Așa sună promisiunea celor de la www.tpu.ro. TPU vine de la ”toți pentru unu” și este varianta românească a Yahoo Answers, pe care eu una, cel puțin, o așteptam de mult.
De la întrebări despre sperma de taur, cursuri de greacă, terapii contra acneei până la ce este tumericul, nelămuririle oamenilor își găsesc unul sau mai multe răspunsuri. Oricine poate pune o întrebare sau da un răspuns și astfel s-a format o adevărată comunitate. Există deja un top al celor mai inteligenți, amuzanți sau utili ”ajutători” (adică persoane care au răspuns la întrebări).
Partea cea mai frumoasă a site-ului, însă, e că până pe 19 decembrie, pentru orice întrebare ce primește un răspuns, TPU donează un euro leagănului de copii Sfânta Ana. Vezi detalii aici.
Recunosc că TPU m-a cucerit prin utilitate, ideea de ”prieteni necunoscuți”, dar și prin implicarea lor într-o cauză nobilă, respectiv ajutorarea copiiilor cu handicap. Și mai recunosc că am destule întrebări la care n-am găsit încă răspuns. Deci, ce spuneți? Ne băgăm? :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu