Moving on

In afara copilariei petrecute la Sighisoara, nu am trait mai mult de patru ani in acelasi oras. Se poate spune ca sunt o adevarata experta in impachetat si despachetat. Si aceasta maiestrie imi va fi pusa la incercare, once again, maine si poimaine.

Trebuie sa impachetez trei ani de facultate/viata si sa-i indes in vreo 10 genti de voiaj. Am serioase retineri ca vor incapea toti trei acolo. Ultimul semestru si o bucata din vara asta cred ca va trebui sa le inghesuiesc in niste cutii de carton.

O sa-mi fie dor de Mega Image-ul de toate zilele si serile cu pofta de inghetata cu nuci. De acelasi Mega Image unde il hartuiesc (ocazional) pe Flavius si unde ma bucur sa observ ca si Andreea Raicu poarta cearcane, la fel de stylish ca si mine. O sa-mi fie dor de linia lui 41 care serpuieste la cativa metri de fereastra mea, de Herastraul unde am invatat-o pe Lily Allen sa mearga si altfel decat in geanta de umar, de vecina mea septuagenara care tine evidenta iubitilor mei din spatele vizorului, de oribila galerie vintage “Galla” a Doinei Levintza, pe care o foloseam ca punct de reper pentru musafirii mei (“Intri pe straduta de langa magazinul cu haine supradimensionate si horror”), o sa-mi lipseasca pana si vanzatoarea de ziare cu mustata si unghii roz, care scuipa a suparare atunci cand ii ceri o revista pe care n-o mai are in stoc.

Some say life is a journey. Mine certainly is. Moving on, deci.

Ask Guru Joe

Pentru cei indecisi. Pentru cei care dau cu banul. Cu alte cuvinte, pentru cei ca mine, exista Guru Joe. :) Guru Joe raspunde la fiecare intrebare cu raspuns inchis si pana acum mi-a facut varza viata sentimentala cu raspunsuri precum “Yes, no, maybe so”, “The possibilities are endless” sau “Wouldn’t you like to know?”.

Deocamdata il stresez cu aceeasi si aceeasi intrebare, pana renunta sa afiseze “In your dreams”. Sa vedem cine renunta primul, Guru Joe! :))

Casa dulce (acrisoara) casa

Am trecut in goana si pe la apartamentul parintesc in vacanta asta, inainte ca ambitia architectonica a mamei si viziunea de imbunatatire a tatalui sa-l transforme intr-un labirint de pereti sparti, bidinele cu vopsea, parchet scos, gresii, faiante si usi schimbate.

De fiecare data cand vin acasa, ceva aparent imperceptibil, dar iremediabil, s-a schimbat. Vacanta asta am aflat ca avem o bucatareasa care, defect de meserie, gateste totul in cantitati industriale si, mai ales, cu aceeasi aroma de fiecare data. Motiv pentru care in bucatarie apar la interval lighene de snitele, cazi de sarmale si jacuzzi-uri de chiftelute in sos. Nu stiu exact cand ar trebui sa presteze aceasta varianta feminina si rurala a lui Jamie Oliver, stiu doar ca tot timpul cat am stat acasa m-am hranit cu pizza si sandvisuri calde. Si daca zvonurile vehiculate sunt corecte, si din toamna ne tragem si menajera, de Craciun voi astepta cu infrigurare ca usa sa-mi fie deschisa de un majordom.

La plecarea de acasa am privit indelung si melancolic lambriurile din holul copilariei, faianta partial decolorata din baie, usile pe care scrijeleam centimetri crescuti in fiecare an. Cand ma voi intoarce, toate acestea vor fi disparut. Noroc cu bucatareasa si lighenele ei de chiftelute cu sos, in care-mi voi gasi alinarea.

De la mare

De la mare m-am intors cu un inel pe deget, o promisiune (sper) pe viata si un bronz indoielnic (de culoarea unei cani de cafea amestecata cu 2 litri de lapte). Dar despre toate, pe rand.

L-am vazut in a treia zi, pe plaja. Statea la cativa metri de cearsaful meu si citea “o carte groasa” (cum observase toata radioasa sor’mea, de parca grosimea tomului ar fi direct proportionala cu aglomerarea de neuroni pe centimetrul patrat). Si brunetul cu cartea groasa m-a observat, la randu-i. Ne-am tot aruncat ocheade pret de cateva ceasuri, peste varfurile cartilor, pe principiul melodiei “notice you noticing me”, pana m-am plictisit, m-am ridicat cu emfaza, mi-am tras rochia pe cap si l-am lasat cu ochii in soare. La propriu.

