Inozza

Prinţesa Îndărătnică

Poate de vină sunt poveştile pe care le-am ascultat stând turceşte pe covor, în faţa pick-up-ului, cu mulţi, mulţi ani în urma. În ele, atât timp cât era single, Albă ca Zăpada era hăituită de o mamă vitregă psihotică (vorbea cu obiectele de mobilier, for God’s sake!), forţată să împartă locuinţa şi să facă menajul unor minieri pigmei şi ameninţată cu moartea prin sufocare şi otrăvire. Nici Cenuşăreasa atunci când nu era combinată nu o ducea mai bine: obligată să facă pe menajera într-o familie dezorganizată şi abuzată verbal şi emoţional, biata fată ajunsese să le facă confidenţe porumbeilor…

Fericirea, eliberarea de numeroasele abuzuri, încetarea problemelor de comportament (a se vedea dubla personalitate a Cenuşăresei, care ziua freca podele şi noaptea devenea o adevărată amazoană) au venit toate printr-o singură modalitate: pe un cal alb (cu mici modificări dacă vorbim de Prinţul Cenuşăresei, în cazul căruia nu este specificat vechicolul de transport).

De mică am înţeles că “şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi” nu a avut niciodată formă de singular. Albă ca Zăpada, Cenuşăreasa, Frumoasa din Pădurea Adormită, Ileana Cosânzeana, şi o mulţime de alte individe purtătoare de conduri de cleştar şi diademe cu mărgăritare, nu şi-au găsit niciodată fericirea sau salvarea pe cont propriu. Întotdeauna a fost nevoie de un prinţ pe un cal alb (sau sur, după model) şi de dragostea lui pentru ca fata să se simtă specială (de fapt, nu tocmai atenţia pe care i-o acorda tânărul monarh o făcea specială?) şi, mai mult decât atât, să-şi rezolve traumele psihice şi emoţionale.

De altfel, ştim cu toţii ce s-a întâmplat cu tânăra care a încercat să spargă tiparele şi a refuzat să plece însoţită în pădure. A înghiţit-o lupul. Mesajul moralizator către fetiţele de pretutindeni devine astfel clar: numai Făt-Frumos te poate întregi, te poate face specială şi “fericită până la adânci bătrâneţi”. Singură…te aşteaptă o călătorie lungă printr-o pădure întunecată, la capătul căreia ajungi hrană la...coioţi.

Eu am fost întotdeauna o fată ascultătoare. Aşa că, asimilând mesajul subliminal al Poveştilor fraţilor Grimm, atunci când l-am întâlnit pe Făt-Frumos, am lăsat pe seama lui întreaga mea fericire, obligaţia de a mă face să încetez să vorbesc cu guguştiucii, precum şi alte numeroase traume emoţionale. Numai că, într-o bună zi, Făt-Frumos a fost convocat la un Consiliu Internaţional al Prinţilor desfăşurat peste şapte mări şi şapte ţări şi…dus a fost.

O vreme am stat zilnic la fereastra din turnul Palatului meu, uitându-mă cu înciudare în zare. Era clar că Făt-Frumos trebuia să se întoarcă peste câteva zile. În fond, nu-şi hrănise armăsarul decât o tavă cu jăratic. Cât putea să reziste bietul animal flămând?

Apoi m-am revoltat. M-am decis că individul care plecase dând pinteni calului alb era evident un spân deghizat. Adevăratul Făt-Frumos nu m-ar fi lăsat singură pentru a participa la un Consiliu Internaţional al Prinţilor desfăşurat peste şapte mări şi şapte ţări. În plus, adevăratul meu Prinţ nu ar comite niciodată acte de cruzime faţă de animale (a se vedea lovitul cu pintenii şi hrana pe bază de jăratic).

