joi, 15 ianuarie 2009

Spreadin' da luuve

Îmi place când reuşesc să-i influenţez pozitiv pe ceilalţi. Am fost foarte fericită atunci când, după ce a vizionat Ostrovul la recomandarea mea, un coleg mi-a spus că l-a simţit pe Dumnezeu mai aproape. M-am bucurat tare când Chris a scris că s-a decis să citească
Mănăncă, roagă-te, iubeşte odată cu mine. Mă binedispun atunci când un prieten îmi cere sfatul dacă vrea s-o impresioneze pe iubita lui cu un local nou şi interesant.

La prima vedere poate părea vanitate, dar nu este. Când descopăr ceva frumos, simt o bucurie aparte. Dar când împart acel ceva frumos cu ceilalţi, bucuria mea creşte direct proporţional cu numărul persoanelor implicate.

În noiembrie, Ruxandra, o fată pe care n-o cunoşteam, mi-a scris un mail în care mi-a spus că a citit din scoarţă în scoarţă Loving Lily (dacă vă amintiţi, blogul meu proiect pentru facultate) şi că s-a decis să-şi ia un pui de chihuahua. A urmat o întâlnire în care Ruxandra a cunoscut-o pe Lily şi s-a îndrăgostit iremediabil de ea şi de rasa chihuahua. Am continuat apoi să comunicăm şi ne-am ajutat reciproc (eu i-am recomandat ce canise să evite, ea mi-a găsit pet shopul de la care am îmbrăcat-o pe Lily). Am fost alături de Ruxandra în peripeţia de a o găsi pe Maya (aşa voia ea să-şi boteze puiul de chihuahua), i-am oferit sfaturi în legătură cu experienţa mea şi m-am întristat atunci când, cu inima îndoită, s-a decis să amâne cumpărarea căţelului.

Mai bine de o lună nu am mai auzit nimic de la Ruxandra, aşa că am presupus că a renunţat de tot la idee. Asta ca ieri să primesc un mail de la ea cu primele poze cu Maya. Am fost atât de fericită de parcă mi-aş fi luat-o eu pe Lily all over again! Asta pentru că ştiu cât de multă iubire îţi poate aduce un căţel (Ieri de exemplu, când aveam aproape 39 de grade febră şi tremuram în pat cu frisoane, Lily s-a aşezat pe pernă cu capul pe pieptul meu şi mi-a lins mâna minute în şir. Apoi nu s-a mişcat deloc cât timp am dormit eu, ea care de obicei îşi schimbă poziţia la minut. Aşa simplu înţelege ea să-mi arate că mă iubeşte.).

Mai jos v-am pus câteva poze cu Maya, care este, bineînţeles, adorabilă ca orice pui de chihuahua. Şi da, promit ca ăsta să fie ultimul post cu sau despre chihuahua (pe luna asta, ofcors :D).







5 comentarii:

Anca spunea...

ce scumpa e, paraca mi-as mai lua si eu inca unul :X

Ina spunea...

Eu nu cred ca as mai putea iesi teafara din experienta cresterii unui chihuahua. Vorba Ruxandrei, parca sunt pe pilot automat. :))

Anonim spunea...

Luati-va testoase :))

PS: Foarte loveble este Maya... :D

Anonim spunea...

Am vazut si eu Ostrovul aseara... Am ramas atat de impresionata incat nu-mi gaseam cuvintele... Acum ca am citit despre colegul tau ca l-a simtit pe Dumnezeu mai aproape...

Multumesc.

Ina spunea...

Irina,

Ma bucur. Ma bucur din suflet.