Inozza

Despre deontologie în jurnalism și alți demoni

Am primit acum câteva zile un link către un scurt-metraj pe youtube care mi-a făcut pielea găină. De atunci l-am revăzut de câteva ori și am dat linkul câtorva prieteni apropiați. Majoritatea dintre ei sunt jurnaliști și, cred eu, înțeleg grozăvia și din perspectiva deontologiei profesionale. Deși, povestea nu are nimic de-a face, până la urmă, cu profesia, ci cu a fi om. Filmul se numește „One Hundreth Of A Second” și poate fi văzut aici.

Din câte știu eu, nu prezintă un caz real, deși un scenariu vag asemănător s-a petrecut în 1994. Fotografia care a câștigat mult-râvnitul premiu Pulitzer în acel an înfățișa o scenă înfiorătoare: o fetiță aproape moartă de foame, prăbușită la pământ, în drum spre un centru de hrană din Sudan. În spatele ei, un vultur așteaptă liniștit să o devoreze. Fotografia o puteți vedea aici.

Publicarea imaginii a stârnit numeroase controverse, cu atât mai mult cu cât fotograful care a surprins scena, Kevin Carter, a recunoscut că nu a putut rămâne să afle soarta fetiței. La scurt timp după câștigarea premiului Pulitzer, însă, Carter s-a sinucis.*

Mi-am amintit cu această ocazie de momentele în care plângeam la Teleenciclopedia când eram mică, întrebându-mi bunicul de ce nimeni nu salva puii de antilopă atacați de tigru, dacă tot erau oameni acolo. Răspunsul pe care mi-l dădea ilustra cumva conceptul imparțialității și al neimplicării jurnalistului în realitate: pentru că ei sunt acolo doar să observe și să ne arate ce se întâmplă, nu să schimbe lucrurile. Știți melodia celor de la The Killers, „Are we human or are we dancer?”? Parafrazând, întrebarea mea în acest caz e: „Are we human or are we journalists?”. Well, are we?

* detalii despre viața și moartea lui Kevin Carter aici sau aici.