joi, 18 decembrie 2008

Imperfecțiune, noua perfecțiune


Mă amuză modul în care, de la un an la altul, capetele luminate ale industriei modei și cosmeticelor decid ce e in and out, care e noul mov (movul fiind noul verde, care la rândul lui a fost noul negu), care e noul ruj portocaliu (rujul portocaliu fiind noul ruj roșu) și tot așa.


Radu Fabulous, my fabulously fashionable coleague (despre care o să vă povestesc mai multe cât de curând) m-a anunțat azi-dimineață că galbenul mimosa e culoarea anului 2009. Și n-am avut nevoie de prea mult timp de gândire pentru a realiza că voi ajunge la faliment dacă voi încerca să înlocuiesc garderoba mea mov (care a înlocuit garderoba mea verde) cu o garderobă galben mimosa. Iată așadar că, once again, hélas! eu și garderoba mea vom fi două proscrise în materie de colorit și în 2009.


Goana asta după culoarea vestimentară perfectă îmi aduce aminte de povestea cremei mele de față. Mulți ani am căutat sfântul Graal al cremelor de față: o cremă cu o textură lejeră (care să nu astupe porii ca Poliția gurile de canal din București înainte de Summit-ul NATO), care să dea tenului un aspect mat (să nu te mai folosească lumea pentru a se oglindi în fața ta), care să lupte și împotriva eventualelor coșuri, ce mai, crema-minune. Ei bine, după multe eșecuri și promisiuni neîndeplinite am dat peste crema Aceea.


E o cremă de la Vichy (nu-i mai știu numele, dar avea reclame pe toate gardurile și în toate revistele glossy săptămânile astea) care, în mare, promite exact ce așteptam eu: aspect matifiat al tenului, micșorarea porilor, eliminarea coșurilor sau a petelor, senzație de lejeritate. Și am tot folosit-o câteva săptămâni bune, interval în care mă încerca un sentiment ciudat de disconfort. Era ca și cum l-aș fi găsit pe Prince Charming, dar strâmbam din nas când acesta mă aștepta seara acasă cu o cină romantică pregătită de el și o cadă uriașă presărată cu petale de trandafiri.


Adevărul este că resimțeam crema ca pe un fel de mască, pe care mi-o imprimam în piele cu mișcări circulare dimineața și o scoteam cu o dischetă demachiantă seara. Când zâmbeam, pe față îmi apărea doar jumătate din zâmbetul pe care îl ascundeam sub mască, iar când mă încruntam reușeam să transmit doar jumătate din resentimente.


Sec. Asta îmi amintesc că simțeam. Un ten odios de mat. Porii strânși și înghesuiți unii în alții ca o gașcă de transfugi chinezi în cala unui vapor. Doar că nu reușeam să fac legătura dintre cremă și senzație. Totuși, când s-a terminat crema, am decis că e timpul să folosesc ceva nou, așa că am făcut o nebunie. Am cumpărat o cremă absolut banală, fără FPS, fără niciun ingredient secret și minune, care promitea un singur lucru: să-mi facă pielea fericită (cel puțin așa îi sugerează numele).


And it did. Nasul și obrajii îmi strălucesc din nou, porii au redevenit niște mici obezi fericiți și coșurile, deși niciodată oportune, sunt măcar my old homies. Mi-am revenit din faza poltically correct de Bree Van de Kamp a tenului. Deși n-am înțeles multă vreme, tenul meu e mai mult un Susan Mayer kind of ten: zăpăcit, lucitor, cu zeci de defecte, but, nonetheless, mine. Și-mi place să-l simt așa.


Așa că decretez oficial anul 2009 ca anul culorii care îți vine ție bine, al nuanței de fard de pleoape care să potrivește cu ochii tăi, al tipului de ten cu care te simți tu comfy.


Ladies, I give you 2009, anul în care imperfecțiunea e noua perfecțiune! :)


4 comentarii:

simiuk spunea...

Ina draga, cremele-s ca si barbatii, parca dupa o vreme ne cam incarca fata sau viata si nu ne lasa sa respiram; sau ne ignora necesitatile; sau pur si simlu devin un plus deranjant in viata sau fata noastra. Ma rog, exista si unii (unele creme) fantastici/e (le testez din plin pe alte fete, try RoC) de care cu greu te-ai mai dezlipi. Dar se obtin dupa multiple distilari, studii de piata, de acceptabilitate si promit o trainicie mai presus de galben mimosa.

Ina spunea...

simiuk,

Toate ca toate cu paralela ta dintre creme si barbati dar partea cu ”exista si unii (unele creme) fantastici/e (le testez din plin pe alte fete)” e foarte tare! :))

alice in vintageland spunea...

Perfect de acord cu tine!

Leah Lusch spunea...

You go girl, imi place atitudinea asta! E minunat sa nu mai simti presiunea perfectiunii, viata devine mult mai frumoasa!