Aşa că, fidelă poveştilor copilăriei, m-am grăbit să-mi găsesc fericirea alături de un alt prinţ. Şi ce-am mai pătimit! Majoritatea cadidaţilor la titlul de “Făt-Frumos al meu” s-au dovedit spâni, căpcăuni sau uriaşi deghizaţi, iar puţinii care erau prinţi veritabili erau, evident, prinţii rătăciţi ai altor prinţese (pe care sper să le găsească într-o bună zi).

Până într-o zi când căutarea mea a luat sfârşit. Astfel, am ajuns să am, în sfârşit, cea mai importantă relaţie din viaţa mea de până acum şi, sunt convinsă, şi de acum încolo. Făt-Frumosul despre care vorbesc se face, din păcate, vinovat de cele mai groaznice defecte. Îi lipseşte cu desăvârşire simţul orientării spaţiale, are gusturi îndoielnice în materie de muzică şi filme, este puţin prea impulsiv şi irascibil, are -prea multe- complexe în legătură cu aspectul său fizic, se decide foarte greu atunci când trebuie să aleagă ceva, are probleme cu tabla înmulţirii cu 6, 7 şi 8, şi, colac peste pupăză, îi place să se lamenteze în legătură cu aproape orice.

De ce am început o relaţie cu o astfel de persoană, vă veţi întreba, poate? Pentru că de aici ar fi trebuit să încep cu ani în urmă. Pentru că, vedeţi voi, Făt-Frumosul din viaţa mea de acum …sunt eu. Am realizat, într-un final, că nu am nevoie de un individ pe cal alb (deşi ar fi drăguţ, nu zic nu) să mă salveze. Pentru că, atunci când individul cu bidiviu monocolor ar fi nevoit să facă o deplasare în împărăţie, sau chiar va pleca spre zări noi, voi rămâne tot eu cu mine.

Şi m-am săturat să stau şi să ţes plângând în turnul Palatului (vă rog nu mă înţelegeţi greşit, cred că ţesutul e o ocupaţie foarte onorabilă, atunci când este practicat în condiţii normale), convinsă că fericirea trebuie să apară în galop.

E puţin greu să începi o relaţie cu cineva după 22 de concubinaj, în care aţi dormit în camere separate. Prinţesa asta a petrecut atâta timp în compania altor persoane, încât îi e frică să stea singură. Îi e frică de ce ar putea să descopere în spatele crinolinei, condurilor de cleştar şi diademei cu mărgăritare.

La fel ca şi o altă prinţesă modernă (interpretată în “Runaway Bride” de Julia Roberts), nici prinţesa noastră nu ştie încă cum îi plac gătite ouăle. Şi câte nu mai ştie despre ea! Prietena mea, Adina, o persoană de altfel foarte înţeleaptă pentru vârsta ei fragedă :), povestea într-un post despre perioada incertitudinilor şi frământărilor prin care a trecut în liceu. Pentru mine, acea perioadă este acum.

Caut, întreb, testez, mă joc, defac totul în bucăţi şi pun la loc. Am crezut că voi găsi răspunsul la zbaterile mele în cartea lui John Welwood, “Iubiri perfecte, relaţii imperfecte. Cum să vindecăm rănile sufletului” sau măcar în bestesellerul lui Elizabeth Gilbert, “Mănâncă, roagă-te, iubeşte”. Dar apoi mi-am dat seama că poate nu e nevoie să mă duc până în Indonezia sau India, precum Gilbert, pentru a găsi fericirea.

Aşa că prinţesa asta va face pace cu multiplele ei defecte şi va investi mai mult timp, energie şi răbdare în relaţia cu ea însăşi. Celebrul guru Carrie Bradshaw :) spunea, la finalul sezonului 6 din “Sex and The City” (vorbind despre diferitele tipuri de relaţii): "(…) But the most exciting, challenging and significant relationship of all is the one you have with yourself."

Eu aş adăuga că e şi cea mai grea. Dar aşa sunt eu, o Prinţesă Îndărătnică. ;)