Inozza

Don Quijote și periuța de dinți

-Mă iubește. Știu pe bune.

-De unde, fată? Ți-a spus-o el? A zis el cu gura lui ”Te iubesc”?

-Nu, dar nici n-am nevoie. Mi-a arătat.

-Da' ce-a făcut, tu?

-Mi-a cumpărat o periuță de dinți și-a pus-o lângă a lui, la el în baie.

Am ascultat, fără să vreau, acum câteva zile dialogul ăsta și n-am putut să nu zâmbesc în sinea mea. Într-adevăr, în anul de grație 2009 caracterizat prin hiper-luciditate și pragmatism, un astfel de gest denotă sentimente puternice și, de ce nu, o pasiune de nestăvilit. O periuță de dinți Oral B Cross Action suplinește cu succes, într-o perioadă de criză economică, dar mai ales emoțională, serenade făcute sub clar de lună, scrisori de dragoste pătimașe, turniruri purtate în numele iubitei sau chiar asedii de castele cu catapulte și berbeci.

Patru secole s-au scurs de când Cervantes povestea aventurile lui Don Quijote de la Mancha, dar puteau să treacă la fel de bine patru milenii, atât de mult s-a schimbat ritmul de viață al oamenilor și, mai ales, capacitatea lor de a relaționa. Don Quijote, care crede că dragostea e un motiv suficient pentru a trăi și care dăruiește totul fără a cere nimic în schimb, nu ar rezista nicio zi în lumea noastră. S-ar găsi un binevoitor care să interneze acest bătrânel ramolit la Spitalul 9.

Într-adevăr, într-un univers sigur și comod, în care periuțele de dinți au devenit mesagerii pasiunilor mistuitoare, un om care își asumă curajos ridicolul și luptă pentru dragoste fără să se sinchisească de ce cred ceilalți despre el, este mai periculos decât toți schizofrenicii și paranoicii laolaltă.

A existat o epocă în care percepția asupra dragostei era statuată de eroi precum Dante, care nu ezită să coboare în iad pentru a o revedea pe Beatrice sau Lancelot du Lac, care acceptă să se înjosească pentru a-și demonstra devotamentul față de aleasa inimii lui, regina Guinevere. Aceeași epocă în care cavalerul îndrăgostit își ia angajamentul că o va sluji pe iubită până la moarte (cel mai adesea din depărtare deoarece ea este căsătorită sau logodită cu altcineva, dar, deh, nimeni nu este perfect).

E drept, vorbim despre aceeași epocă în care căsătoriile erau dictate de interesele politice și economice ale familiilor de nobili și în care cavalerii își abandonau deseori soțiile pentru a pleca în nesfârșite războaie. De asemenea, nu mă păcălesc că Tristanii și Izoldele se găseau pe toate drumurile în acele vremuri. Dar cred că oamenii aveau o înțelegere mult mai simplă a sensului lor pe pământ, că iubeau cu mai puține rețineri și, cu tot ridicolul pe care îl putem imputa poveștilor de dragoste cavalerești, cred că erau infinit mai bogați sufletește decât suntem noi azi.

Încă mai cred în capacitatea oamenilor de a lua cu asalt morile de vânt în numele iubirii, precum eroul lui Cervantes*. Și o să continui să cred în asta până când o să aflu cum un el a îngenuncheat în fața alesei lui și, pătruns de importanța momentului, i-a întins simbolul legăturii lor. Un Oral B Pulsar.

* Am găsit recent un videoclip cu puternice accente donquijotești. Se numește One Man. One Dream. One Chance și este declarația de dragoste pe care o face un bărbat iubitei care l-a părăsit. Deși primele 5 minute (din 7, câte are) sunt hilare, cu tipul care drege, cară, trage, sare și fuge, ultimele 2 minute sunt chiar emoționante. Vorba miilor de comentatori, când îl vezi cât suflet pune în ceea ce face, nu poți să nu-ți dorești ca fata să se întoarcă la el. :) Și, ca să încheiem în aceeași notă optimistă, vă recomand să ascultați The Man Who Can' t Be Moved de la The Script. E o piesă care pe mine mă mișcă. :))