In ziua urmatoare, dupa o noapte de furtuna, mi-am zis ca n-o sa mai apara pe plaja uda. Dar era acolo. Cu cartea lui groasa cu tot. Ne-a urmarit cu privirea pana am strabatut toata plaja, in drumul nostru spre Vama. Am traversat coasta care lega cele doua localitati in noroi pana la genunchi si ne-am intors din drumul nostru temerar din cauza ploii ce se pornise fara preaviz. Cand ne-am intors, era la terasa din capatul plajei. Strabatuse toata intinderea pentru a ne astepta. Am trecut prin fata lui in toata splendoarea lipsei de glorie a picioarelor, rochiei, gentii de panza si a sandalelor pline de mal, bucati de scoici si alge.

Dar nici this sorrow look nu l-a oprit sa-mi arunce ocheade si in urmatoarea zi. Nu prea stiu eu cat a citit el din –deja-celebra – carte groasa, dar de fiecare data cand ii aruncam cate o privirea voit dezinteresata, el carevasazica se binocla la mine. Zic, deci, vai de biata industrie literara in ritmul asta.

A urmat apoi seara in care, in timp ce stateam la o terasa din ciclul “Pescarul Vesel”, asteptand pestele aburind si mamaliga adiacenta, a trecut prin fata localului, si am avut un moment din ala Star Trek. Timpul s-a oprit in loc, ne-am privit, mi-a intrat soarele in ochi, am clipit, cand am deschis ochii nu mai era si mi s-a parut o iluzie. Doar ca peste o jumatate de ora, iluzia isi schimbase hainele si venise sa se aseze, ca din intamplare, la masa din fata noastra. Statea cu spatele, mult aplecat in directia opusa farfuriei sale si si-a petrecut marea majoritate a timpului hranind un caine pe care vazuse ca l-am ghiftuit si eu in prealabil cu o portie mare de peste. Actiune care, bineinteles, a atras nenumarate onomatopee pozitive de la masa noastra.

In ziua plecarii a fost ultima data cand l-am vazut pe brunetul timid cu cartea lui groasa. Si, in loc de preaviz la adio, nu m-am mai asezat in plin campul lui vizual, ci m-am deplasat intr-o zona plina de umbrelute si copii zbieratori. Si astfel s-a incheiat o poveste care, de fapt, n-a inceput niciodata.

Cat despre inelul cu care m-am intors, l-am cumparat de la o taraba cu 5 lei. E facut dintr-o bucata de scoica slefuita si, desi nu aud marea cand il pun la ureche, aud promisiunea pe care mi-am facut-o cand l-am pus pe deget pentru prima data. Ceea ce e mai mult decat poti cere de la o bucata de scoica slefuita :)

Bronzul, to make a long story short, a iesit suficient cat sa nu para ca am fost in vacanta in Groenlanda, dar prea putin ca sa demonstreze ca am fost o vamaioata si o 2 maista plina de verva si elan tineresc.

Mai am o luna si jumatate de vacanta, in care trebuie sa ma mut precum proverbialul melc cu casa-n spate, si in care vreau sa bifez Festivalul de la Sighisoara de saptamana viitoare si “Anonimul” de la Sf. Gheorghe din august, unde, cu chiu cu vai, s-a gasit cazare cu o luna inainte. Daca mai exista energie, mai vreau sa trantesc niste nebunii care stau pe my bucket list de ceva vreme, dar pe care i le-am soptit doar inelului dintr-o bucata de scoica slefuita. Va fi, deci, o vara grasa si frumoasa, precum o zeita a fecunditatii. :)

Pravalia se inchide

Inozza va avea in urmatoarele zile semnul "Closed" pe usa principala, intrucat proprietara ei pleaca peste patru ore catre singura plaja pustie din Romania. Clientii fideli ai boutique-ului sunt rugati sa apeleze la surse complementare pentru obtinerea dozei regulate de inozz-isme. Prietenii sunt rugati sa nu uite ca telefonul, laptopul si orice alte mijloace de comunicare cu lumea raman acasa. Haters sunt rugati sa faca o pauza de la a emite energii negative, intrucat imi pot strica feng shui-ul . :)) Primesc cu drag mesaje si emailuri, la care voi raspunde la intoarcere. If I do come back, that is. :D