana la senzatia superba de a face baie in mare pe furtuna, ne-am trezit despartiti de datoria lui morala de a se prezenta la serviciu. :)

M-a condus acasa, am facut schimb de numere de telefon. Era inciudat ca nu-si gasea telefonul personal, asa ca imi daduse un apel doar de pe cel de serviciu. I couldn’t care less, i-am spus eu zambitoare ca o ciubotica cucului. Mi-a cerut permisiunea sa ma sune, sa iesim undeva. Raspunsul meu se subintelege. :))

Peste alte cateva zeci de minute, dupa un proces cumplit de demachiere si tarare in pat, cand ma pregateam sa adorm, imi suna telefonul. Era tot el, fericit nevoie mare ca-si gasise telefonul personal in torpedou. Se scuza, spera ca nu m-a trezit, mi-a multumit inca o data pentru companie, cu rugaminte de a putea sa ma revada etc. etc.

Peste alte cateva ore, dezbateam intens subiectul cu fetele la telefon. Una dintre ele sustinea ca ma va suna din nou in cursul acelei zile (“Pai, te-a sunat dupa numai 20 de minute ca sa ai si numarul lui personal? Hellllloooo! E un semn clar!!”). Alta era mai rezervata in privinta acestui scenariu, dar dadea ca sigur un telefon a doua zi. O a treia spunea ca poate a realizat ca a parut usor disperat cu telefonul, asa ca va suna peste 2-3 zile. Hmmmmmm…am picat toate pe ganduri.

Eu nu credeam ca va suna in aceeasi zi, dar convingerea fetelor m-a molipsit usor-usor. Pe la pranz, priveam usor interesata ecranul mobilului. Peste alte doua ore, i-am marit volumul sonorului, pentru a ma asigura ca il aud si din cealalta camera :)) O alta ora mai tarziu, il luam cu mine peste tot, inclusiv pe balcon. Dupa-amiaza, am inceput sa privesc telefonul nelinistita. Daca patise ceva pe drum spre serviciu? Ce-i drept, era foarte obosit… Alte cateva ore au trecut si am inceput sa ii arunc priviri incruntate Sony Ericsson-ului meu. N-a lipsit mult si incruntarea s-a transformat in dispret. Spre seara fierbeam deja si bietul meu telefon a trebuit sa suporte multe injurii, de la “Nu vezi ce ecran zgariat ai?” la “Te dau maine la un centru de reciclare!”

La dezbaterea telefonica nocturna, fetele s-au declarat toata nespus de dezamagite. Una dintre ele m-a facut sa rad in hohote cand a spus ca a nu ma suna in aceeasi zi “Nu pare genul lui.”, desi, evident nu-l cunostea decat din descrierea mea (super-amanuntita, ce-i drept :D). Am stabilit ca nu-i nicio tragedie. In fond, nu trecusera nici 24 de ore.

Dar apoi au trecut. 24, 48, 96, 192 de ore…orele s-au transformat in zile si zilele in saptamani. Si, daca in primele 3 zile m-am tot gandit ca poate asta e o strategie de a nu parea interesat tocmai pentru ca era, din ziua a patra I stopped caring. Doar ca fetele si lumea de la petrecere continuau sa ma intrebe ce s-a intamplat cu el, daca a sunat etc. Mi-am impartit declaratiile in functie de mood. Daca ma prindeau intr-o zi in care eram low self-esteemed, le spuneam ca m-a sunat, intr-un final, dar ca l-am refuzat cu o glacialitate demna de regina Elizabeta I. Dar majoritatii le spuneam adevarul: ca probabil avusese un tragic accident si ca era in coma. Sau ca odata ajuns acasa, si-a reamintit brusc ca are o prietena/logodnica/sotie/3 copii/2 sotii si 4 copii etc.

Anyway, tot postul asta nu e decat o (imensa! :)) introducere pentru un film care va aparea in toamna si care prezinta femei care au trecut prin exact aceeasi situatie.

Ideea care sta la baza filmului e genial de simpla:

If he’s not calling you…

If he’s not marrying you…

If he’s not sleeping with you…

He may just not be into you.

Dupa aceasta experienta de viata edificatoare, pot in sfarsit sa va prezint si concluzia mea:

D’oh.