marți, 6 ianuarie 2009

Glumiți, nu?!


În fiecare dimineață când scot capul din metroul Grozăvești văd cu aceeași obidă grozăvia de pasarelă suspendată care încurcă circulația, blochează trotuarele, a scos din funcțiune tramvaiele și cine știe câte probleme va mai crea până va fi finalizată.


Și, în pofida dorinței mele puternice de a alerga și a ștrangula grămada de moloz care îmi complică transportul zilnic, și, deci, existența, respir și îmi repet că totul se va sfârși în curând. [Am văzut în vacanța de Crăciun un teen movie prostuț unde the evil blonde teen queen avea patru soothing words, pe care le rostea în pragul crizelor de nervi: Prada, Chanel, Gucci, Armani. Ei, cele patru cuvinte de calmare pentru mine în contextul grămezii de ciment numită pasarela Grozăvești sunt Vedea-te-aș gata!]


Așa că azi parcurg ritualul zilnic: ies din metrou, îmi scot mănușile, arunc o privire plină de obidă pasarelei, calculez în gând câte zile mai sunt până în 2012 (data finalizării lucrărilor) și mă îndrept spre birou. Unde (la birou, adică) descopăr un articol din Gardianul care mi-a spulberat iluziile adolescentine în legătură cu soarta grămezii de moloz sus-menționată. Urmează doar să-mi spună cineva că Moș Crăciun nu există!


În articolul respectiv era prezentat un document pe care fostul ministru de Finanțe, Varujan Vosganian, l-a trimis Ministrului Transporturilor, Ludovic Orban. Acolo, Vosganian îi spunea lui Orban verde-n față că durata de finalizare pentru lucrările de infrastructură din România e între 82 și...1730 de ani! Și omul nu se oprește aici, ci vine cu exemple concrete. Astfel, pentru „proiectul de reabilitare a drumurilor nationale etapa a VI-a (1.112 km), programat a fi finalizat in anul 2012, durata de finalizare este de circa 1731 de ani. (...). Totodata, pentru constructia infrastructurii de acces la podul Calafat-Vidin, programat a fi finalizat in 2010, durata estimata de finalizare este de circa 1479 de ani. Pentru alte patru obiective de investitii programate a fi finalizate pana in 2014, durata estimata de finalizare este cuprinsa intre 82 si 277 de ani ”.


Am stat eu mult cu ochii beliți a neștire în monitor și n-am știut ce reacție să adopt. Să mă bucur că Vosganian este primul ministru realist din România sau să plâng de nervi? În plus, am meditat eu, dacă „Pentru obiectivul „Stramutare aeroclubul Pitesti” programat a fi finalizat in anul 2012, durata estimata de finalizare este de circa 117 de ani. ”, ce se va întâmpla cu grămada mea de moloz Vedea-te-aș gata! care e programată spre finalizare tot în 2012? O s-o văd gata tot în 2120 și ceva (asta în ideea că mă voi criogeniza, of cors)?


Aștept cu interes să-mi spună cineva că cei de la Gardianul au chef de glume și că țara noastră nu va arăta și în 3700 ca un horror movie unde zombies sunt autostrăzi iar vampirii sunt canale navigabile.


Later Edit: Pe principiul până când noi pavăm o uliță, americanii o să paveze cosmosul, cei de la Apple au reinventat roata. :)) Care se numește acum MacBook Wheel și înlocuiește tastatura laptopului. Închipuiți-vă, așadar, lumea în anul de grație 3.000: românii vor avea câte un MacBook Wheel în fiecare casă și vor continua să-și distrugă roțile de la mașini pe aceleași drumuri prost asfaltate. Asta dacă n-o să ne salveze americanii inventând roata zburătoare...


5 comentarii:

Anonim spunea...

Cei de la Gardianul nu au chef de glume. Daca anul trecut s-au construit 5 km de autostrada, you do the math.

Singura solutie este sa iti schimbi your shooting words: "Vedea-te-ar gata". Ei, stra-stra-nepotii tai.

Ina spunea...

byubay,

Of, da, stiu de celebrissima autostrada de 5 km. Dar in naivitatea mea m-am gandit ca poate acum, cu o noua guvernare... Sau poate peste inca 4 ani, cu alta guvernare...

Si totusi, anul 3739? wtf? Bine ca au reusit romanii sa construiasca 85.000 de kilometri prin metode primiteive acum 2000 de ani.

Anonim spunea...

c'mon, acum 2000 de ani nu existau drepturile omului si sindicate.

construirea unei autostrazi tine de vointa. cu un contract ferm si bine pus la punct, se poate. problema este ca nimeni nu tine partea statului. nici cei angajati sa faca asta.

cat despre noul laptop de la apple, sper ca nu ai luat de buna farsa aia.

Ina spunea...

Ba da, m-am prins abia a doua oara cand am vazut filmuletul.:))

La un moment dat prezinta un utlizator de Apple care spune ”I'll buy almost anything if it's shiny and made by Apple!" Aici am inceput sa am indoieli. :) Dar cireasa de pe tort e faza cu tipul care a incercat noul laptop si a petrecut DOAR 45 de minute pentru a scrie un email =))

ChriSmilla spunea...

ahhh, asa am eu viziuni cu podul din Pipera, blocat din nustiuce cauze pe la piciorul 1 jumate. De fiecare data cand traversam campiile piperiene la 7 dimineata si vad piciorul ala de pe care atarna 3 cabluri si-n fata imi rasare o coada de masini lunga de juma de ora, ma gandesc: "ahhh, mama lor de nermernici, nu pun mana sa termine odata podul ala!!!" grrr

dar nici o sansa; am inteles ca nici macar nu se mai lucreaza acolo; macar la Basarab se mai bate un cui, se mai pune o caramida... la vara vor dormi muncitori la umbra :))